Ilie Şerbănescu: O biată colivă acuzată că ar fi tortul cel scump

13:14, 24 iulie 2019 | Opinii | 230 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Dacă limba română suportă că o idioțenie poate fi perfectă, atunci aprecierea „statul român-stat scump” este o idioțenie perfectă. Politic, poți acuza o biată colivă că ar fi tortul cel scump, dar economic, este o anomalie!

Cel mult, statul român poate fi ticălos, injust, incorect, populat cu corupți și hoți, dar că ar fi scump este imposibil. Cum ar putea fi scump un stat care e ca și dispărut ca pondere în economie și decizie politică?! Este adevărat, apropo de limba română, că scump poate însemna și drag, dar, vai, afirmația la care ne referim că „statul român este un stat scump” nu are deloc o asemenea conotație. Și n-o are nici pe aceea că l-ar fi făcut scump durerile provocate tocmai de dispariția sa. Iată afirmația: „Problema noastră este dacă nu ne prăbușim sub greutatea unui stat foarte scump și ce se va întâmpla când acest stat extrem de scump nu-și mai asumă nimic. Trebuie să vedem ce se întâmplă cu acest stat și să ne gândim dacă va exista un moment de implozie, de revoluție. Până să avem o revoluție în privința pieței ne paște o revoluție în privința greutății cu care statul apasă pe societate”.

Afirmația aparține unuia dintre reprezentanții capitalului autohton, s-ar zice de frunte după cât este de vocal, căci ca greutate în afaceri nu știm cât cântărește. Citarea domniei sale cu nume și prenume nu are rost pentru că, reprezentând chiar o asociație de oameni de afaceri, poate exprimă opinii împărtășite de colegii săi și poate și de alții. În orice caz, este vorba de cei care aleg să fie mai catolici decât papa în criticarea de zor a statului român, dar nu pentru ceea ce ar trebui într-adevăr criticat, ci doar pentru a face plăcere capitalului străin, care vede în stat singura forță ce i-ar putea încurca treburile și sta în calea mâinii libere dorite. „Solidaritate patronală” din partea autohtonului nostru probabil în ideea că astfel capitalul străin va lăsa să-i cadă de la gură niscai fărâmituri pentru cântăreții cei mai destoinici și dedicați!

Stimate dle X, ca om de afaceri ce sunteți, de ce anume vă simțiți apăsat: de costul materiilor prime și materialelor, de costul finanțării, de costul forței de muncă, de costul taxelor la stat?! Ce anume este scump în raport cu ceea ce ar trebui?!

Păi, dacă aveți a vă plânge cumva de costul materiilor prime și materialelor sau de costul finanțării, atunci trebuie să vă adresați integral fraților dv privați. Statul român nu mai are aproape nicio legătură cu eventualele dv probleme, căci nu mai are aproape nicio prezență și oricum nicio putere în domeniile respective! Așa i s-a indicat din afară, așa s-a conformat! Ba, fiți atent, nu vă adresați cumva fraților dv români, căci și ei sunt cam în aceeași situație cu statul român, cheia în domeniile cu pricina – adică puterea, decizia și prețurile – aflându-se în mâna capitalului străin, pe care probabil îl venerați și a cărui să-i zicem „colaborare” o căutați!

Vă deranjează costul utilităților?! Tot la ușa capitalului străin trebuie să bateți! Poate cu cei care i se dedică trup și suflet este mai drăguț la preț! Ba, dacă urmăriți cu perseverență colaborarea cu capitalul străin, poate vă deschide o finanțare din străinătate, unde absolut aceleași bănci din România oferă finanțare la costuri de 2-3 ori mai mici!

Să trecem la costul forței de muncă. Probabil vă enervează pretențiile din ultimul timp ale oamenilor la salarii mai mari. Este de înțeles, fiecare patron ar vrea, dacă s-ar putea, să plătească mai nimic pe salarii. Dar criza de forță de muncă din ultimii ani se opune acestei dorințe patronale. Cred că, în asemenea condiții, sunteți vexat de-a binelea de creșterile de salarii la care a procedat la stat guvernul PSD-ALDE, ce dă astfel un exemplu atât de prost salariaților de la privați! Și ce să mai vorbim de majorările salariului minim, care au caracter general și obligatoriu și care mai împing în sus și întreaga grilă de salarizare, mai ales în contextul crizei de forță de muncă!

