Pierre-Antoine Plaquevent: Soros și societatea deschisă. Metapolitica globalismului (19)

09:12, 13 februarie 2020 | Actual, Cărți | 253 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

(fragment din cartea cu același titlu, în curs de apariție la Universitatea Populară)

Invadarea planificată a Europei:

Planul Soros/EFCR/Merkel (1)

Un exemplu legat de constrângerea nemaivăzută pe care o suferă Uniunea Europeană din partea lui George Soros ne-a fost dat de criza migranților pe care o traversează UE și regiunile sale limitrofe din 2015. Criză declanșată de războiul din Libia, care a căpătat proporţii istorice odată cu conflictul din Siria. Europa înfrunta o inundație migratorie pe două fronturi: Orientul Mijlociu și Africa. Influenţa lui George Soros și a Open Society Foundations se dovedește fundamentală la fiecare etapă a dezvoltării acestei crize internaţionale. Criză despre care putem spera că va fi redusă printr-o stabilizare a Libiei și Siriei.

După imigraţia forţei de muncă din anii 60, urmată de o catastrofală regrupare familială, o imigraţie ilegală care cunoscut de atunci o creștere exponenţială a atins proporţiile dramatice pe care le cunoaștem azi. Valurile de migranţi se succed fără întrerupere de la căderea regimului Kadhafi în 2011. Un regim imperfect, cu siguranţă, dar care reţinea o parte din imigraţia ilegală spre Europa. Din acel moment o breșă uriașă se cască în nordul Africii pentru imigraţia ilegală provenită din Africa sub-sahariană. Imigraţie sub sahariană, căreia i s-a adăugat imigraţia provenită din Orientul Mijlociu și chiar din Asia Centrală de la începutul războiului din Siria.

Într-un articol din aprilie 2016, analistul și geopoliticianul american William Engdahl evoca rolul cheie pe care l-a jucat George Soros în gestionarea catastrofală a acestei crize de către UE:

La 8 octombrie 2015, în mijlocul valului creat de sute de mii de refugiați care inundau Germania, cancelarul german Angela Merkel proclama, la o emisiune populară de televiziune germană: “Am un plan” (…) Ceea ce nu a spus cancelarul german spectatorilor era că planul respectiv îi fusese furnizat cu doar patru zile mai devreme într-un document intitulat Planul Merkel, de către un think tank internațional nou creat şi finanțat din plin, numit: Inițiativa de stabilitate europeană sau ISE (ESI în engleză). Site-ul internet al ISE indică faptul că acesta are  birouri la Berlin, Bruxelles şi Istanbul. Actualul preşedinte al ISE, care este direct responsabil de documentul intitulat Planul Merkel, este un sociolog austriac stabilit la Istanbul, Gerald Knaus. Knaus este şi membru în Consiliul European pentru Relații Externe (în engleză: European Council on Foreign Relations ‑ ECFR) și membru al Open Society.

George Soros este unul dintre fondatorii și principalii finanţatori ai ECFR. Fiind fondat la Londra în 2007, ECFR este o imitaţie a celebrului Council on Foreign Relations Externe (CFR). CFR din care în mod evident face parte George Soros și despre care Engdahl reamintește că este ” ”think tank-ul creat de bancherii Rockefeller şi J.P. Morgan în timpul negocierilor pentru tratatul de pace de la Versailles din 1919, pentru a coordona o politică externă mondială anglo-americană”. Din CFR fac parte cele mai importante personalităţi din lumea finanţelor și politicii americane. Versiunea ”europeană” a CF, ECFR, este stabilită la Londra și are drept copreședinte pe Joschka Fischer, fostul ministru german al Afacerilor Externe, din Partidul Verde. ”Cel care a obligat partidul să susțină bombardarea ilegală de către William Jefferson Clinton a Serbiei, fără acordul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite”, așa cum menționează Engdahl.

Iar Engdahl continuă: ”Printre ceilalți membri ai ECFR sunt fostul secretar general al NATO Xavier Solana; plagiarul dezonorat şi fost ministrul al Apărării Karl-Theodor zu Guttenberg; Annette Heuser, director  executiv a  Bertelsmann  Stiftung la Washington DC; Wolfgang Ischinger, preşedinte al Conferinței pentru Securitate de la München; Cem Özdemir, preşedinte al Bündnis 90/Die Grünen; Alexander Graf Lambsdorff de la Partidul liberal german (FDP); Michael Stürmer, corespondent şef al Die Welt; Andre Wilkens, director al Fundației Mercator; Daniel Cohn-Bendit din Parlamentul European.” ECFR, dipă imaginea nașului său american, se dovedește a fi un loc de cârdășie a elitei,  jurnaliști influenţi, bancheri și militari ai NATO.

