Eugenia cu cremă de COVID: Totul se poate când Moartea se poate

23:17, 15 decembrie 2021 | Opinii | 356 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

O, ce veste minunată: în 2022 se termină pandemia!

Afirmația îi aparține lui Bill Gates și a fost făcută pe blogul său într-o postare din 7 decembrie.

Bill Gates este un guru al virușilor. Informatici și biologici. Un proroc al vremurilor noastre. Asemenea Tesviteanului, e suficient ca Gates să vorbească de pandemie pentru ca ea să apară sau să dispară.

În octombrie 2019, Fundația Gates a organizat la New York, în colaborare cu Forumul Economic Mondial al lui Klaus Schwab, simularea unei infecții planetare cu un coronavirus.

După nici o lună, pandemia devenea realitate.

Acum, în răspăr cu experți medicali dâmbovițeni ca Arafat sau Rafila, care prezic apocalipsa Valului 5 Omicron, Gates spune că pandemia se va stinge. Să mă ierte Arafat, dar eu îl cred pe Gates: guru bate cura.

Ar trebui să ne bucurăm, deci. Gaudeamus igitur. Greșit.

Sfârșitul pandemiei nu va însemna revenirea la normalitate. Virusul nu pleacă nicăieri. Rămâne pe capul nostru. Ne-o spune chiar Gates: pandemia se va transforma în endemie. COVID va deveni asemenea gripei sezoniere.

Dar restricțiile nu vor dispărea, iar campania de vaccinare trebuie să continue în ritm la fel de susținut. Cu noi și noi doze, în funcție de tulpină și sezon.

*

Cine crede că demența COVID se va sfârși vreodată este iremediabil naiv.

A fost depășită o linie roșie: dincolo de ea, întoarcerea a devenit imposibilă.

Această linie roșie este obligativitatea unui tratament medical sub pretextul Binelui Comun.

De acum orice este posibil. Instinctul autoritar al guvernelor din toată lumea a primit dezlegare morală. Fiara a fost descătușată. Nimeni nu se mai poate opune, invocând drepturi și libertăți personale, pentru că amenință să fie zdrobit de molohul Binelui Comun.

Aceeași bestie care a justificat ororile Comunismului și Nazismului.

Însă, nici măcar Comunismul și Nazismul nu au avut curajul GENERALIZĂRII unor tratamente medicale.

Astăzi, sub tăvălugul vaccinării obligatorii intră unul după altul state considerate până ieri modele de civilizație, libertate și democrație.

Și de ce s-ar opri lucrurile doar la vaccinare? Fiara a dat de gustul sângelui. Nimeni nu-i mai poate scoate din colți halca însângerată.

Iar Prada, supusă, își acceptă condamnarea cu capul plecat. Aproape o cerșește ca pe o izbăvire.

Cine și-ar fi imaginat, cu doar doi ani în urmă, că, în buricul Europei, oamenii vor permite ca poliția să măsoare cu băta gradată distanța dintre ei?

Sau că Moș Crăciun va fi arestat pentru că nu poartă mască peste barbă?

Toate restricțiile au fost impuse, pas cu pas, invocându-se caracterul lor temporar și Binele Comun: masca, distanțarea, lockdown-urile, starea de alertă…

„Încă puțin și trece!” Dar nimic nu a trecut. Toate au rămas neschimbate. Și au urmat mereu altele noi.

Vaccinurile. O doză, două, trei, patru… Vaccinarea a devenit acupunctură. „Pfizer urează Sărbători Fericite tuturor abonaților săi!”

Apoi pașapoartele de vaccinare. Doar pentru călătoriile în străinătate, s-a spus mai întâi. Apoi, pentru restaurante, teatre, meciuri… Acum, pentru a mai putea munci și trăi. Vax macht frei.

Dar vaccinul nu aduce libertate, după cum nu aduce nici sănătate. Aduce doar teroare și supunere. „Cine îndrăznește să nu se supună Binelui Comun?”, rânjește Fiara.

