Crăciun fericit, Chișinău! (2)

15:08, 27 decembrie 2017 | Opinii | 934 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Notele unui român eurosceptic pe marginea realităților din Estul Europei

După ”Revoluția de catifea” din noiembrie 1989 și înlăturarea conducerii comuniste, opoziția față de noul ”invadator”, liberalismul economic, și suspiciunile generate de UE au avut în Cehia origini vechi. Este cunoscut euroscepticismul manifest, încă de la începutul anilor ’90, al fostului prim-ministru Vaclav Klaus (1992-98), apoi președinte al țării în anii 2003-2013. Poziția și argumentele sale morale au fost prioritatea dezvoltării capitalului național în fața celui străin, fie și cu sacrificarea unei mai mari eficiențe a pieței și chiar a investițiilor străine directe (FDI). O apărare viguroasă a statului național ceh, spunea el, este o garanție a identității naționale, în fața instituțiilor supranaționale promovate de UE și de neoliberalism (FMI, Banca Mondială), toate acestea fără nici o legitimitate politică, culturală și istorică în Cehia. Și trebuie spus limpede faptul că, de la începuturi și până în prezent, nici neoliberalismul, nici UE și nici NATO n-au apucat să-și facă de cap în Cehia. În acest sens experiența cehă ar trebui studiată cu atenție și făcută cunoscută în tot Estul.

Totuși, și cehii au plătit tributul greu al crizei pornite în 2007 din Vest și al expansiunii neoliberale. Economia cehă, dincolo de toate succesele, a rămas dependentă în bună măsură de mâna de lucru ieftină, șomajul a crescut vertiginos îndeosebi printre tineri (20% la grupul de vârstă 18-24 ani), sărăcia a ridicat probleme grave. Stagnarea s-a instalat la mijlocul anilor 90 și a dezavantajat în primul rând familiile, pensiile au fost ”înghețate” mai mulți ani, abia către 2007 s-au produs schimbări în domeniul asistenței sociale.

La fel, de la bun început cehii s-au opus Bruxelles-ului în ce privește cotele de imigranți islamici în micuța lor țară, președintele Milos Zeman a fost catalizatorul și simbolul național al retoricii anti-imigraționiste – ”90% dintre refugiați sunt emigranți economici” sau ”islamiștii au venit să subjuge Europa”, ”sunt criminali” etc. Criticile internaționale n-au făcut altceva decât să-i mărească popularitatea printre concetățenii săi, analiștii politici occidentali cred că la apropiatele alegeri prezidențiale dl Zeman va câștiga fără probleme un nou mandat. Noul prim-ministru ceh, miliardarul Andrej Babis, pus de către președinte în fruntea guvernului la 6 decembrie recent, pare să fie avatarul cumulat al tuturor predecesorilor săi și nu numai. Poreclit de presa europeană ”Donald Trump al Cehiei”, Babis și partidul său ”Acțiunea cetățenilor nemulțumiți” (ANO) a câștigat lejer alegerile, a respins agenda elitelor globaliste, a jurat că va părăsi ”UE cea coruptă”, că va distruge globalismul și Noua Ordine Mondială, că ”va reda Europei de Est suveranitatea”; că va propune Comisei Europene o soluție radicală pentru imigrația islamică ilegală, care ”nu are loc în Europa”, a acuzat-o public pe Angela Merkel fără nici o ezitare, într-un interviu pentru agenția Reuters, că ”ea a fost cea care i-a lăsat pe imigranți să intre în Germania și în toată Europa, în valuri necontrolate..”. În sfârșit, ar mai fi de spus, că noul prim-ministru Babis, după ce în 2014 a calificat sancțiunile economice impuse de către Occident Rusiei, ca ”lipsite de sens”, la fel ca președinții Klaus și Zeman, se pronunță pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor economice cu Moscova, cu întreg spațiul euro-asiatic, ca o soluție din trecutul recent, ce a contribuit la atenuarea efectelor crizei din 2007-08, și ca una de viitor pentru prosperitatea și libertatea de mișcare economică a țării sale.

