131 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. Patriarhia Română a organizat o slujbă de pomenire la Cimitirul Bellu

11:41, 15 iunie 2020 | Actual | 145 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Arhiepiscopia Bucureștilor anunță că luni, 15 iunie, la împlinirea a 131 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu, a fost săvârșită o slujbă de pomenire în Cimitirul Șerban Vodă (Bellu) din Capitală.

Începând cu ora 8,00, un sobor de preoți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane din București a oficiat Sfânta Liturghie în capela cimitirului. Ulterior, la 10,00, a avut loc slujba parastasului, la mormântul poetului, informează Sectorul Cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

În aceeași zi, la Catedrala Patriarhală din București, la finalul Sfintei Liturghii (ora 11,00), a fost săvârșită o slujbă de pomenire.

Tot cu această ocazie, Romfilatelia va introduce în circulație, luni, o emisiune de mărci poștale dedicate lui Mihai Eminescu. Ambele timbre ale emisiunii „Mihai Eminescu, poet al credinței neamului românesc” au valoarea nominală de 8,50 lei.

„Pe unul dintre acestea se regăsește un bust al lui Mihai Eminescu aflat în curtea Mănăstirii Putna, alături de imaginea mănăstirii. Celălalt timbru este ilustrat cu un detaliu al statuii lui Mihai Eminescu, care poate fi admirată în fața Ateneului Român din București (operă a sculptorului Gheorghe D. Anghel), alături de primele versuri ale poeziei Rugăciune”, precizează Romfilatelia. Pe plicul „prima zi” este reprodus integral bustul lui Mihai Eminescu de la Mănăstirea Putna.

„Astfel se stinse … cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale” scria despre moartea poetului, George Călinescu.

Sursa: https://www.activenews.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: