Arta manipulării ca element-cheie a actului guvernării

18:39, 18 ianuarie 2018 | Investigații | 1348 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Regimul în care suntem constrânși să viețuim, numit cu emfază democratic, este decriptat, disecat și expus în atenția cititorului cu spirit critic încă din momentul apariției sale pe scena istoriei, de la zisa Revoluție Franceză încoace. Iar tehnica înșelării maselor și a teleghidării persoanelor s-a dezvoltat odată cu afirmarea ”democrațiilor de masă”. Cum se induc în mentalul colectiv dominante utile sforarilor din umbră, ce este arta seducției (politice sau comerciale), cum sunt programate comportamente dezirabile, ambalate în vorbe dulci despre libertate și voința nestrămutată a poporului suveran, iată subiecte ce au făcut și fac obiectul unor lucrări fundamentale în lucrările academice ”antisistem” din Occident. Printre acestea este și cartea ”Gouverner par le chaos”, apărută la editura Max Milo de la Paris în prima ei ediție în 2010. După ce v-am prezentat deja câteva fragmente din această lucrare, astăzi venim cu alte câteva bucăți, care ni s-au părut demne de reținut. Repetăm, astfel, de cărți merită să apară și în versiune română, ca să fim și noi nițel mai puțin manipulabili, în stare să ne protejăm măcar parțial de sforăriile deținătorilor adevăratei puteri, care e mereu în umbră.

Flux

Ordo ab chao

 

Într-un articol din 19 noiembrie 2008, publicat în cotidianul Libération, filozoful Giorgio Agamben recapitula astfel începuturile cazului cunoscut sub denumirea de „Tarnac“:

„În zorii zilei de 11 noiembrie, 150 polițiști, majoritatea cărora făceau parte din brigăzile anti-teroriste, au înconjurat un sat cu 350 locuitori situat pe platoul Millevaches, înainte de a pătrunde într-o fermă pentru a aresta nouă tineri (care preluaseră o băcănie și au încercat să reînvie viața culturală a satului). Peste patru zile, cele nouă persoane reținute au fost aduse în fața unui judecător anti-terorist și „acuzate de asociere a răufăcătorilor în scop terorist”.

Mascați și înarmați, polițiștii și jandarmii au întreprins fără probleme operațiunea desfășurată sub nasul jurnaliștilor, avertizați în prealabil, și al populației locale, șocată de această reprezentare în mod intenționat spectaculoasă și traumatizantă. Cu vârsta cuprinsă între 23 și 34 de ani, cele nouă persoane reținute în timp ce dormeau, au fost supuse investigațiilor din partea Ministerului de Interne pentru participare la sabotarea liniilor de tren ale SNCF.

O lucrare politică, intitulată L’Insurrection qui vient, scrisă de un „Comitet invizibil” anonim, dar atribuită acestui grup, servește drept probă pentru polițiști. Putem găsi în ea apeluri la nesupunere civilă și la sabotarea instrumentelor puterii, fapt care ancorează  acest text într-o o zonă calificată de ultra-stânga, care este foarte susceptibilă de a trece la acțiuni, potrivit ministerului (…).

 

Ce este ingineria socială?

 

Cultura inegalității nu se referă doar la domeniul economic. Aceasta afectează și configurația câmpului perceptual. De fapt, la baza teoriilor supravegherii, conform principiul panoptic al lui Jeremy Bentham, stă disocierea binomului „a vedea și a fi văzut”. Politica văzută ca inginerie socială constă, deci, în construirea și menținerea unui sistem inegalitar, în care unii văd fără a fi văzuți, iar alții sunt văzuți fără a vedea. Scopul manevrei este de a prelua controlul asupra sistemului de percepere al celuilalt fără a fi perceput tu însuți, apoi de a produce efecte, rescriind relațiile de cauză-efect astfel, încât celălalt să fie indus în eroare atunci când va încerca să le analizeze pentru a înțelege situația actuală. În cartea sa despre campania prezidențială a lui Nicolas Sarkozy, publicată în 2007, Yasmina Reza reproduce aceste cuvinte ale unuia dintre consilierii săi, Laurent Sally: „[…] realitatea n-are nicio importanță. Contează doar percepția. Acest constructivism radical, care își are originea în școala lui Palo Alto și este foarte popular în mediul consultanților, care nu ezită să considere că percepția poate fi detașată de orice referință obiectivă, reală. Ingineria percepțiilor devine astfel o activitate cvasi-demiurgică de construcție, de halucinații colective, împărtășite, standardizate, care definesc realitatea comună, cu alte cuvinte – un ansamblu stabilizat de relații cauzale falsificate. După cum afirmă într-un eseu celebrul hacker informatic Kevin Mitnick, ingineria socială ar fi Arta înșelăciunii; mai exact, arta de inducere a celuilalt în eroare și de exercitare a puterii asupra sa prin jocul eșecurilor și al punctelor oarbe ale sistemului său de percepție și apărare. Iluzionismul și prestidigitația au fost aplicate întregului câmp social pentru a se construi un spațiu de viață fals, o realitate trucată, ale cărei reguli adevărate au fost camuflate intenționat (…).

 

Piciorul în prag

 

Un alt mod de a construi consimțirea la regresiune se bazează pe ceea ce poate fi numit „ingineria scenariului de punere într-o situație obligatorie”. În lucrarea lor clasică de psihologie socială, Petit traité de manipulation à l’usage des honnêtes gens (Mic tratat de manipulare destinat oamenilor onești), cei doi cercetători, Robert-Vincent Joule și Jean-Léon Beauvois, descriu mai multe strategii de inducție comportamentală, care, de fiece dată, respectă sentimentul de libertate al subiecților manipulați. În toate cazurile, este vorba de construirea „servituții voluntare”, adică de a face astfel, încât subiectul manipulat nu doar să accepte, dar și să dorească ceea ce de fapt s-a decis în locul lui, plasându-l într-o situație de angajament de a urma un anumit comportament. Tehnica piciorului în prag sau „tehnica cârnatului”, care constă în a face să se înghită întregul în felii mici, este una dintre cele mai cunoscute. Joule și Beauvois o explică pe scurt după cum urmează: „[…] subiectului i se estorchează un comportament pregătitor neproblematic și necostisitor […] După obținerea acestui comportament pregătitor, subiectului îi este adresată în mod explicit o solicitare, invitându-l să emită o nouă conduită, de această  data mai costisitoare, pe care puțin probabil ar fi emis-o în mod spontan”. Acționându-se în mod gradual, astfel devine posibil de a direcționa puțin câte puțin abordarea unui subiect (persoană sau grup) și chiar de a-l face să întreprindă “în mod liber” o degradare a propriei situații, creându-i-se impresia că el însuși este cel care își îmbunătățește soarta și acționează din proprie voință, deși a fost făcut să ia o decizie irațională, care contravine interesului său (…).

 

 

 

 

 

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,