Radu Toma: Când banii tac, Vestul şi democraţia liberală gâfâie – frăţia UE – NATO în Est şi la Marea Neagră (VIII)

10:05, 9 octombrie 2019 | Cărți | 57 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Bulgaria (2)

Episodul Crimeea din primăvara lui 2014 a fost, însă, un şoc deloc uşor pentru relaţiile bulgaro-ruse. Revenirea peninsulei la Rusia şi conflictul armat ce a urmat în estul Ucrainei, cu o populaţie majoritară rusă, au pus Bulgaria într-o situaţie dificilă. Cabinetul premierului socialist Oreharski a fost nevoit să navigheze între angajamentele faţă de Vest, şi loialitatea vizavi de relaţia istorică, monolită, cu Rusia.

S-a bizuit pe susţinerea parlamentară a lui Ataka, un partid pro-Kremlin şi împotriva „colonialismului neoliberal al SUA”, ca sursă a evoluţiilor economice negative din Bulgaria de după 1989. La 3 martie 2014, Ataka a organizat la Sofia un miting sub lozinca „Rusia şi nu Uniunea Europeană ne-a eliberat din sclavia turcească”, iar în luna mai, în vremea campaniei pentru alegerile parlamentare europene, naţionaliştii bulgari au demonstrat sub lozinca „Ucraina este un stat artificial, la fel ca Macedonia”(94). Încă din primele momente, atunci când euroatlanticii au vorbit de sancţiuni economice împotriva Moscovei, ministrul de Externe Kristian Vinegin a afirmat că Bulgaria ar trebui să acţioneze prudent, ca nu cumva ele să dăuneze mai mult UE, decât Rusiei.

După cum se cunoaşte, de cinci ani încoace avertismentul ministrului bulgar a fost întărit de Berlin, Paris, Roma, Varşovia, Praga, Bratislava, Budapesta etc. care socotesc cât pierd an de an şi se plâng continuu de pagubele pricinuite de acele sancţiuni. Dar, preşedintele Plevneliev, pro-occidental, a impus o linie antirusă mai dură, toată lumea a ieşit în pagubă, exporturile de energie ruseşti în Bulgaria au scăzut în 2014 cu 18% (95), numărul turiştilorruşi s-a redus cu 50% în anul următor, 2015 (96), se părea că Bulgaria devenise un adevărat „câmp de luptă” între Vest şi Est.

În noiembrie 2014, fostul premier Boiko Borisov s-a întors la guvernare, pare-se cu lecţia învăţată, întrucât a renunţat la vehemenţa sa anti-rusească anterioară şi s-a aşezat pe o cale de mijloc. Precauţia lui a fost confirmată în martie 2015 de un sondaj de opinie publică, care a relevat că, şi după Crimeea 2014, 72% din bulgari au menţinut o opinie pozitivă despre Rusia, 61% s-au pronunţat împotriva sancţiunilor contra Moscovei şi, cel mai şocant, 62% au preferat Rusia în locul UE şi NATO (97).

La scurtă vreme după acel sondaj, în iulie 2015, prim-ministrul Borisov de-a dreptul a îngropat sancţiunile occidentale, declarând că „nu este dorinţa şi scopul nostru să îngheţăm relaţiile cu Rusia”, iar un purtător de cuvânt al BERD, partidul premierului, a respins filipicele Vestului împotriva Moscovei, declarând: „Devine şi mai limpede, că ni s-a transmis o impresie falsă despre Rusia. Priorităţile ei reale sunt foarte diferite de cele ale unui stat agresiv, în continuă ofensivă. Din cauza poziţiei sale geopolitice şi a legăturilor trainice, spirituale şi culturale, cu Rusia, Bulgaria este chemată să acţioneze ca un mediator şi să elimine tensiunile”(98).

De la episodul Crimeea 2014 şi până în prezent, Bulgaria se află sub supravegherea specială, continuă, a Bruxellesului prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Este acuzată de corupţie endemică – se afirmă că unul din cinci bulgari a efectuat cândva o tranzacţie coruptă. În Vest se spune tot mai insistent, că sistemul judiciar bulgar a eşuat, că împiedică dezvoltarea ţării şi venirea investitorilor. Se insistă că bulgarii obstrucţionează şi trântesc băncile cu capital străin. Că guvernanţii încearcă să pornească proiecte energetice „foarte controversate” cu Rusia şi China, într-o vreme când ceilalţi comunitari fug de dependenţa energetică faţă de Moscova. Se susţine că media bulgară este scufundată în ceaţă. Şi tot în Vest, la Bruxelles, se pune acum întrebarea: Cât timp va mai permite Uniunea Europeană Bulgariei să meargă pe sârmă, la o înălţime aşa de periculoasă? (99).

Este limpede că UE începe să-şi piardă răbdarea cu Bulgaria. Dar, se pare că relaţia a început să se echilibreze. Şi bulgarii par să-şi piardă răbdarea cu UE…

Între timp, după Crimeea 2014, schimburile comerciale cu Rusia şi-au revenit şi au început să crească, în 2017 au atins 3,5 miliarde dolari, depăşind nivelul din 2013. La fel, numărul turiştilor ruşi în Bulgaria a trecut în 2017 peste nivelul din 2013 (100), se crede că statisticile, încă nepublicate, vor consemna pentru 2018 o cifră-record de turişti(101).

