CĂZUȚI LA PROBA PRACTICĂ

18:16, 25 noiembrie 2021 | Opinii | 312 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Dincolo de dimensiunea sinistră a decontului pe care îl traversăm, pentru că tot ceea ce ni se întâmplă nu este decât un bilanț al superficialității și mai ales al ipocriziei acumulate în timp și devenite mod de viață, peste toate se așază un strat gros de umor amar dacă încercăm să punem în oglindă discursurile care obișnuiau să domine spațiul public (ba chiar și cel privat, de maximă intimitate familială) cu manifestările concrete din ultimii aproape doi ani.

Poate că nu strică să inventariem câteva dintre parfumurile fine pe care le emanam până de curând, să ne lămurim câte dintre ele veneau din interior și câte acopereau igiena deficitară:

1. DREPTURILE OMULUI, DEMOCRAȚIA ȘI STATUL DE DREPT

Presupun că deja vă pufnește râsul cu gândul la arhivele dezbaterilor publice din anii trecuți, în care se analizau inclusiv drepturile deținuților, dacă vă vine să credeți – între timp s-a rezolvat problema prin extinderea gardurilor închisorilor, astfel încât „să ne avem ca frați”, în baza teoriei contrastelor slabe, care spune că anihilarea reperelor aplatizează ierarhiile și aspirațiile prin lipsirea lor de instrumentul comparației. Frumos, adevărul este că ne-am descurcat excelent!

Partea cu democrația a fost pusă la culcare prin declararea populației ca fiind întru totul nătângă și incapabilă de a-și purta de grijă, necesar a fi ocrotită până la asfixiere de aripa statului mamă și tată – și populația a confirmat eticheta din plin.

Cu statul de drept a mers chiar mai ușor, abuzurile și infracțiunile nu mai sunt săvârșite cu încălcarea legii, întrucât între timp le-am legiferat – acum sunt săvârșite cu respectarea legii. Constituția a primit statut orientativ deocamdată, dar ne ocupăm și de repoziționarea și fixarea mejdinii în curând.

2. LIBERALISM, CONSERVATORISM ȘI SOCIAL-DEMOCRAȚIE

Nici pe partea ideologică nu stăm rău deloc – cei mai vocali susținători ai liberalismului, ba chiar și ai principiilor libertariene, au trasat limitele libertății în cel mai original mod cu putință: „Totul până la virozele respiratorii!”. Iată, deci, puterea de convingere a secrețiilor nazale, dincolo de toate filosofiile sofisticate care au plutit în atmosferă ani de zile. Libertatea a devenit exclusiv izvor de obligații și interdicții, ca fiind o boală care trebuie stârpită de la rădăcină înainte să simțim gustul individualității într-o lume a producției în serie și a componentelor interschimbabile.

Conservatorismul și-a primit și el porția de lături în cap, fiind văzut ca o frână în calea marii integrări în absolut prin tehnica malaxorului bine temperat. Am atras mereu atenția despre nevoia de a cupla liberalismul cu conservatorismul, rezumând relația dintre ele prin formula LIBERALISM ÎN RAPORT CU INTERIORUL ȘI CONSERVATORISM ÎN RAPORT CU EXTERIORUL, în sensul că individualitatea este dependentă de funcția de autoconservare pentru a-și păstra caracteristicile. Câtă vreme, așa cum arătam mai sus, individualitatea nu mai este de interes, nu se mai pune problema conservării a ceea ce nu ne mai preocupă. (Mai în detaliu vorbim la capitolul spiritualitate, unde te-ai aștepta să dai peste apogeul conservatorismului.)

Și cu social-democrația ne-am reglat conturile definitiv, dizolvând-o efervescent în cea mai violentă formă de comunism din câte s-au văzut vreodată.

3. A PATRA PUTERE ÎNTRE PUTERI

Un rol determinant în toată decăderea ultimilor doi ani, poate cel mai important, a revenit presei. Dacă în baza definiției presa ar trebui ca prin forța adevărului să regleze deviațiile celor trei puteri ale statului, în practica perioadei ăsteia ne-am putut minuna de spectacolul elasticității gimnastice a majorității jurnaliștilor care, prin contorsiuni învățate sau moștenite din celălalt regim de mare înălțare morală, s-au străduit cum au știut ei mai bine să ne prezinte binefacerile cu caracter medical ale abuzurilor încasate frontal din partea autorităților. Ba chiar și-au descoperit și pasiunea pentru actorie de conjunctură, livrată pe bani grei de la buget în ciuda calității de „preț promoțional”.

4. SOCIETATEA CIVILĂ

Reacția societății civile s-a așezat cum nu se putea mai bine în prelungirea practicilor jurnalistice, având mereu intervenții de neuitat în procesul de modelare a „dictaturii ergonomice” care să nu ne jeneze la mers – despre mersul în patru labe vorbesc, firește.

Chiar și în intimitatea familiei aerul civil a primit miros de autoritate publică abuzivă, existând nenumărate cazuri în care certificatului de căsătorie i s-au anexat acte adiționale prin care se impune „schema completă”, cu modificările și completările ulterioare. Are și iubirea limitele ei imunologice.

5. MEDICI PE DATORIE

Din țesuturile adipoase ale bunăstării rezultate prin încasare de mită în avans pentru prestări servicii în linia eugeniei eliberatoare de poveri sociale, medicii au făcut la scară largă ceea ce în vremurile naziste nu au făcut decât „cei aleși”, implementând binele cu forța până la eliminarea tuturor riscurilor prin stabilizarea pacientului la sac. Dimensiunea cinică a fenomenului i-a transformat pe majoritatea medicilor în sectanți de joasă frecvență, rezistenți la confruntarea cu realitatea nu verificabilă, ci stridentă de-a binelea, imprimându-le inclusiv fața specifică.

6. PUTEREA LUI DUMNEZEU

Cu o vastă experiență în trecutul comunist, biserica și-a actualizat practicile descoperindu-și frăția cu cele mai întunecate zone ale experimentului medical, pe care l-a inclus între Sfintele Taine cu titlu de rețetă vindecătoare „îmbunătățită”, adăugând trupului și sângelui Mântuitorului un spor de material genetic avortat și modificat, cu efect antiviral garantat. Am văzut deja atâtea manifestări de slugărnicie prostească, de la lingurițe de plastic pentru împărtășanie și până la măști personalizate cu imaginea lui Hristos, încât austeritatea spirituală a preoților, în special în straturile superioare ierarhic, nu mai trebuie decât constatată vizual, fără alte dezbateri de profunzime. Desacralizarea întregului fundament creștin prin parazitarea lui cu argumente pseudomedicale în baza cărora biserica se întovărășește cu administratorii celei mai sinistre dictaturi văzute vreodată, dându-și iluzia conștiinței curate la adăpostul „certitudinilor științifice” pe care i le plasează lui Dumnezeu deasupra capului, este măsura supremă a decăderii omenirii și expresia cea mai clară a necesității decontului violent pe care îl trăim.

Peste toate, în spiritul postului în care ne aflăm, rezumatul vine în versuri de colind: „Vai, săracilor de voi,/ Cum v-oi trimite-un război,/ Să vă aduceți aminte/ Că și-n cer aveți părinte.”.

DE ANCA RADU