Axa Pitești-Wuhan: „Să ne băgăm cu toții câte-un băț în fund!”

21:15, 7 martie 2021 | Actual | 85 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Fenomenul Pitești a fost un experiment unic în tot lagărul comunist. Omul, creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, a fost supus unui tratament atât de degradant încât a fost transformat în Drac.

Fenomenul Pitești se repetă acum la scară planetară: asistăm la o vastă operațiune de degradare intenționată și galopantă a ființei umane.

Covidismul, așa cum am demonstrat, este mai rău decât Comunismul. Pentru că urmărește să distrugă sufletul.

Covidismul este un comunism de tip „Pitești”.

Experimentul Pitești a urmărit distrugerea totală a Omului Vechi și „renașterea” lui (o Înviere pe dos, satanistă) ca Om Nou, al orânduirii comuniste biruitoare.

Covidismul urmărește și el instaurarea unei Noi Ordini Mondiale, prin raderea din temelii a actualei civilizații occidentale și desfigurarea Omului.

La Pitești, la fel ca în Covidism, principalul instrument de „reeducare” a fost Teroarea. O groază sălbatică, animalică, pătrunzând până în măduva sufletului.

Există multe feluri de frică: una eroică – când strângi din dinți în fața morții, una lașă – când schelălăi și o tulești din fața pericolului, una convenabilă – când din comoditate și interes te guduri pe lângă cel puternic…

Și, în fine, una degradantă. Asemănătoare cu sinuciderea. Când vezi cât de jos ai ajuns și, scârbit de propria-ți prăbușire, renunți să mai lupți pentru salvare. Și atunci te adâncești și mai mult în Iad.

Devii tu însuți torționar, încercând cu voluptate să-ți schilodești și să-ți sluțești aproapele, pentru a-l face asemenea ție. Drac între draci.

(Un sondaj YouGov din 2 martie 2021 arată cât de eficientă este reeducarea COVID: victimele au ajuns să-și iubească torționarii. Cincizeci și cinci la sută dintre britanici afirmă că vor simți lipsa „multor” sau „unor” apecte ale lockdown-ului, atunci când acesta se va încheia.)

La Pitești, spun mărturiile supraviețuitorilor, nu bătăile (deși îngrozitoare) au fost cel mai rău lucru. Ci tratamentul degradant la care erau supuși deținuții. Culmile abjecției au fost atinse de „liturghiile parodiate”, în fapt niște ritualuri sataniste, în care Sfintele Taine erau înlocuite de coprofagie și sodomie.

Totul în grohăiturile de râs ale caraliilor. Majoritatea, foști deținuți „reeducați”.

Teroarea covidistă calcă pe urmele Experimentului Pitești. Degradării i se adaugă batjocura.

China, vatra COVID, a anunțat că va generaliza testarea anală la toți cetățenii străini care doresc să intre în țară. Va băga câte un băț în fund fiecărui turist pentru a-i verifica sănătatea.

Această știre colosală ar fi trebuit să se lase cu un scandal internațional monstru, cu ruperi de relații diplomatice și cu valuri de sancțiuni. A provocat doar un schelălăit înăbușit în vreo două trei cancelarii.

În rest, a fost primită ca un lucru normal. „Noua normalitate”, cum se spune pe la Davos. „Experții” au stabilit că testarea anală este mai eficientă decât celelalte.

„Să avem încredere în experți!”

Până acum, Occidentul, atât de iubitor de libertate și democrație, a copiat pas cu pas modelul comunist chinez de combatere a pandemiei: izolare, mască, regim polițienesc, urmărirea individului, stigmatizarea socială a recalcitranților…

(Biden tocmai i-a făcut „Neanderthali” pe guvernatorii din Texas și Mississippi pentru că au eliminat obligativitatea măștilor. În schimb, guvernatorul Californiei este elogiat pentru că a emis recomandări oficiale pentru purtarea a două măști, una peste alta).

E o chestiune de zile ca Merkel sau Ursula de la UE, în numele sănătății publice, să ne pună să alegem: pașaport de vaccinare sau testare anală?

Să ne băgăm cu toții câte-un băț în fund,

Să nu ne temem că ne facem de cacao,

Și-n vârful bățului înfipt profund

Să purtăm demni câte-un portret cu Mao.

Source: https://evz.ro