Acest șantaj abject a fost lansat chiar de la începutul pandemiei, ca și cum ar fi fost pregătit dinainte.
În aprilie 2020, guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, îi punea la punct pe protestatarii anti-restricții:

„Boala înseamnă Moarte. Boala TA poate însemna Moartea MEA. Ce poate fi mai rău decât Moartea?”

Multe lucruri pot fi mai rele decât Moartea. De pildă, o viață în robie. Sau asasinarea unor oameni pretinzând că vrei să îi salvezi.

Cuomo este judecat astăzi pentru uciderea a 15.000 de bătrâni și persoane cu handicap și pentru falsificarea cifrelor morților.

În numele Binelui Comun, Cuomo a scos din spitale bolnavi cu COVID și i-a internat în azilurile și casele de sănătate pe care le administra. Pacienții, în marea lor majoritate bătrâni și bolnavi, nu au avut nici o șansă lângă corona-bombele plasate în saloanele lor.

*

Scăpat în mod bizar dintr-un laborator cu grad maxim de securitate din Wuhan, rezultat al unui program ultrasecret de cercetare finanțat de Statele Unite și de alte țări occidentale, coronavirusul are toate caracteristicile, nu doar ale unei arme biologice, ci și ale unui instrument de eugenie: „însănătoșește” și „întinerește” populația lichidând cu predilecție bătrânii și bolnavii.

Mengele ar fi fost încântat să aibă pe mână un virus ca SARS-CoV-2.

Interesant este că vaccinurile, scoase cu o rapiditate fără precedent din mâneca altor laboratoare, și care ar trebui să combată virusul, sunt în realitate niște tratamente genetice.

În cel mai bun caz inutile – nu împiedică infectarea, decesul și răspândirea, iar țările ultravaccinate bat recordul la infectări – ce fac de fapt aceste „vaccinuri”?

Întrebarea ar trebui să ne bage fiori în oase. Mai ales în contextul unei secretomanii aiuritoare: Administrația Medicamentului din SUA vrea să dea publicității toată documentația legată de vaccinul Pfizer abia peste 75 de ani.

Așa ceva nu s-a mai petrecut niciodată în istoria medicinei moderne.

În plus, nu puțini sunt cei care au remarcat că promotorii cei mai zeloși ai vaccinării obligatorii, care mor acum de dragul oamenilor și vor să îi salveze, sunt aceiași discipoli ai lui Malthus care vor în același timp să salveze planeta prin reducerea populației sale la mai puțin de 10%.

(Apropo: știați că familia Gates are o lungă tradiție în eugenie?)

Sub pretextul COVID, pornirile eugenice – mai ales împotriva bătrânilor și bolnavilor – s-au manifestat peste tot în lumea zisă civilizată. Adică exact acolo unde malthusianismul înfierbântă mințile.

În Statele Unite, potrivit unui raport de la sfârșitul anului trecut, 39% din decesele cu sau de COVID s-au înregistrat în azilurile de bătrâni. Majoritatea, prin aplicarea „rețetei Cuomo”: virusul a fost adus de bolnavi externați nevindecați din spitale sau de membri ai personalului infectați și nedepistați.

Este cel puțin dubios cum restricțiile draconice, instituite în toată America și impuse cu agresivitate de autorități oamenilor sănătoși, au fost ignorate cu criminală ușurință exact în locurile în care își ducea zilele grupul social cel mai vulnerabil la COVID.

Mai mult: s-a făcut totul pentru ca bătrânii și handicapații care ar scăpa cumva de COVID să moară de disperare, depresie și mizerie.

În azilurile americane, la fiecare două victime declarate cu COVID o a treia a murit de inimă rea, scrie Associated Press.

Părăsiți, având interdicția de a fi vizitați de membrii familiei (în condițiile în care – am văzut – infectații aveau acces neîngrădit), bunicii și părinții Americii s-au stins pe capete într-o „stare mentală vecină cu disperarea, provocată de izolarea prelungită și numită în unele certificate de deces «lipsa dorinței de a trăi»”

Peste Ocean, în Marea Britanie, conducerile azilelor și caselor de bătrâni au primit indicații exprese să nu își mai resusciteze pacienții cu COVID, lăsându-i să moară.

