Alexander Markovics: Poziția Europei într-o lume multipolară – elemente ale gândirii populiste revoluționare (VIDEO)

09:53, 14 noiembrie 2019 | Actual | 124 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Forul de la Chișinău III,

20-21 septembrie

Alexander Markovics, istoric, cercetător, analist politic, Austria


Lumea multipolară emergentă este o revoluție geopolitică. Aceasta marchează nu numai o schimbare de paradigmă de la scurtul moment unipolar stabilit de statele Unite după 1991, ci și sfârșitul hegemoniei vestice. Actualul proces de multipolaritate este în favoarea diferitelor civilizații și împotriva proiectului liberal al globalizării. În timp ce globalizarea încearcă să unifice lumea în cadrul unui sistem politic, al unei ideologii și civilizații unice, multipolaritatea proclamă diversitatea diferitelor sisteme politice, a diferitelor ideologii și civilizații.

Multipolaritate și momentul populist

Prin urmare, se iscă întrebarea: „Care este poziția Europei în această lume multipolară?” Poziția actuală a Europei se află pe orbita Statelor Unite. După 70 de ani de atlantism, Europa pare incapabilă să-și exprime propriile interese geopolitice. Dar, așa cum a spus Hölderlin, „Acolo unde crește pericolul, creşte și puterile salvatoare”. Momentul populist a dat naștere unor mișcări precum Vestele galbene și partidele din toată Europa, care declară război împotriva elitelor liberale. Dar chiar și mișcările și partidele populiste nu au o strategie consecventă împotriva Globalismului și Liberalismului. Atacurile globaliștilor sunt îndreptate împotriva inimii civilizației europene. Creștinismul și bisericile sale sunt profanate, popoarele se dizolvă în „apele înghețate ale calculului egoist” (după Karl Marx), familia este contestată ca un instrument de oprimare, diferența de sexe este atacată pentru că reprezintă patriarhatul în ideologia dominantă a sexului, în timp ce transhumanismul dorește chiar să abolească însuși umanul pentru a-l elibera pe individ. Pentru a rezuma pericolul actual, Liberalismul atacă pe mai multe fronturi. Cu toate acestea, populiștii decid să lupte doar pe câteva dintre ele, mai ales pentru că nu înțeleg importanța acestor bătălii. Până în prezent, au pus la îndoială doar anumite aspecte ale hegemoniei liberale și nu au o imagine de ansamblu asupra situației. Ei cer încetarea migrației în masă, dar nu pun sub semnul întrebării NATO, care distruge patria popoarelor din întreaga lume. Ei rămân tăcuți cu privire la problema capitalismului care distruge propria lor cultură și religia creștină, strigând în același timp „Nu islamizați americanizarea noastră!”

Cei doi părinți fondatori ai gândirii populiste revoluționare: Gramsci și Schmitt

Toate aceste aspecte ale actualului război intelectual din Vest ne arata gravitatea apocaliptică a momentului istoric în care trăim. Prin urmare, este mai important ca niciodată să punem mâna pe arme și să alegem o tabără. În cazul Europei, putem alege fie elitele prezente și sfârșitul istoriei, fie cauza popoarelor și continuarea istoriei. Ceea ce lipsește în prezent pentru populiști din întreaga Europă este o teorie revoluționară. Dar unde pot găsi? Trebuie mai întâi să analizăm perioada interbelică, unde îl găsim pe intelectualul comunist Antonio Gramsci și pe revoluționarul conservator german Carl Schmitt. În gândirea lui Gramsci, putem examina teoria lui despre hegemonie pentru a înțelege mai bine cum funcționează actualul regim liberal. Dacă adaptăm corect ideile lui Antonio Gramsci, ne dăm seama că găsim ideologia liberală nu numai în fenomene precum migrațiile în masă și deteriorarea securității interne sau a economiei capitaliste, ci și în unipolaritatea geopolitică și în special în domeniul cultural. Prin urmare, rezistența împotriva hegemoniei liberale în Europa este inutilă dacă este îndreptată doar împotriva unui singur aspect al acesteia. Dacă populismul vizează doar unul sau două aspecte ale hegemoniei, rămâne încă un exemplu de „modernizare defensivă” și va eșua pe termen lung, după cum a afirmat gânditorul politic Chantal Mouffe. Apariția populismului înseamnă că politica s-a întors în Europa și că noi, europenii, putem alege între diferite proiecte hegemonice. Liberalismul este doar o posibilitate. Un populism revoluționar, orientat în jurul principiilor celei de-a Patra Teorii Politice, este un alt populism. Acestea sunt condițiile prealabile pentru o Europă suverană într-o lume multipolară.

