Politica externă americană la o cotă absolută de penibil, ridicol şi grotesc

07:38, 2 februarie 2018 | Opinii | 3503 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Germania a dat undă verde proiectului „North Steeam 2”, eliberându-se ultimele autorizaţii de tranzitare prin diverse regiuni ale acesteia. Procedurile de autorizare din celelalte 4 state de tranzit – Rusia, Finlanda, Danemarca şi Suedia – par a fi şi ele în grafic. Companiile europene implicate în proiect cu câte 950 milioane de euro, enumerate în titlu, reprezintă tot atâtea state, nu neapărat de pe traseul conductei, ci care se vor alimenta de la acesasta.

Supăraţi că europenii preferă gazul rusesc şi nu pe cel lichefiat din SUA, americanii  se dau de ceasul morţii de grija europenilor. Zice Tillerson:

Vedem că acest proiect subminează stabilitatea europeană și securitatea… e un nou instrument al Rusiei de utilizare a energiei pentru o influență politică.

Adică, săracii europeni nu ştiu nimic, nu înţeleg nimic, sunt ca nişte muşte căzute sub pliciul rusesc şi va fi vai şi amar de capul lor.

Sau sunt deja vânduţi Moscovei şi e cazul să se deschidă o serie de rusiagate, după modelul celui împotriva preşedintelui Trump, împotriva Angelei Merkel, lui Macron, Elisabetei a 2-a, lui Sauli Niinistö, lui Karl al 16-lea Gustav, Margrethei II a Danemarcei, lui Alexander Van der Bellen şi tuturor celorlalţi preşedinţi, regi, regine, prim miniştri din Europa cât şi CEO-urilor companiilor implicate.

Şi absolut magic modul în care Departamentul de Stat vede deja stabilitatea şi securitatea  Europei puse în pericol de un proiect care încă nu a demarat în teren, nu funcţionează şi nu alimentează cu gaze Europa de Vest – deci nici nu are putere de presiune şi de influenţare politică. Sau poate că ruşii îi au în alt mod în buzunar pe cei de mai sus şi atunci nu mai contează conducta.

Rămâne un mister cum de la atâta influenţă Moscova a fost de acord ca supuşii săi europeni să impună împotriva ei sancţiuni care i-au adus până acum pierderi, estimate chiar zilele acestea, la peste 60 miliarde euro. Dar, evident ce nu ştim noi ştie Tillerson. Sau Biden, cel care se prezintă peste tot ca artizanul acceptării de către europeni a acestor sancţiuni. Şi atunci, cine ameninţă stabilitatea, pune presiune şi are influenţă politică în Europa?

Evident, total alta ar fi situaţia dacă europeni ar ceda presiunilor şi ar cumpăra numai gaz lichefiat din SUA.

Paul Ghițiu

Sursa: solidaritateeuropeana.wordpress.com

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,