Indicații similare vizau și persoanele cu dizabilități, care de asemenea trebuiau lăsate să moară.

În Spania, procuratura anunța în ianuarie că investighează peste 200 de cazuri de bătrâni morți în aziluri, abandonați de personalul medical.

Un raport din vara lui 2020 al Medecins sans Frontières dezvăluia că jumătate dintre bătrânii decedați în azilurile din Belgia au murit cu zile și puteau fi salvați.

Și în România, azilurile de bătrâni din Craiova, Cluj, Bacău, Galați, Marghita s-au transformat în adevărate focare de COVID.

Blocarea accesului la tratament pentru bolnavii cronici, sub pretextul pandemiei, este o altă metodă de eugenie folosită cu funestă eficiență pentru a rări persoanele vulnerabile.

La fel, blocarea accesului la antivirale și la tratament timpuriu a afectat în primul rând persoanele cele mai vulnerabile: bătrânii și bolnavii cronici.

Zilele trecute, Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătății, afirma cu seninătate de cioclu profesionist: „Tratamentele antivirale sunt toxice”.

Drept urmare, spitalele supraaglomerate s-au transformat în abatoare iar România a ajuns în octombrie la 500 de decese pe zi.

Bătrânii și bolnavii grav, care reușesc în mod miraculos să se strecoare printre ochiurile acestei plase a morții, sunt încurajați să se sinucidă, într-un gest de „sacrificiu generos”.

Sau să participe la experimente cu noi vaccinuri. Același risc.

Dacă ești naiv, ai zice că războiul împotriva COVID ar trebui să fie o mare bătălie pentru Viață. Dar nu este așa.

Într-o colosală răsturnare de valori, autoritățile din lumea întreagă au avut ca prioritate sanitară asigurarea accesului cetățenilor – născuți și nenăscuți – la Moarte.

În civilizatul Occident, Eutanasia a fost decretată serviciu esențial. La fel, și avortul.
Acum, poți să te sinucizi și să avortezi prin telemedicină.

Pe vreme de COVID, Moartea se dovedește o excelentă afacere. Aproape la fel de rentabilă ca și suratele sale, Vaccinurile.

Când doctorul (!) și filosoful (!!) australian Philip Nitschke și-a lansat în vara lui 2019, la Veneția, în orașul îndrăgostiților, „Capsula Morții”, care pretinde că te trece în lumea drepților în cel mai romantic mod cu putință, aceasta a fost privită mai mult ca o curiozitate, stârnind zâmbete. Semăna cu o mini-gondolă.

Peste doar câteva luni, când a apărut teroarea COVID și oamenilor li s-a mai tăiat cheful de viață, Capsula Morții a început să se vândă ca pâinea caldă.

Eutanasia înviorează Pandemia.

*

Deocamdată, atât eutanasia cât și avortul rămân opționale. Însă, odată creat „precedentul vaccinării” , elitele politice ar putea stabili la un moment dat că avortul și eutanasia contribuie la Binele Comun.

În acest scop nobil, pentru a salva planeta bunăoară, ele ar putea limita numărul admisibil de copii, după modelul chinezesc.

Sau, ar putea limita lungimea de viață la o anumită vârstă, cât omul mai poate fi activ și util societății.

Cu același luminos s-ar putea opera o triere pentru viață și moarte. Bebelușii depistați în pântece cu boli grave ar putea fi condamnați la injecția letală sau la dezmembrare de vii, pentru ca părticele din ei să servească la experimente de laborator și la vaccinuri viitoare.

Cuplurilor cu tare sau risc genetic li s-ar putea interzice pur și simplu să procreeze.

Iar vârsta pentru „adormirea obligatorie” ar putea varia în funcție de diferite variabile: starea de sănătate, calificarea, capacitatea intelectuală (ultima nefiind neapărat un atu – deștepții vor rămâne periculoși și în viitor)…

Vaccinarea forțată a deschis Cutia Pandorei. Un cârd de coșmaruri așteaptă să își ia zborul.

Jos de tot, pe fundul din PFL, schilodită, nevolnică, agonizează Speranța modificată genetic.

DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