Telurocrația, Katehon Europa și statul-națiune

În domeniul geopoliticii, populiștii trebuie să redescopere opoziția dintre uscat și mare teoretizată de Carl Schmitt. Schmitt subliniază legătura dintre puterea maritimă și ideile progresiste și legătura dintre puterea terestră și conservatorism. Așa cum a formulat acest concept Alain de Benoist referindu-se la Zygmunt Baumann, puterea mării încearcă să transforme totul într-o stare lichidă, deci ea ”lichefiază” capitalul și migranții pentru a-i lăsa să se reverse ca marea. Pentru a rezista globalizării, Europa trebuie să devină un „Katehon Europa”, modelat pe conceptul inventat de Carl Schmitt al unui mare spațiu european unit, astfel încât să poată rezista împotriva Antihristului. În multe privințe, asta înseamnă că Europa trebuie să revină la rădăcinile sale geopolitice. În primul rând, trebuie să recunoască faptul că statul național, acest copil al modernității, a) nu mai este în măsură să-și asigure suveranitatea și b) nu este un protector al poporului, ci un agent al intereselor burgheze.

Subiectul gândirii populiste: poporul

Dezvoltarea gândirii populiste revoluționare necesită punerea accentului pe popor. Spre deosebire de națiune, poporul nu este o comunitate artificiala, ci un organism istoric. Nu este vorba de indivizi izolaţi, ci de persoane care își găsesc locul în sânul unei comunități. În timp ce națiunile cunosc doar o umanitate accentuată din punct de vedere politic de-asupra lor și își găsesc concluzia logică într-un stat global, popoarele sunt gândurile lui Dumnezeu, după cum spunea Herder. De-asupra popoarelor găsim doar civilizații, compuse din popoare diferite, care au aceeași religie, aceeași istorie și același spațiu  comun. Orice popor izolat este condamnat sa fie lichidat de Occident, dar fiind unit împreună cu altele în cadrul unei civilizații, el poate sa reziste furtunii.

Multipolaritatea și Heartlandul distribuit

Prin urmare, este imperativ ca o civilizație europeană unită să formeze un imperiu comun în sensul tradiționalist, pentru a garanta pacea la nivel intern și pentru a-și apăra suveranitatea în fața asaltului globalist. În plus, ascensiunea civilizațiilor ruso-eurasiatice, chinezești și iraniano-shiite a dovedit ceea ce Aleksandr Dughin numește Heartlandul distribuit. Nu există doar un singur Heartland, așa cum consideră Halford Mackinder, ci mai multe. În calitate de europeni, avem unul dintre aceștia, Heartlandul nostru european specific. Aceasta înseamnă că trebuie să renunțăm la „povara omului alb”, la mesianismul liberal al drepturilor omului, la (post-) modernitate, la progres și la Iluminism. Trebuie să abandonăm xenofobia. Numai atunci când vom renunţa la aroganța noastră și la superstițiile noastre, ne putem găsi locul în rândul civilizațiilor egale și ne putem întoarce la moștenirea noastră creștină tradițională. Dacă populiștii europeni învaţă din aceste lecții, lăsând la o parte diferențele dintre stânga și dreapta și formulând un program revoluționar îndreptat împotriva globalizării și liberalismului în toate dimensiunile sale, ei au șanse de victorie. Multipolaritatea în dimensiunea sa intelectuală și geopolitică este cheia pentru a reîntoarce Europa în albia propriului destin. Dar, ca și în orice luptă pentru eliberare, europenii înșiși trebuie să facă primul pas pentru a ieși din hegemonia occidentală.

Sfârșitul cezarismului: Reflecția și autocritica sunt esențiale pentru multipolaritatea europeană

O teorie revoluționară nu doar ar permite populiștilor din întreaga Europă să facă distincția între prieten, dușman și inamicul principal, ci și să creeze o strategie de eliberare a Europei de liberalism. O teorie sofisticata permite, de asemenea, auto-critica și pune capăt unui cezarism nechibzuit în sânul mișcărilor și partidelor populiste. Și atunci exemple tragice de guverne populiste care eșuează din cauza cezarismului, precum în Italia și Austria, ar aparține trecutului.

Multipolaritatea: civilizațiile unite împotriva globalismului

După cum putem observa, multipolaritatea oferă niște șanse mari de luptă împotriva forțelor globalizării pentru a pune capăt ofensivei acesteia. Le-am văzut pe câmpul de luptă sirian, unde Rusia și Iranul au împiedicat căderea președintelui Bashar al-Assad și ascensiunea Statului Islamic. În Venezuela, Rusia și China au reușit să îl ajute pe președintele Maduro să reziste destabilizării și schimbării regimului orchestrate de Statele Unite. Dacă luăm în considerare acest potențial al unui front anti-imperialist compus din diferite civilizații unite împotriva globalizării, ar fi logic ca Europa să adere pe termen lung la el. Prin urmare, este imperativ ca Europa să părăsească Occidentul și să-și formeze propriul pol în viitoarea ordine mondială multipolară.