Globaliști și naționaliști: cui îi aparține viitorul?

10:26, 28 martie 2018 | Opinii | 925 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Robert Bartley, autorul editorialului din ultima pagină  ”Wall Street Journal”, a fost un adept înfocat al comerțului liber care, decenii la rândul, a cerut un amendament la Constituție, format din cinci cuvinte: Fie să avem frontiere deschise.

Bartley a acceptat ce  anume ar însemna  pentru țara sa ștergerea frontierelor Americii, și un influx nesfârșit de străini și mărfuri. Spunea el: Consider că statul – națiune este terminat.

Viziunea și ideologia lui Bartley sunt vechi. Acest cult al comerțului liber și al fruntariilor deschise a înflorit prima oară în Anglia secoluluii 18. Sf. Pavel al acestei credințe post-creștine a fost Richard Cobden, care a fascinat elitele cu grandoarea viziunii și forța retoricii sale. În Sala comerțului liber de la Manchester, la 15 ianuarie 1846, mulțimea adunată a fost atât de mare, încât au fost nevoiți să scoată scaunele afară. Apoi, cu o voce de tunet, Cobdem a spus: ”Văd și mai departe. Văd principiul comerțului liber, pe care îl vom duce în toată lumea morală, la fel cum văd principiul gravitației în Univers – punând oamenii împreună, eliminând antagonismele de rasă, credințe și limbi, și unindu-ne cu acele legături trainice ale păcii eterne”.

Anglia s-a convertit la această credință utopică și și-a deschis piețele către lumea întreagă. Totuși, peste Atlantic a fost îmbrățișat un alt sistem, cunoscut ca “Sistemul american”.

Cel de-al doilea act semnat de președintele Washington a fost Legea Tarifelor, din 1789. Spunea Părintele Întemeietor despre țara sa în prima cuvântare adresată Congresului: ”Oamenii liberi ar trebui să promoveze acele industrii și produse care să le asigure independența în privința bunurilor esențiale, îndeosebi a celor militare”. În “Raportul asupra industriilor”, scris în 1791, Alexander Hamilton spunea: ”Fiecare națiune trebuie să se străduiască să-și facă singură toate cele necesare pentru aprovizionarea ei. Acestea sunt mijloacele de subzistență, locuințele, drumurile, îmbrăcămintea și apărarea”.   Înțelepciunea celor doi înaintași pe care i-am citat s-a născut din experiență.

La Yorktown (locul ultimei bătălii celebre din Războiul de Independență a coloniilor nord-americane contra Angliei, la 1781 – nota traducătorului), americanii au trebuit să se bazeze pe muschete și nave franțuzești, pentru ca să-și câștige independența. Au hotărât, apoi, să edifice un sistem care să pună capăt dependenței de Europa, atunci când va fi vorba de bunuri esențiale în viața noastră națională, de asemenea au decis să creeze legături puternice între americani, astfel încât să se poată baza temeinic unii pe alții. Erorile făcute de Anglia s-au văzut în Primul Război Mondial, când o Americă sigură pe sine a stat deoparte de conflagrație, în schimb a vândut britanilor, dependenți de importuri, alimente, alte produse și arme  de care au avut nevoie, dar pe care nu au fost în stare să le producă.

Primii pași majori ai Americii către comerțul liber, frontiere deschise și globalism au fost făcuți odată cu Legea de extindere a comerțului a președintelui Kennedy și Legea imigrării din 1965, a lui Johnson. Totuși, la sfârșitul Războiului Rece,  au apărut o contrareacție și o trezire la realitate. Deficitul comercial al SUA, pricinuit de importurile de mărfuri de consum de toate felurile, s-a ridicat la sute de miliarde, iar peste un milion de imigranți legali și ilegali ne-au năpădit pământurile și, în mod vizibil, au modificat trăsăturile acestei țări. Americanii au început să realizeze că acel comerț liber înăbușea bazele de producție naționale, și că frontierele deschise au însemnat pierderea țării în care s-au născut și au crescut.

Rezistența cea nouă a omului occidental față de agenda globalizării este acum manifestă pretutindeni.

Întâlnim această rezistență în ostilitatea lui Trump față de NAFTA, în noile sale tarife, și în zidul de la frontieră.

O întâlnim în Declarația de Independență a Angliei față de Uniunea Europeană, în Brexit. O vedem în triumful politic al naționaliștilor polonezi, unguri și cehi, în partidele anti-UE de pretutindeni din Europa, în mișcările secesioniste din Scoția, Catalonia și Ucraina, și în admirația de care se bucură naționalistul rus Vladimir Putin.

Europenii au început să se considere pe ei înșiși ca popoare băștinașe, a căror Lume Veche este primejduită de moarte, de sute de milioane de invadatori care străbat Mediterana și vin disperați și le ocupă căminele.

Cine este proprietarul viitorului? Cine va decide soarta Occidentului?

Problema internaționaliștilor este că viziunile pe care le oferă – o lume a comerțului liber, a frontierelor deschise și a guvernării globaliste – sunt doar niște speculații ale minții, care nu angajează și sufletul. Oamenii vor lupta pentru familie, credință și Țară. Câți vor fi, oare,  în stare să-și dea viețile pentru pluralism și diversitate? Câți se vor bate și muri pentru zona euro și UE?

La 4 august 1914,  social-democrații germani, antimilitariști, cel mai mare și mai vechi partid socialist din Europa,  au votat pentru creditele necesare Kaiserului spre a purta războiul împotriva Franței și Rusiei. Alături de armata germană în marș, socialiștii germani au fost, înainte de toate, germani.

Patriotismul transcede ideologia.

În cartea sa “Prezent la actul Creației” Dean Acheson scria despre lumea postbelică și instituțiile născute în anii când a fost Secretar de Stat al președinților Roosevelt și Truman, adică  scria despre  ONU, FMI, Banca Mondială, Planul Marshall, NATO și despărțirea dintre Est și Vest.  Acum, suntem la sfârșitul tuturor acestor instituții. Iar elitele noastre transnaționale au o problemă vizibil insolubvabilă.

Pentru milioane de oameni din Vest frontierele deschise și globalizarea comerțului liber, atât de aplaudate și promovate oficial,  nu reprezintă un viitor glorios, ci din contra, o amenințare existențială față de suveranitatea, independența și identitatea țărilor lor, țări pe care le iubesc. Iar acele milioane de oameni nu se vor lăsa duși cu preșu’ și nici trimiși la culcare.

de Patrick J. Buchanan, martie 2018

Traducere de Radu  Toma

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,