Totuși, dle X, în ciuda acestor creșteri ce probabil nu vă convin, salariile din România sunt cele mai mici din UE! Este vorba de UE care, nu mă îndoiesc vreo clipă, este, pentru dv, mântuitorul venit pe pământ! Și, pe deasupra, grație dlui Dragnea – desigur, nu pentru asta l-ați hulit – antreprenorii din România nu mai plătesc nimic în contul contribuțiilor sociale ale angajaților pentru pensii și sănătate, de unde până la 1 ianuarie 2018 acopereau în proporție de circa 60% aceste contribuții. Contribuțiile sociale integral în seama angajatului reprezintă o pomană unicat în UE pentru patroni! Ca atare, relațiile dv cu angajații nu mai au nicio legătură cu statul. Astfel, relațiile de muncă se întorc în capitalismul primitiv, de dinainte de marile cuceriri sociale ale muncii în lupta istorică cu capitalul. Dacă vă întreabă cineva cum vă este în domeniu din 2018 încoace, desigur spuneți că pentru dv costul cu forța de muncă este același, ba chiar a crescut în contextul presiunilor exercitate de majorările salariale de la stat. Inexact dle X, statul, hulitul stat român, a dispărut complet din ecuație: relațiile salariale sunt numai problema dv cu angajatul sau potențialul angajat! Costul dv cu forța de muncă nu mai are nicio legătură cu statul, nu mai depinde decât de piață! Nu aceasta doriți?! Vrea piața să dați salarii mai mari?! Le dați sau vă retrageți din afacere! Nimic nu vă împiedică să dați salariul pe care îl vreți! Că angajatul sau potențialul angajat îl acceptă este o altă problemă. Statul nu mai este implicat în niciun fel. O adevărată economie de piață! Nu aceasta doriți?! Dv sunteți șeful cu cravașa în mână, iar angajatul cu căciula în mână! Statul a dispărut în decor! Ar fi de hulit sau de proslăvit dl Dragnea?! De fapt, nu mai are importanță, căci este băgat la pușcărie!

Și acum despre taxele la stat. Vi se par mari? Păi, statisticile arată că, la cât furnizează bugetului de stat, anume 26-27% echivalent PIB, taxele în România sunt mici, deosebit de mici, oricum cele mai mici din UE! Aceeași UE, cea mântuitoare! Vă costă scump, vă apasă greu?! Dacă da, cum atunci atârnă ele în celelalte țări UE, unde în medie bugetul preia din taxe fiscale echivalentul a peste 40% din PIB, iar în unele chiar peste 50% din PIB. După campania de reducere a taxelor, numită „relaxare fiscală”, declanșată de Dragnea și ai lui spre a face comestibile pentru companii, îndeosebi pentru cele străine, creșterile de salarii, firmele au ajuns în România să plătească doar TVA în contul consumatorilor (care le acoperă până la urmă), mai nimic în contul angajaților, iar cât despre impozitele pe profit este întrecere în a le evaziona, campionii absoluți și detașați fiind firmele străine care externalizează fără fiscalizare cam 85-90% din profiturile efectiv realizate în România. Dacă îi întrebi pe antreprenorii români cât plătesc în contul taxelor către stat, acum față de în urmă cu câțiva ani, toți se fac că plouă, căci ar trebui să admită că trebuie să plătească cu 10-15% mai puțin, iar, după transferul contribuțiilor sociale integral asupra angajatului, chiar cu vreo 25% mai puțin! Cum atunci l-ar mai putea însă critica pe Dragnea-PSD, zis „ciuma roșie”?! Încă înainte de acest transfer al contribuțiilor sociale integral în cârca angajatului – transfer unic în Europa – România era considerată fiscal o țară „low tax jurisdiction”. Realitatea este că, fără echivocuri, costul fiscal statal pentru firmele private a ajuns în România la nivel de … paradis fiscal! Că poți fi nemulțumit cum cheltuie statul banii, de altfel puțini, încasați din taxe este o altă problemă, dar a nu recunoaște că acești bani sunt extrem de puțini înseamnă a o lua rău pe arătură.

Ilie Şerbănescu

Sursa:https://romanialibera.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,