A guverna prin haos

16:36, 17 ianuarie 2018 | Opinii | 1490 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Fragmentele de mai jos sunt preluate dintr-o cărțulie apărută la editura ”Max Milo” în 2010, aceasta purtând titlul ”Gouverner par le chaos. Inginerie sociale et mondialisation”, iar autorul rămânea anonim.  Am găsit utilă traducerea și publiarea câtorva fragmente din această lucrare, care, sperăm, va apărea în curând integral în versiunea română.

 

Politica și masificarea

 

(…) Analizând de la general la particular, un inventar se pare că trebuie să înceapă de la următoarea observaţie: în contextul societăţilor de masă, politica este întotdeauna mai mult sau mai puţin o activitate de control social exercitată de către minorităţile dominante asupra majorităţilor dominate. Nu există niciun motiv de încântare cu privire la această situaţie, dar se pare că, dincolo de un anumit prag demografic, idealul politic al democraţiei directe, participative şi de autoguvernare trebuie să cedeze locul sistemului de reprezentare, cu toate fenomenele de confiscare elitistă a puterii care îi sunt specifice. Natura acestui control social al maselor, de mult timp sinonimă cu practica politică concretă, a suferit totuşi mutaţii profunde de-a lungul timpului, mai ales în secolul XX. De fapt, începând cu anii douăzeci, studierea ştiinţifică a comportamentului uman a început să ia locul religiei şi filosofiei ca fundament al acestei practici politice. Pentru prima dată în istoria umanităţii, sfătuitorul Prinţului nu mai dezbătea idei de la o tribună sau într-o carte, ci se ocupa de stimuli-răspunsuri într-un laborator. Această schimbare de metodă a dat naştere sau s-a consolidat datorită unor noi discipline precum marketingul, managementul, cibernetica, pe care le putem regăsi grupate sub numele de ştiinţe ale gestiunii, şi care au devenit, deci, noile instrumente ale practicii politice şi ale controlului social. Astfel, de la o activitate de inducere a unui sistem de valori – o lege, divină sau republicană –, politica s-a deplasat înspre o zonă pur tehnică de inginerie a comportamentelor şi de optimizare a gestionării grupurilor. Datorită acestor noi instrumente, elitele politice din ţările industrializate au putut astfel să evite orice formă deaxiologie, de discuţie asupra valorilor, ideilor, sensului şi principiilor, pentru a se dedica doar unei tehnologii organizaţionale a populaţiilor (…).

 

Doctrina șocului

 

Ingineria socială ca demers de reconfigurare a unui dat uman recurge întotdeauna la administrarea de şocuri metodice. Astfel, a reconfigura un sistem pentru a-l face mai sigur şi mai predictibil presupune ştergerea în prealabil a modului său actual de configurare. Reiniţializarea unui grup uman cere, deci, provocarea amneziei sale printr-un traumatism fondator, care să deschidă o fereastră de acţiune asupra memoriei grupului şi care să permită unui intervenient exterior să lucreze din afară pentru a o reformata, a o rescrie, a o recompune. Expresia doctrina şocului, folosită pentru a desema această metodă de hacking social, a fost popularizată de către Naomi Klein. În lucrarea Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor, autoarea pune în evidenţă corespondenţa dintre diversele moduri de operare a capitalismului liberal şi a torturii ştiinţifice, aşa cum este ea teoretizată în manualele CIA-ului (utilizând multele referinţe psihiatrice despre terapiile prin şoc), cum ar fi producerea intenţionată de şocuri regresive, sub forma crizelor economice planificate şi/sau a şocurilor emoţionale metodice, și asta în scopul aneantizării structurile existente până la tabula rasa,  care să permită implantarea altora noi (…).

 

Piciorul în prag

 

(…) Studiul psihologic despre inducerea luării deciziei iraţionale a fost iniţiat de către Lewin în faimoasele sale experimente de modificare comportamentală, pe care Joule et Beauvois le amintesc pe scurt: “Trebuie să-i fim recunoscători lui Kurt Lewin (1947) pentru faptul că a fost primul care a insistat asupra unor astfel de consecinţe ale activităţii decizionale. Este inutil să amintim în detaliu aceste experimente, devenite celebre, prin care autorul compară eficienţa a două strategii care vizează modificarea deprinderilor de consum ale menajerelor americane (de a cumpăra părţile de slabă calitate ale cărnii în locul celor de bună calitate sau de a cumpăra mai degrabă lapte praf decât proaspăt etc.)”2. Această fabrică de consimțire a schimbării, dirijată “înspre mai jos”  reclamă din ce în ce mai multă delicatețe în modul de operare. Orice precipitare sau atac masiv sunt proscrise. Astfel, începând cu 1996, un raport publicat în Cahier de politique economique a Organizaţiei de cooperare şi dezvoltare economică (OCDE) făcea următoarele recomandări în vederea eliminării serviciilor publice de stat, care să genereze în acelaşi timp cea mai slabă reacţie posibilă: “Dacă se diminuează cheltuielile de funcţionare, trebuie avut în vedere să nu scădă şi cantitatea serviciului, chiar cu riscul scăderii calităţii. S-ar putea reduce, de exemplu, alocările către funcţionarea şcolilor sau a universităţilor, dar ar fi periculoasă restrângerea numărului de elevi sau de studenţi. Familiile ar reacţiona violent la un eventual refuz al înscrierii copiilor lor, dar nu și la o scădere treptată a calităţii învăţământului. Acest demers se face în funcţie de circumstanţe, într-o şcoală şi nu într-un liceu, în aşa fel încât să se evite nemulțumirile generale ale populației”3 ( …)

 

 Traducere – Ionela Gavril

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,