Ilie Șerbănescu: Piețele financiare își au propriile agenturi

11:53, 28 ianuarie 2020 | Actual, Opinii | 499 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Nicio mirare! Stăpânitorii piețelor mondiale, diriguitorii sistemului centru-periferie, adică al colonialismului actual, și-au creat și dezvoltat puternici agenți de influență.

După ce au incriminat sistematic politica guvernării pesediste și îndeosebi creșterile de salarii și pensii și măsurile care penalizau abuzurile de monopol ale capitalului străin din energie, telecom și bănci, FMI, Comisia de la Bruxelles și, colac peste pupăză, reprezentanții din România ai marilor companii de audit internațional au și scos, toate, „recomandări” peste „recomandări” în atenția noului guvern liberal de la București.

Nicio mirare! Stăpânitorii piețelor mondiale, diriguitorii sistemului centru-periferie, adică al colonialismului actual, și-au creat și dezvoltat puternici agenți de influență și presiune pentru inițierea, promovarea și supravegherea politicilor coloniale desfășurate pe întreg teritoriul lor colonial, care să asigure implementarea directă a acestora și respectarea lor fără abateri de la linia trasată. Colonia România nu putea scăpa din vizor.

În mod semnificativ, acești agenți (cel mai adesea sub forma unor instituții sau agenții) de influență și presiune sunt atât de stat (guvernamentali) cât și privați, unii chiar combinații nemijlocite de tip public-privat, simbol edificator al înfrățirii statal-private în propulsarea colonialismului și al neadevărului diversionist că structurile transnaționale ar tinde, prin interesele și acțiunile lor globale, să se independentizeze față de statele coloniale de unde provin. Realitățile contrazic integral o asemenea independentizare, în ciuda unor episoade de dispută asupra unor interese de profit între transnaționale de marcă și guverne din statele lor de origine și care toate se încheie în stilul „pupat piața endependenței”.

Activitatea unor structuri precum FMI, Banca Mondială sau Comisia de la Bruxelles este prea binecunoscută pentru a păcăli pe cineva. Sub paravanul unor instituții internaționale (oricum interguvernamentale), sunt disimulate politicile marilor puteri coloniale ale vremurilor actuale. Aflate sub controlul acestora, sunt un instrument al acestora. FMI și Banca Mondială, așezate în principal sub parohia SUA, au dirijat, prin presiuni și condiționalități inacceptabile, întreaga tranziție a Europei Centrale și de Est de la economia de comandă la economia de piață, au impus privatizări nenecesare, liberalizări premature și fără temeiuri economice, distrugeri de industrii, toate numai și numai în avantajul capitalului vestic, mai puternic, mai bine echipat tehnologic și deja cu poziții de forță în piață. Cât privește Comisia de la Bruxelles, aceasta s-a transformat într-o agentură a Germaniei, ce controlează UE, și care – se vede de departe – încearcă să folosească structurile UE ca arhitectură pentru un nou imperiu german.

Comisia de la Bruxelles a devenit un broker al capitalului german în tot ceea ce se petrece în UE, așa după cum, în tot ceea ce se întâmplă pe arena internațională, FMI și Banca Mondială se comportă ca adevărați brokeri ai capitalului internațional și ai intereselor coloniale pe plan mondial.

Piețele financiare își au propriile agenturi. Sunt așa-numitele agenții de rating, a căror armă principală o constituie punctările/depunctările acordate companiilor, băncilor, statelor însele. Marile puteri coloniale beneficiază de punctajele maxime și rareori agențiile de rating se ating de acestea, doar dacă se întâmplă lucruri prea de oaie. În rest, Dumnezeu nu poate fi decât bun.

Agenţiile de rating au de fapt o singură ţintă: ca nu cumva, în condiţiile crizei şi mai ales în condiţiile în care aceasta ajunge la nivelul creditorilor de ultimă instanţă (respectiv statele, căci aceasta este criza datoriilor suverane!), să se întoarcă în aşa fel lucrurile încât să trebuiască a scoate ceva din buzunar şi corifeii din sistemul financiar-bancar, adică cei ce se erijează în arbitri supremi, chiar dacă tocmai spre ei ar fi normal să se îndrepte plata, căci sunt cei în principal responsabili! Şi pentru aceasta, agenţiile internaţionale de rating – adică agenturile lor – pun la zid statele pentru că n-au luat măsuri sau pentru că n-au luat măsuri de ajuns spre a arunca pe seama proştilor (salariaţi, pensionari, contribuabili) nota de plată a datoriilor suverane!

De o atenție și deci de o analiză aparte trebuie să beneficieze așa-numitul grup al „Celor 4 Mari” (The Big Four: Ernst&Young, PricewaterhouseCoopers, Deloitte, KPMG), agenturi de o factură mai specială, cu rol determinant în promovarea intereselor puterilor coloniale în tot arealul lor colonial, în creionarea și desfășurarea marilor afaceri, în derularea jocurilor de pe piețele internaționale de fuziuni și achiziții. Dacă o afacere nu se află, într-un fel sau altul, pe răbojul unuia dintre „Cei 4 Mari” și nu trece prin filtrul său, nu se încheie! Este un fel de control al afacerilor mondiale. O privatizare, o preluare, o mare emisiune de acțiuni sau obligațiuni, dacă nu are apostila unuia din Big Four, indiferent în ce calitate, nu se finalizează.

Activitatea „Celor 4 Mari” este bazată pe o anomalie economică: audit și consultanță în același timp, ceea ce constituie o incompatibilitate organică. Nu poți să faci investigarea unei firme, atribuind certificate de legalitate și legitimitate, și deopotrivă să dai consultanță acelorași firme. Tu centrezi, tu dai cu capul! Este inadmisibil! Totuși, „Celor 4 Mari” li se permite. De ce? Pur și simplu pentru că centralizează controlul afacerilor mondiale la dispoziția nucleelor centrale ale colonialismului mondial. În urmă cu vreo 15 ani, „Cei 4 Mari” erau de fapt „Cei 5 Mari”. În 2004, când s-a prăbușit uriașul imperiu american Enron, s-a constatat că o contribuție la fel de uriașă la prăbușire avusese cel mai mare dintre „Cei 5 Mari”, chiar un fel de șef al grupului, Arthur Andersen: acesta făcuse auditul corporației Enron, dar o și consiliase în același timp, cunoscând perfect realitățile concrete.

Și, în vreme ce conducătorii companiei nu știau cum să-și vândă mai repede activele deținute la aceasta, spre a se feri în condițiile iminentei sale prăbușiri, „consilierii” de la Arthur Andersen, de conivență cu șefii de la Enron, povățuiau „investitorii” să achiziționeze acțiuni Enron. După ce buba a spart și milioane de acționari au rămas cu buza umflată, iar mii și mii de oameni fără pensii, a fost nevoie să se desființeze pur și simplu Arthur Andersen spre a se băga rahatul sub preș. De atunci se tot discută de o lichidare a incompatibilității organice a activității de audit/consultanță a „Celor 4 Mari” rămași. Au trecut deja 15 ani. Și vor mai trece decenii de discuții de ochii lumii. Pentru că soluția de care se vorbește – separarea celor două activități – ar fi doar de formă, evident tot doar de ochii lumii, pentru ca centralizarea controlului și acțiunii pe care o permite cuplarea auditului cu consultanța să poată continua.

Sursa: https://romanialibera.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,