Site-ul ECFR confirmă legăturile dintre ESI și EFCR, mai ales în jurul chestiunii migrației: ”(…) Gerald Knaus, preşedinte fondator al European Stability Initiative (ESI), este membru al consiliului ECFR. Din septembrie, ESI a lucrat mult asupra crizei refugiaților şi a elaborat un proiect prezentat în numeroase forumuri din toată Europa, inclusiv către ministerul german al Afacerilor Externe, Cancelariei  germane,  cabinetului  Preşedintelui  Consiliului  European Donald Tusk, ambasadorilor turci de la Berlin şi Varşovia, Fron- texului şi ministerului Justiției de la Stockholm. Acest proiect a fost de asemenea prezentat cu ocazia unor evenimente publice organizate de ESI la Ankara, Istanbul, Varşovia şi Bruxelles. Gerald Knaus a participat la două evenimente organizate de birourile de la Berlin şi Varşovia ale ECFR, în cadrul seriilor privind migrația. Pentru a continua aceste evenimente, biroul de la Paris a avut onoarea să îl găzduiască pe dl. Knaus, a cărui prezentare se referă în mod esențial la traseele urmate de migranți în Marea Egee şi în Marea Mediterană.”1

Reamintim aici punctele principale din planul Merkel/ESI: ”Propunem un acord imediat între Germania şi Turcia privind următoarele puncte: 

  • Germania va trebui să accepte să acorde azil unui număr de 500 000 de refugiați sirieni înregistrați în Turcia în cursul următoarelor 12  luni. 
  • Germania se aşteaptă deja ca numeroşi refugiați să sosească pe teritoriul său. Dar mai degrabă decât să aştepte ca ei să facă o călătorie periculoasă către Marea Egee şi Balcanii de Vest, Germania ar trebui să accepte revendicările Turciei printr-un proces ordonat şi să asigure un transport securizat condidaților reținuți. Oferta ar trebui să fie limitată la refugiații sirieni deja înregistrați pe lângă autoritățile turce, pentru a evita noi fluxuri migratorii în Alte state membre ale UE ar trebui să  participe  la  acest   plan.
  • În contraparte, începând cu o dată specificată, Turcia ar trebui să accepte toți noii migranți care încearcă să ajungă în Grecia de pe teritoriul Aceasta ar reduce rapid numărul de vapoare ce traversează Marea Egee.
  • Germania ar trebui să accepte să ajute Turcia să obțină un statut de călătorie fără viză în 2016.”

George Soros propusese el însuși pe site-ul său oficial un plan aflat la originea Iniţiativei de Stabilitate Europeană, prezentat ulterior de Merkel și influenţat de ECFR. Este important să avem cunoștinţă despre acest plan pentru a înţelege în ce fel se impun ideile lui Soros în deciziile instanţelor politice care ne guvernează la cel mai înalt nivel. Și aceasta cu referire la subiecte care au legătură cu supravieţuirea însăși a civilizaţiei noastre și a viitorului nostru imediat la nivel social, identitar și economic. Planul lui Soros intitulat ”Reconstruirea sistemului dreptului de azil”, de fapt,  dă directive de urmat pentru ca Europa să nu mai fie decât un culoar de trecere deschis către toate migraţiile venite din Africa și din Orient. Planul Soros îl inspiră direct pe cel al lui Merkel și ESI.

Iată punctele lui principale:

UE are nevoie de un plan global pentru a răspunde acestei crize, care reafirmă eficiența guvernanței asupra fluxurilor ce solicită azil, pentru ca migrațiile să se poată efectua în ordine şi securitate, într-un ritm adaptat capacităților europene   de   absorbție   a   refugiaților.   Pentru   a   fi   complet,  acest plan va trebui să se extindă dincolo de frontierele Europei. Situația este mai puțin haotică, şi mult mai puțin costisitoare, atunci când potențialii solicitanți de azil pot rămâne în cadrul sau în apropiere de locațiile lor actuale. (…)soarta populației siriene trebuie înscrisă la cel mai înalt nivel de prioritate, fără să fie uitați, însă, ceilalți solicitanți de azil şi migranți. De asemenea, acest plan va trebui să fie însoțit de un răspuns mondial, sub autoritatea Națiunilor Unite şi cu participarea țărilor membre. Aceasta ar însemna să se repartizeze sarcina crizei siriene pe umerii unui număr mai mare de state, permițând instituirea unor norme mondiale pentru gestionarea dificultăților legate de ce cele mai multe ori de deplasările  forțate.

(va urma)