Cum a împiedicat statul paralel din America închegarea unor bune relații cu Rusia

22:24, 21 februarie 2018 | Opinii | 1067 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

 Robert W. Merry,  National Interest, martie-aprilie 2018

Autorul, de multă vreme un cunoscut jurnalist din Washington, este editorul revistei politice The American Conservative, din capitala SUA.

         Există un stat paralel, cu siguranță. De ce n-ar exista? Chiar și o înțelegere superficială a naturii umane ne spune că puterea corupe și că, atunci când este concentrată și cu rădăcini bine înfipte, devine abuzivă; că, dacă este abuzivă, va fi și  anturată de secrete.

         Acesta este statul paralel.

Filozoful și politologul american James Burnham (1905-87) l-a văzut venind. La începuturi troțkist, apoi un intelectual conservator de marcă, scria în 1941 că marea  evoluție politică a acelei epoci nu a fost lupta dintre comunism și capitalism, ci ridicarea unei noi clase “manageriale“, cea care începea să domine în lumea afacerilor, finanțe, munca organizată și guvernare. Această revoluție managerială, cum a denumit-o el, va fi nepăsătoare la reacții adverse. Pe măsură ce elitele manageriale câștigă tot mai multă putere, putere folosită adeseori pe căi sofisticate și invizibile, o vor utiliza spre a se  instala tot mai temeinic în societatea americană și pentru a se proteja de cei care ar dori să o elimine.

Nicăieri elita managerială nu este mai bine înfiptă, mai puternică și mai ascunsă dincolo de secrete, decât în ceea ce fostul președinte Eisenhower a numit complexul militar-industrial, asistat și întărit de serviciile de informații și de agențiile de menținere a ordinii și legii. Acel complex este locul  unde  efortul Americii de a-și asigura hegemonia globală se  combină cu producătorii de armamente, dornici din cale afară să ofere instrumentele de dominație. În prezent nu avem numai o armată zdravănă, cu sute de mii de militari gata de luptă, dar avem și războaie permanente, nouă dintre ele în curs în aceste momente și nici unul  pe deplin aprobat de către Congres. Așa își întărește puterea pozițiile, astfel prinde revoluția managerială și mai multă forță, și așa își continuă netulburat existența statul paralel.

Puțini din publicul general cunosc ce s-a întâmplat cu adevărat în legătură  cu acuzele aduse lui Trump privind “conlucrarea“ cu Rusia în vremea campaniei sale prezidențiale sau cum anume  s-au declanșat investigațiile în această poveste.  Dar știm  suficiente lucruri, ca să putem spune că am văzut cum acționează statul paralel. Avem cunoștință de faptul că agențiile americane au făcut public un “Raport al comunității de informații “, unde s-a scris că Rusia și președintele Putin s-au aflat în spatele publicării unor emailuri ale democraților – adică un complot urmărind, vezi Doamne, să-l ajute pe Trump să câștige președinția. Dar știm, de asemenea, că nu a fost vorba, în fapt, de un raport al serviciilor de informații, de o analiză serioasă și cuprinzătoare, ci de opera unui grup de lucru aflat sub un anumit control. Pe lângă aceasta, documentul a fost plin de presupuneri și sărac în mărturii. La început, chiar și ziarul New York Times a luat peste picior raportul, din lipsă de “evidențe temeinice”, ba chiar apreciind că, în esență, cititorilor li se spune ceva de genul “credeți-ne, aveți încredere în noi”.  Avem, deci,  motive temeinice să credem, că un raport mizerabil, neconfirmat,  privindu-l pe Trump și plătit de Partidul Democrat și stafful de campanie a lui Hillary Clinton, a fost utilizat, mână în mână cu FBI-ul, pentru a se obține un mandat secret, pasă-mi-te pentru asigurarea securității naționale, în realitate ca să poată fi spionată campania prezidențială a candidatului republican. Cunoaștem faptul că FBI-ul a fost blând cu Hillary, atunci când a investigat acea poveste cu mailurile ei iresponsabile, și apoi am priceput că un șef de rang înalt al agenției, implicat în ambele anchete, atât a lui Clinton, cât și cea a lui Trump, l-a disprețuit pe cel din urmă, a simpatizat-o pe prima și a făcut tot ce a putut, ca să se pună pieziș ascensiunii magnatului new yorkez. Știm, de asemenea, că acel grangur i-a spus iubitei sale că, deși nu credea că Trump ar putea câștiga, a simțit nevoia să aibă o “poliță de asigurare“ pentru că, adăuga el, “sunt convins că nu trebuie să ne luăm niciun fel de riscuri“. Și mai știm că toate astea au fost discutate în biroul directorului adjunct al FBI, Andrew McCabe.

În continuare, mai cunoaștem că fostul director al FBI, James Comey, a folosit o scurtătură, ca să pună la dispoziția  presei transcrierea unei  conversații cu președintele, avută în Salonul Oval al Casei Albe, care s-ar fi putut întoarce împotriva lui Trump. Știm că a făcut asta pentru a declanșa o investigație independentă – ceea ce constituie o amenințare letală împotriva oricărui președinte – deci cu atât mai mult contra unui miliardar greu de controlat.

Probabil, cel mai semnificativ este faptul că știm, că toate acestea au avut efectul de a i se anihila președintelui flexibilitatea de a pune în aplicare o agendă politică prezentată încă din timpul campaniei prezidențiale, agendă ce a contribuit la alegerea sa. Este vorba de promisiunea făcută de a contribui personal la îmbunătățirea relațiilor dintre Statele Unite și Rusia. Perspectivele unei asemenea inițiative diplomatice sunt moarte în momentul de față, la fel precum a dat ortu’ popii și pasărea dodo, din Australia, dispărută de aproape trei secole. Trump a pierdut acea oportunitate. Iar statul paralel a câștigat.


Traducere de Radu  Toma

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,