Arnaud Develay: Statul de drept în epoca prăbușirii imperiale (VIDEO)

12:44, 7 noiembrie 2019 | Actual | 152 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

FORUL  DE  LA CHIȘINĂU III

Arnaud Develay, avocat internațional, Barourile din Washington și Paris

Bună ziua și vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați făcut timp pentru  a veni și a face un schimb de idei aici la Chișinău.

Vreau să îmi exprim în mod special recunoștința față de prietenul și camaradul nostru IURIE ROȘCA pentru organizarea impecabilă a acestui eveniment important.

Forul de la Chișinău își dorește să îi reunească pe cei care se simt obligați să mențină vie scânteia suveranității și independenței naționale din țările noastre.

La optsprezece ani după atacurile asupra turnurilor World Trade Center din 11 septembrie 2001, leviatanul globalist pare hotărât să accelereze procesul de anihilare completă a ordinii legislative internaționale, născută din ruinele Celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe măsură ce încep să își dea seama că proiectul său de hipnoză în masă, exercitat asupra maselor, se destramă treptat, datorită contradicțiilor sale interne, susținătorii ordinii unipolare silite și-au dezvăluit adevăratele intenții, prin dorința lor de a distruge regulile legii internaționale.

Deși aceste reguli nu au fost niciodată perfecte, ele aveau cel puțin meritul de a oferi o stabilitate relativă, aceasta fiind acum în pragul dispariției, încă de la sfârșitul acelei ferestre de oportunitate, lungă de un deceniu, care a început să se închidă la doar 10 ani după căderea Zidului Berlinului.

Prin urmare, așa-zisa Epocă de Aur a ceea ce a fost cândva teoretizat de către FUKUYAMA ca fiind Sfârșitul Istoriei și Triumful Liberalismului s-a dovedit acum a fi nimic altceva decât un jaf la scară mare, ce a condus la sărăcirea a milioane de oameni, care formau cândva clasa mijlocie.

Însă dezlănțuirea acestui colos a fost posibilă doar prin dezmembrarea sistematică a arhitecturii juridice care a stat la baza ordinii politice din statele-națiuni cândva suverane.

Astfel, se iscă întrebarea: Cum am ajuns în această situație?

Răspunzând unui jurnalist, care dorea să afle mai multe despre tema sa centrală și astfel, l-a întrebat cu privire la ceea ce consideră el a fi cel mai tragic eveniment al secolului XX, președintele Federației Ruse a replicat, mândru: “Sfârșitul Uniunii Sovietice.”

Vladimir Putin înțelesese demult că doar un echilibru bazat pe putere, între Statele-Națiuni redutabile, putea asigura respectarea legii internaționale.

Pe măsură ce rivalitățile dintre puteri tind să impună un status-quo salutar, devine fezabil să aplicăm principiile fundamentale ale legii internaționale, care sunt întruchipate, printre altele, de cei doi stâlpi gemeni ai doctrinelor  PACTA SUNT SERVANDA și OPINIO JURIS.

PACTE SUNT SERVANDA pune accentul pe îndeplinirea promisiunilor contractuale asumate între State.

În această privință, și dacă Statele interacționează într-un cadru bilateral sau multilateral, se sugerează că Partidele-State trebuie să negocieze, cu bună credință, astfel încât să atingă un consens cu privire la interpretarea dată fiecărei clauze din contract.

Convenția de la Viena privind Relațiile Diplomatice reprezintă un prim exemplu de aplicare corectă a PACTA SUNT SERVANDA.

Cu siguranță, nu i-ar trece niciodată prin minte unui Partid-Stat membru al acestei Convenții să încalce clauza referitoare la imunitatea consulară sau diplomatică acordată unui membru al oricărui corp diplomatic de pe teritoriul Națiunii-Gazdă.

Acest principiu se aplică în ciuda naturii grave a unei infracțiuni comise pe teritoriul Națiunii-Gazdă de către un reprezentant al Statului-Străin.

O nerespectare a acestui principiu fundamental al imunității în fața acuzațiilor ar expune statul care încalcă acest drept la riscul de a-i fi reținut propriul personal diplomatic de către orice altă Parte Contractantă, prin aplicarea reciprocității, pentru a transmite un mesaj clar de prevenire oricărei părți care ar putea încălca acea normă.

Principiul reciprocității este, prin urmare, un corolar al respectării obligațiilor tratatului, care funcționează drept catalizator al PACTA SUNT SERVANDA, deoarece reglementează comportamentul Statelor Contractante în respectarea relațiilor dintre State.

Aceste reguli nescrise sunt atât de adânc întipărite în  legea internațională comună, încât nici nu este necesar ca ele să fie menționate explicit în dispozițiile tratatului.

Doctrina OPINIO JURIS reprezintă al ca importanță al doilea stâlp al Legislației internaționale.

Aceasta postulează faptul că legea internațională comună are două elemente.

Primul element este existența unei practici extrem de răspândite a legii internaționale de către comunitatea Statelor-Națiuni.

Cel de-al doilea element este aplicarea subiectivă, împărtășită la nivel general, a principiilor legislative internaționale, de către Statele-Națiuni, astfel încât consensul să domine interpretarea și semnificația juridică.