O ţară cât Republica Moldova, situată exact în mijlocul Europei, cu 5,4 milioane de locuitori în 1990, Slovacia şi-a făcut toate „lecţiile pentru acasă” primite din Vest. Cu cea mai mare producţie de automobile din lume pe cap de locuitor (VW, Peugeot și KIA), cu o economie şi o societate moderne, europene (susuținea acum zece ani Departamentul de Stat al SUA), dar cu politici economice socialiste (o analiză a Institutului Federal pentru Tehnologii, din Zürich, Elveţia), Slovacia a fost socotită drept „una din cele mai mari poveşti de succes ale Europei”, potrivit BBC Monitoring – Country Profile Papers, la 8 ianuarie 2013.

Între anii 1990 și 1995 Slovacia s-a distins printr-un pachet coerent de reforme economice, atribuțiile guvernului au fost limitate, riscurile sociale și economice au fost transferate către cetățeanul de rând, astfel neoliberlismul a pășit acolo cu dreptul. În continuare, politicile naţionaliste şi populiste ale guvernelor Meciar, de după 1992, au fost urmate, din 1998, de reforme economice dure, de încheierea aproape completă a privatizării şi un flux de investiţii străine între 2000 şi 2006, sub guvernarea neoliberală Mikulas Dzurinda. O schimbare radicală de direcţie în politica internă, dar şi internaţională, a survenit în 2006 şi, cu o întrerupere de aproape doi ani (iulie 2010-aprilie 2012), continuă şi în prezent, sub guvernările lui Robert Fico. Politicile sale sociale şi economice au ignorat dogmele neoliberale și au adus în atenţie grupurile sociale dezavantajate şi ridicarea regiunilor mai sărace ale ţării; a desfiinţat coplăţile populaţiei la asigurările de sănătate şi a anulat câteva privatizări ale unor întreprinderi de interes strategic naţional, ba chiar a renaţionalizat companii privatizate de guvernarea anterioară. A renunţat cu desăvârşire la capitalismul neoliberal, „sălbatic”, de tip nord-american, al fostului premier Dzurinda şi a aliniat Slovacia în rândul statelor sociale, asistenţiale, europene. În alte probleme regionale şi internaţionale, Fico a respins proiectul cu scutul antirachetă american din Est, a refuzat să recunoască independenţa Kosovo şi să critice Moscova pentru politica sa în spaţiul ex-sovietc; fără a fi provocător sau combativ, a avut şi menține o politică de apropiere faţă de Rusia şi Serbia; se bucură de încrederea celor guvernaţi, prestaţia sa internă şi externă este susţinută de vasta majoritate a slovacilor. De peste un deceniu a oferit Slovaciei stabilitate şi dezvoltare, a dus-o în Europa pe uşa din faţă, cu fruntea sus.

În Slovacia, comunismul a fost detestat la fel ca peste tot în Estul Europei, dar rusofobia nu a fost un fenomen prevalent nici înainte şi nici după prăbuşirea lui. După 1990, Rusia a rămas un partener economic major al Bratislavei, începută încă de pe vremea CAER-ului, părţile au dezvoltat, în continuare, o bună cooperare economică pe terţe pieţe, în Asia şi în ţările arabe. După aderarea la UE, în mai 2004, mica ţară central-europeană a devenit o punte importantă a Uniunii către Răsărit, clasificată în grupul „prietenilor pragmatici” ai Moscovei. Încă de acum patru ani Rusia a devenit un partener comercial major al Slovaciei, cu un comerţ total cifrat la 10 miliarde dolari.
În 2014, la ultimele alegeri pentru Parlamentul European, au ieșit la vot numai unul dintre opt slovaci, adică 13,05% dintre ei, în această țară absenteismul fiind unul record pentru toată istoria UE. Acum, după aproape patru ani, relațiile Bratislavei cu Bruxellesul sunt ”corecte politic” (ce monument de ipocrizie este expresia asta neoliberală!) și reci. Să le pese, oare, atât de puțin slovacilor de viitorul UE?

(va urma)

Radu Toma,
București,
pentru www.flux.md

COPYRIGHT FLUX

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,