Crăciun fericit, Chișinău! (1)

13:33, 27 decembrie 2017 | Opinii | 1103 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Notele unui român eurosceptic pe marginea realităților din Estul Europei

Creștinătatea trăiește zilele acestea fapta sa cea mai mare, nașterea din om a lui Isus Hristos, Fiul Domnului. Deopotrivă, astea-s și clipele când ne amintim de isprăvile noastre bune din anul pe cale să se încheie. Și putem spune, după cum a zis un celebru politician englez care a salvat și el Anglia cu 76 de ani înainte de Brexit, că 2017 va fi ”Ora noastră cea mai frumoasă”. Aici, în Europa de Est, s-au întâmplat în acest an lucruri uimitoare, ce vor marca restul existenței noastre și viețile copiilor copiilor noștri. O lume nouă este pe cale să se nască pe două mări și cele 7 ape Narva, Vistula, Vltava, Dunăre, Prut, Nistru și Marița.

O Lume Liberă.
În România, de pildă, alungat în 1938 de războaie și dictaturi – de la cea regală, la cea post-stalinistă – capitalismul, la acea vreme matur, viguros și cu grijă de ”oi” (”Oile se tund, nu se jupoaie”, umanistul Thomas Morus), s-a întors peste mai bine de jumătate de secol, în 1990. S-a întors ca un bătrân învechit în rele, a distrus viclean și nemilos totul – industria, agricultura, școala, sănătatea, protecția socială și solidaritatea socială – și, lacom, trăiește acum numai din speculații și derivate financiare. Trăiește anturat, păzit și promovat în Piața Victoriei de un președinte – Reichsprotektor cu o jachetă roșie, neo-marxistă, și de un grup clientelar micuț de slujbași corporatiști. Capitalismul neoliberal a îngenunchiat România și crede că o să poată s-o țină așa, în genunchi, pe vecie…

Dar, după cum ne vestește Crăciunul 2017, Ridicarea Răsăritului se întâmplă. ”Modificați genetic” și ”imunizați” de rezistența opusă vreme de 45 de ani, din 1945 și până în 1990, unei conduceri dirijiste venite de la un centru din afară, esticii se ridică astăzi împotriva unei alte conduceri dirijiste venite tot din afară, de data asta din Vest. Aceasta este motivația esențială a răzvrătirii actuale a Estului, motivație pe care nu o pricepe Bruxellesul.
Estonia a avut de 25 de ani o promovare de piață formidabilă, ca ”fortăreața inexpugnabilă” a neoliberalismului economic. În prezent ”fortăreața” trosnește, șubrezită din toate încheieturile, șomajul a ajuns la 20% din forța de muncă activă, 400 de ferry-boat-uri cară zilnic în Finlanda o bună parte din cei 150.000 de estonieni (12% din populație) plecați la lucru afară.

În Letonia, cea aplaudată de Banca Mondială ca ”un mediu de afaceri prietenos”, emigrarea a devenit exod, un procent de 14% din populație a părăsit țara din 2004, de la intrarea în UE încoace – ”se răresc oamenii, se răresc problemele” șușotesc ușurați guvernanții; ”vă votăm nu cu mâinile, ci cu picioarele” spun letonii care purced la drum către alte țări; emigrarea, plus numărul foarte redus al nașterilor, zic experții și universitarii, creează în Letonia un fel de euthanasie demografică, ce ar putea duce la extincția nației. Oricum, adaugă ultimii, departe de a fi un „model” și o ”poveste de succes”, neoliberalismul în Letonia este un dezastru, ”bula imobiliară” importată din America în 2006-08 a îmbogățit băncile și i-a azvârlit pe clienți în stradă, INET, ONG-ul al lui George Soros, a fost adânc implicat în vânzarea a ceea ce a mai rămas din domeniul public. Cleptocrația letonă este pe deplin fidelă economicului neoliberal, iar austeritatea impusă în Letonia nu oferă nicio soluție magică pentru economiile hiperîndatorate ale Greciei, Islandei, Spaniei și Portugaliei. Letonia este un alt ”triumf” trist al globalismului.
După colapsul financiar din 2008, guvernanții Lituaniei au crezut că au aflat soluția de a înlătura toate greutățile produse de criză, austeritate, șomaj și emigrarea masivă. Sub sloganul ”Nu este numai un loc de muncă, dar și o vocație”, afișat la Vilnius și pe toate drumurile, au introdus serviciul militar obligatoriu și au trecut la militarizarea țării, de fapt, o manevră pentru a menține loială populația muncitoare, în absența unor stimulente materiale reale. Desigur, s-a spus că cetățeanul lituanian a fost făcut soldat pentru a apăra Lituania în fața ”celuilalt”, un ”celălalt” imaginar. Dar, lituanienii au ieșit pe străzi, prima oară la Kaunas la 14 mai 2010, sub anti-sloganul ”Nu vom servi” nici statul neoliberal, nici Armata și nici patronii. În Lituania, spun economiștii occidentali, liberalismul este un alt instrument al hegemoniei Vestului, un Vest delegitimat de propriul său export excesiv de democrație și neoliberalism.

