Către o nouă dimensiune şi actori noi în geopolitica Mării Negre (2)

10:45, 17 martie 2018 | Opinii | 1023 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Numai o resetare radicală a relaţiilor americano-ruse poate aduce lucrurile înapoi, la normalitate, dincoace de Bosfor. Aceasta este noua şi mai marea provocare strategică la Marea Neagră.

Iar anul 2018 declanşează măsurătoarea în timp pentru orice strădanie de percepere recalibrată şi analiză a unităţii geografice Marea Neagră – Dunărea europeană, în cazul României o unitate cu două căi de acces şi doi vectori de acţiune: către ceilalţi riverani şi, prin Bosfor, spre  Mediterana, Ocean şi întreaga lume, şi  prin Sulina, Dunăre şi canalul Rin – Main – Dunăre, accesul la întregul continent Europa şi o a doua ieşire la Oceanul Atlantic, către Nord (5).

Înainte de toate, 2018 prinde contur ca un punct nodal de varii interese, al secolului 21, cu impact global:

1) interesul existenţial  al actualei administraţii prezidenţiale a României de a se autopromova ca iniţiatoare şi organizatoare  in situ a prezenţei permanente a forţelor NATO la Marea Neagră;

2) interesele strategice ale riveranilor Rusia şi Turcia, prima preocupată de apărarea frontierelor sale sudice, maritime şi terestre; de o “străinătate apropiată” benignă, şi de o influenţă pe măsura superputerii care este, în Mediterana şi Orientul Mijlociu. Iar Turcia, incomparabil inferioară militar Rusiei, aparent “abandonând”din această pricină Marea Neagră şi relansându-se, precum în vremea Imperiului Otoman, ca jucător major şi, de ce nu, ca negociator în acelaşi Orient Mijlociu şi în lumea islamică; de asemenea ca gestionară perpetuă a Convenţiei de la Montreux, readusă puternic în actualitate după războiul din Georgia 2008 (6);

3) interese divergente Rusia – SUA şi NATO, potenţate de Brexit şi împinse în ultimii trei ani la marginea accidentului, a confruntării deschise (7);

4) ceea ce am putea numi interese paradoxale, adică Turcia riverană contra Turciei membră a NATO şi aliată militară a Americii (8);

5) interese energetice ale Rusiei şi ex-sovieticilor de la Marea Caspică pentru megaexporturi pe piaţa energofagă europeană, via Turcia şi Marea Neagră (9), şi

6) în sfârşit, interese comerciale ale riveranilor, ale UE, precum şi generate de marele proiect tricontinental lansat de China – două trasee din şase, unul maritim şi celălalt terestru ale Noului Drum al Mătăsii (One Belt, One Road Initiative) vizează Marea Neagră, via Bosfor şi prin Asia Mică, terminalul Izmir, de pe litoralul sudic al Turciei.

La momentul actual, Marea Neagră contează din două motive: securitatea şi energia. Toţi, riverani şi vizitatori, sunt de acord în această privinţă.

Securitatea, de la conflictele “îngheţate“ din preajma ei – Transnistria, Donbasul, Nagorno-Karabach, Oseţia de Sud şi Abhazia în Caucaz- pot fi considerate “replici seismice“ ulterioare ale prăbuşirii unui imperiu. Dar, ele nu sunt motivul tensiunilor politice şi militare actuale din regiune.  Cauza reală este că, după încheierea Războiului Rece, Rusia şi Vestul nu au stabilit riguros regulile jocului la Marea Neagră. Se află Ucraina, Georgia şi Republica Moldova în sfera de securitate a Rusiei, sau nu? Se pot ele alătura NATO şi UE, sau nu?  Washingtonul şi Moscova nu pot da în clipa de faţă răspunsuri la aceste întrebări, aşa cum au făcut-o în cazul ţărilor baltice, Poloniei, Cehiei, Slovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei (10). Astăzi, situaţia la Marea Neagră este mai confuză decât în 1990 , sau chiar acum 10 ani, pe vremea colocviului de la Paris.

Între timp, în absenţa unui răspuns, Marea Neagră se militarizează cum nu a fost nici în decursul Războiului Rece şi nici chiar în 1940, când a izbucnit Al Doilea Război Mondial.

Cât despre energie, rămâne şi ea nerezolvată. Conducte de petrol şi gaze vechi, de pe vremea comunismului, se închid şi redeschid după cum decurg politicile. Altele noi, proiectate, ştampliate şi parafate nu se mai fac, iar altele şi mai nou desenate, prin Turcia, sparg unitatea NATO şi ridică mari suspiciuni. Supărată pe Vest că South Stream a căzut şi a pierdut redevenţe uriaşe din viitorul tranzit evaporat, micuţa Bulgarie s-a apropiat iarăşi şi serios de Rusia. Se încearcă ocolirea ocolirii, adică aducerea de gaze naturale tocmai din Turkmenistan, doar, doar, s-o evita Marea Neagră. Dar, poveştile sunt poveşti, iar Marea Neagră va rămâne mereu un coridor de tranzit solid al energiei.

Dincolo de retorică şi aparenţe, Marea Neagră poate fi considerată “pântecul moale“ (Churchill), sau punctul vulnerabil al NATO de pe flancul estic, o regiune extrem de bogată în culturi şi diversităţi etnice întrepătrunse şi, datorită apropierii geografice, cu legături istorice puternice cu Rusia. Iar acestea toate la un loc fac misiunea Americii şi a alianţei militare vestice aici, dificilă.

Câteva ştiri aparent fără legătură, spun că summitul NATO din iulie 2016, de la Varşovia, a hotărât dezvoltarea unei “prezenţe avansate adecvate în sud-estul teritoriului alianţei“; la Paris, în 2015, Marea Neagră a fost declarată un spaţiu deschis pentru mondializare;  Rusia şi SUA deţin 95% din arsenalul nuclear al Planetei; opinia în trecut favorabilă a ruşilor faţă de America a scăzut drastic, de la 61% în 2002, la 15% în 2015, iar Moscova este mult mai puţin flexibilă ca înainte; imediat după rateurile UE în Ucraina, la 5 decembrie trecut, China a oferit Kievului investiţii de aproape 20 miliarde dolari şi a exprimat dorinţa de a deveni partener strategic al acelei ţări etc. Întrebare: poate cineva, în mod serios, să pună aceste ştiri împreună şi să tragă o concluzie? Am fi foarte curioşi s-o auzim…

Marea Neagră şi România, cu debuşeul formidabil către întreaga Europă, care este Dunărea – în cea mai mare parte a ei apartenentă teritoriului românesc – vor constitui subiectul unor alte analize, într-un timp cuvenit.

 

Dan Hazaparu

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,