Pentru ca un tratat să aibă putere legislativă prin principiile sale esențiale, este necesar ca acesta să fie perceput drept parte integrantă a corpusului de legi internaționale, deoarece acestea sunt înțelese ca aplicându-se nu doar asupra Părților Contractante, ci asupra întregii comunități a Statelor-Națiuni, chiar și cele care nu le-au ratificat.

 

Extrapolând, OPINIO JURIS este perceput ca având o importanță și mai mare în cazurile în care legea este tacită.

Acolo unde nu există nici jurisprudență, nici legislație certă pentru a clarifica practica Statelor, ne referim la o stare de NON LIQUET.

NON LIQUET poate genera o denaturare a legii, întrucât reprezintă tentația ca statele să își permită prea multe lucruri în ceea ce privește principiile legale existente, care încă se află la granița zonelor de vid juridic.

Cel mai cunoscut precedent al acestei denaturări este așa-numita doctrină a “combatantului inamic”.

Ca urmare a atacurilor de la World Trade Center, Statele Unite au adoptat în mod unilateral o doctrină care permitea nerespectarea principiilor legale umanitare concretizate în Convențiile de la Geneva, dar și legea internațională comună, pe măsură ce începea așa-numitul său Război împotriva Terorismului.

Simțindu-se liber să acționeze ca singurul hegemon, la ora respectivă, guvernul SUA a introdus noțiunea conform căreia protecțiile acordate în mod normal combatanților militari nu aveau relevanță pentru persoanele considerate că întrec orice limită ca actori non-statali, care nu purtau însemne distinctive și care adoptaseră reguli nerecunoscute ale implicării militare convenționale.

Adoptarea doctrinei combatantului inamic a declanșat, la rândul său, o serie de încălcări ale jus cogens, incluzând negarea drepturilor asociate cu un proces echitabil și accesul la un avocat în timpul accesării dovezilor incriminatorii.

Pentru a înrăutăți lucrurile, stoarcerea unor mărturii auto-incriminatorii prin practica torturii a fost confirmată de către actualul șef al Agenției Centrale de Informații în timpul audierilor sale pentru confirmarea în funcție.

Un nivel suplimentar de ilegalitate a fost atins atunci când autoritățile de la Washington au ales să implementeze programul extrădărilor extraordinare.

Aceste operațiuni, efectuate de către serviciile secrete americane, au provocat un val de critici din partea experților juridici și au condus la hotărârea instanțelor de judecată străine ca persoanele care încalcă legea să fie arestate și extrădate, pentru a se supune legii pe teritoriul respectivelor state, dintre care unele erau considerate aliate ale Statelor Unite.

Cel mai regretabil efect secundar al nelegiuirii este acela că, din moment ce este pusă în aplicare de către unul dintre cele mai puternice state – dacă nu cel mai puternic stat – din lume (Membru Fondator al Națiunilor Unite, care ocupă un loc permanent în Consiliul de Securitate), creează un precedent în baza căruia alte state se pot simți obligate să acționeze într-un mod asemănător și, în timp, subminează sistemul mondial al Națiunilor Unite, ca întreg.

Odată ce acest proces al acțiunilor juridice nelegale este inițiat, devine, de asemenea, dificil, dacă nu imposibil, să se revină la starea de fapt anterioară.

În acest context, putem înțelege mai bine retragerea unilaterală a Statelor Unite din tratatele regimului de non-proliferare nucleară, și anume tratatele INF și ABM.

În mod similar, presiunea aplicată de către Washington pentru a forța Teheranul să renegocieze JCPOA, deși s-a ajuns la concluzia că Iranul a respectat dispozițiile tratatului, din partea nimănui altcuiva decât Agenția Atomică Internațională, subliniază nivelul de impertinență care a acaparat politica externă a Washingtonului.

În cele din urmă,  acest precedent al sfidării permanente a legii a încurajat anumite segmente ale instituțiilor de nivel înalt din SUA să impună o poveste bazată pe informații secrete false, pentru a justifica intervenția SUA în Irak, Libia și, mai recent, Siria, cu întreaga complicitate a presei corporative.

Ar trebui menționat faptul că, din moment ce canalele de știri au fost concentrate în mâinile câtorva entități legate îndeaproape de industria armelor, a fost facilitată foarte mult sarcina de a păcăli opinia publică spre a accepta războaiele opționale, în ultimele două decenii.

Cu siguranță, niciunul dintre protestele în masă împotriva instalării de rachete cu rază medie de acțiune în Germania de Vest în 1983, de exemplu, nu ar putea fi considerat posibil astăzi.

În mod similar, nu a contat că peste 15 milioane de oameni au protestat împotriva invaziei iminente asupra Irakului, deoarece acest eveniment semnificativ nu a fost niciodată adus în discuție de către presa corporativă.

Rezultatul acestei întregi secvențe de evenimente este acela că, la doar 20 ani după atacurile de la 11 septembrie, securitatea internațională pare să fie la fel de fragilă ca înainte de Cel de-al Doilea Război Mondial.

Vă mulțumesc mulțumesc pentru atenție.

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,