Ovidiu Tânjală: Matematica democrației

21:14, 9 ianuarie 2022 | Opinii | 81 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Dl. Biden, persoana din vârful ierarhiei politice americane, a produs un discurs special cu ocazia zilei de 6 ianuarie, zi pe care o vede ca reprezentând un atac asupra democrației și al Constituției SUA. Dl. Biden pronunță de nenumărate ori cuvântul democrație, acesta coincide cu cel al propriului partid politic. Dacă știm cu toții ce este democrația cred că ar fi important ca fiecare dintre noi să înțeleagă și care sunt consecințele acesteia.

Să avem în vedere o populație care are veniturile distribuite normal (gaussian), să zicem că avem 9 familii care câștigă fiecare câte 25000 USD, 40000USD, 68000USD, 69500USD, 70000USD, 70500USD, 72000USD, 100000USD și 124000USD. Media veniturilor în economia de mai sus este de 71000 USD. Avem cinci familii care au venituri sub media economiei în vreme ce patru familii au venituri peste media tuturor familiilor. Precum într-o economie reală, mai multe familii au venituri sub media națională în vreme ce comparativ mai puține familii au venituri peste medie.

Situația de mai sus este naturală, este firească, avem mai mulți muncitori decât ingineri, mai multe asistente decât farmaciști sau medici, mai mulți conțopiști decât avocați, mai mulți pierde vară decât inventatori etc. Dacă avem de-a face cu o societate democratică situația naturală de mai sus este instabilă căci esența democrația înseamnă ca cele cinci familii având venituri sub medie să voteze pentru a-și însuși o cât mai mare parte din venitul celor având venituri peste medie.

Acesta este motivul pentru care societățile democratice involuează încet către socialism, exemplul cel mai bun și mai vizibil în acest sens fiind societatea americană. Atâta vreme însă cât societatea democratică își păstrează și caracterul deschis și meritocratic, atâta vreme cât corpurile profesionale nu s-au închis folosind tactici de numerus clausus, licențiere etc situația de mai sus fiind firească este și oarecum stabilă, evoluția spre socialism fiind imperceptibilă. Căci este firesc ca muncitorul să-l respecte pe inginerul cu care lucrează, este firesc ca asistentele să-și respecte farmaciștii și medicii, este firesc ca funcționărimea să respecte avocații după cum este firesc ca inovatorii să fie respectați de toată lumea în vreme ce pierde vară să fie disprețuiți de întreaga societate. Societatea americană a funcționat două secole astfel, în ciuda unor evoluții certe către socialism și centralizare, acestea au fost marginale și, mai presus de toate, au fost extrem de lente, au fost imperceptibile.

Din păcate însă, învățând din exemplul european al castelor și al breslelor de tot soiul, americanii au renunțat treptat la caracterul bazat pe piața liberă al propriei societăți. Dr. Munteanu a scris pentru activenews.ro un serial superb în opt episoade care surprinde această evoluție, nu pot recomanda îndeajuns citirea atentă a acestuia. Iar dacă dorim să înțelegem esența așa zisei pandemii prin care trecem, textul scris pentru activenews.ro de dr. Munteanu acum aproape cinci ani este poate cel mai util dintre articolele pe care le vom citi vreodată.

Trecerea de la sistemul de piață liberă la cel de castă/breaslă, folosirea monedei pentru a redistribui bogăția au făcut ca americanul de rând să-și piardă respectul pentru cel aflat cu o treaptă mai sus în ierarhia socială. Evoluția către socialism inerentă societăților democratice s-a accelerat, folosind democrația ca pe o armă, exclus din sistemul de castă/breaslă și de la împărțeala cantillionară a prăzii provenite din tipărirea de monedă, americanul obișnuit a crezut că poate corecta excesele elitei prin mecanismele puse la îndemână de sistemul democratic deși fusese avertizat de părinții fondatori să nu o facă, să păstreze, mai presus de toate, caracterul republican al guvernământului, să nu transforme republica într-o democrație.

În fața maselor revoltate, elitele americane au găsit de cuviință nu să renunțe la propria corupție, la privilegii și la banul nemuncit ci să ridice miza desființând cetățenia, desființând practic societatea americană. Tipărirea de monedă dar și importul de imigranți săraci asta înseamnă, distribuția veniturilor transformându-se în timp precum în graficul de mai jos:

 

După cum ne informează Financial Times, în 2015 așa numita clasă mijlocie a fost pentru prima dată depășită de extreme, numărul oamenilor cu venituri medii a fost depășit de numărul celor cu venituri foarte mici adunat cu numărul celor având venituri foarte mari. Este de remarcat creșterea bruscă a celor cu venituri foarte mari, de peste 200.000USD care au atins la nivelul anului 2015 8% din populație.

La nivelul anului 2019, tendința de aplatizare a distribuției normale, gaussiene a veniturilor dar și apariția excrescenței ciudate în zona veniturilor mari continuă, situația veniturilor era ca în figura de mai jos:

Cum vedem, venitul mediu este la nivelul anului 2019 de 98.088USD în vreme ce 50% dintre gospodăriile americane au un venit mai mic de 68.703USD.

Sub ochii noștri societatea se transformă într-una în care veniturile se egalizează democratic în jos cu excepția celor obținute de elitele abonate politic la beneficiile efectului Cantillon, acestea reprezentând +/- 10% din populație. Iar pentru că plebeii s-au obișnuit să creadă că pot corecta democratic inegalitatea, inflația trebuie menținută suficient de sus pentru a face ca beneficiile de pe urma acesteia, beneficiile de pe urma efectului Cantillion, să fie mereu mai mari decât orice corecție ar putea fi impusă de sistemul democratic. Practic, cei mai săraci 50% dintre americani, i-au adus democratic în sărăcie și pe foștii membrii ai clasei mijlocii însă n-au putut în nici un fel să erodeze veniturile elitelor.

Ca reprezentant al elitei americane domnul Biden are dreptate, cei care s-au revoltat pe 6 ianuarie au făcut-o împotriva democrației. Dar democrația spoliatoare descrisă mai sus nu a fost niciodată proiectul american, dimpotrivă părinții fondatori ai SUA și-au dorit o republică, o formă de organizare a societății în care doi lupi și un miel să nu poată vota vreodată în sistem majoritar ce vor mânca la cină. De fapt părinții fondatori ai SUA au fost, practic fără excepție, adversari ai democrației pe care o vedeau ca fiind o guvernare a gloatei.

După cum ne-au avertizat părinții fondatori, nu a existat vreodată o democrație care să nu se fi sinucis. Evenimentele din 6 ianuarie, discursul domnului Biden, practic fiecare știre de peste Ocean stau mărturie sinuciderii democrației americane. Reinventarea sistemului politic american, a sistemelor politice de pretutindeni se face sub ochii noștri. Este în întregime posibil ca, speriați de pericole imaginare puse în calea noastră de cei interesați să nu fim parte a dezbaterii, să alegem să fim absenți. Dincolo de pierderea libertății, absența noastră va acea un cost financiar, pe acesta îl putem regăsi în graficele de mai sus.

DE OVIDIU TÂNJALĂ