De la portofoliul său de prim-ministru (iulie 2006-august 2007) și după revenirea la putere în 2015 și până astăzi, Jaroslaw Kaczynski și partidul său de dreapta Lege și Justiție au devenit adversari redutabili ai neoliberalismului și hegemoniei UE în Polonia. Acolo, ” terapia de șoc”, de restructurare economică, de după căderea comunismului a fost teribilă (și inutilă, spune acum chiar părintele ei, economistul american Jeffrey Sachs), șomajul tineretului a atins 50%, două milioane de polonezi au părăsit țara, iar cei care au crezut în mitul neoliberal, îndeosebi micii antreprenori, s-au trezit concurați de transnaționale și marile corporații, au pierdut totul și au fost re-proletarizați sub denumirea de precariat, adică cei cu o existență precară. Statul social, protecția socială și solidaritatea socială au fost spulberate, oamenii au devenit egoiști, în 2014 mamele unor copii cu dizabilități, care au demonstrat în fața Parlamentului, au fost etichetate la o televiziune aflate în slujbă corporatocrației drept ”muieri isterice” care caută să trăiască pe spinarea altora. Partidul lui Kaczynski a ridicat salariul minim și a mărit substanțial alocația pentru copii – sărăcia adulților a scăzut cu 20-40% , iar cea a minorilor cu 70-90% – a redus vârsta de pensionare cu 7 ani, a acordat împrumuturi guvernamentale pentru cumpărarea de locuințe și, procedând astfel, a fost etichetat de opoziția și media aflate serviciul neoliberalismului drept un partid nu populist, ci…nazist! În ultimii ani, când Bruxellesul a ridicat tonul, s-a răstit, a amenințat cu sancțiuni și acum a scos din dotare ”arma nucleară”, adică anularea dreptului de vot în Parlamentul European și sistarea finanțărilor UE către Polonia, Varșovia a anunțat că va merge pe drumul său: va menține reformarea justiției, va întări controlul asupra companiilor străine, va perfecționa în continuare statul social, va aduce schimbări de macaz democratice în media și propagandă, va reconfigura diplomația și relațiile externe, într-un cuvânt va continua să spună un NU categoric neoliberalismului și pieței hegemonice. În Polonia lui Kaczynski refuzarea cotelor UE de imigranți islamici a luat proporții epice, milioane de oameni au ieşit pe străzi şi au organizat “Marşurile patrioţilor” împotriva elitelor de la Bruxelles, îndemnând la apărarea Creştinătăţii, cu lozinci ca “Pentru Dumnezeu, Onoare şi Patrie”, “Aici Regele nostru este Iisus Cristos, afară cu imigranţii musulmani” etc. La 26 mai 2017 prim-ministrul Beata Szydlo a anunţat că Varşovia nu a semnat nici o înţelegere privind cotele obligatorii de imigranţi şi, într-o cuvântare curajoasă în Parlamentul ţării, a spus: “Polonia nu poate şi nu va accepta refugiaţi musulmani. Polonia nu va ceda în faţa şantajului din partea Uniunii Europene”.

Adversarii politici ai partidului Lege și Justiție și ai liderului său și-au exprimat recent speranța că în următorii ani UE își va pierde răbdarea și va acționa energic în cazul Varșoviei. Însă experți politici avertizează că în acel moment discutabil din viitor, având de partea sa națiunea poloneză, pe naționaliști și pe cei ieșiți cu sutele de mii în stradă sau milioane la marșuri și demonstrații naționale, Kaczynski, partidul său și Polonia nu vor mai avea nevoie de UE.

(va urma)

Radu Toma,

București,
COPYRIGHT FLUX

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,