După Crimeea 2014, în cazul Bulgariei, sancţiunile economice ale UE împotriva Rusiei pur şi simplu nu funcţionează.

Anul 2018 nu a consemnat nici războaie, nici crize majore, nici împotmoliri şi nici rezolvări memorabile. Dar a lăsat o senzaţie puternică de acalmie înaintea furtunii. Criza economică mondială pluteşte în aer, falia din străfundul Atlanticului se lărgeşte de acolo, la suprafaţă şi îndepărtează America de Europa. Dilema hamletiană s-a modificat –„To Brexit or notto Brexit”. Aţâţate de 2-3 eurocenţi în plus la pompa de benzină, „vestele galbene” ale Franţei vor să schimbe TOT capitalismul neoliberal. Cu 14 ani la post, Angela Merkel termină cancelariatul Germaniei pe locul trei, după Bismark şi Kohl, la egalitate cu Adenauer şi înaintea lui Hitler.

Populism dezlănţuit în Europa înaintea alegerilor europarlamentare din mai. Amurgul zeilor ONU, FMI şi OMC. Orientul Mijlociu în prag de haos după ultimul anunţ al lui Trump, cu retragerea din Siria. Tendinţe centrifuge în UE. Un NATO privit chiorâş la ambele extreme, la Washington şi în estul Europei. În mai 2018, în decurs de numai o săptămână, trei lideri UE au vizitat Rusia: Merkel a Germaniei, Macron al Franţei şi Radev al Bulgariei. Primii doi au vorbit despre unitatea UE, al treilea, iconoclast, de alte interese ale ţării sale, în spaţiul eurasiatic. După 10 ani de adeziune aparentă a prezidenţialităţii de la Sofia la rigorile Bruxellesului, s-a ridicat iarăşi întrebarea: Să fie, din nou, Bulgaria calul troian al Rusiei în UE?

Evoluţiile recente din politicile bulgare indică o încălzire a raporturilor dintre Sofia şi Moscova. Rumen Radev, cunoscut pentru poziţia sa pro-rusă, l-a înlocuit pe Rosen Plevneliev, un atlanticist înfocat. Borisov s-a reîntors, GERB-ul său rămâne la putere, iar în Parlament liberalii pro-europeni au cedat poziţiile lor în favoarea naţionaliştilor de dreapta, mulţi dintre ei au salutat revenirea Crimeii la Rusia.

Borisov a refuzat să susţină iniţiativa preşedintelui Iohannis al României de a pune la punct o flotă NATO permanentă în Marea Neagră. A refuzat, de asemenea, să expulzeze diplomaţi ruşi după cazul Skripal din Marea Britanie, a amânat decizia de a cumpăra avioane de luptă de la un partener din alianţa nord-atlantică şi a reluat negocierile cu Moscova pentru un contract de 40 milioane dolari în vederea reparării şi modernizării vechilor MIG-uri ruseşti din dotarea Armatei bulgare. În această atmosferă politică din Bulgaria, unii vorbesc chiar de ieşireaţării din alianţă.

Premierul Borisov a uitat toate câte le-a spus despre Rusia prin 2009 şi, la fel ca alţii din elitele politice naţionale, a început, probabil, să creadă că relaţia cu Vestul nu îi aduce cine ştie ce mari dividende, ci numai sfaturi şi promisiuni vagi (102). Bulgaria a putut constata că, uneori, cei din Vest sunt duplicitari. Una din primele mişcări pe care Borisov le-a făcut în 2014 a fost să se retragă din proiectul iniţiat de ruşi South Stream, sperând că va beneficia de asistenţa financiară a Vestului pentru a rezolva problema tranzitului de gaze naturale prin ţara sa. N-a primit nimic, s-a ales cu penalizări serioase, în schimb liderii europeni au încurajat construcţia conductei NorthStream 2, din Rusia către Germania, prin Marea Baltică. Astăzi, şi preşedintele, şi premierul Bulgariei ignoră atenţionările Bruxellesului şi negociază deschis cu Rusia un posibil Bulgaria Stream şi alte proiecte energetice.

Este de văzut ce presiuni va putea pune UE în viitorul apropiat asupra Bulgariei şi în ce măsură Sofia va bate în retragere…

La 10 noiembrie 1989, când cel mai vechi lider comunist din Est, Todor Jivkov (a condus ţara 35 de ani, din 1954) a fost concediat şi trimis să-şi petreacă restul zilelor în satul natal, Praveţ, Bulgaria era codaşa fostelor ţări socialiste, oficial cu cele mai mici venituri pe cap de locuitor. Trei decenii de capitalism neoliberal și 11 ani de apartenență la UE n-au izbutit să schimbe nimic, euro-barometrele continuă să o clasifice și acum tot cea mai săracă țară din Uniune. La 11 ianuarie 2018, pensionarii participanţi la mitingul anti-UE şi anti-NATO din Sofia au purtat pe piepturi mini-postere cu întrebarea pentru Bruxelles: „Cum pot să trăiesc cu 85 de euro pe lună?”(103).

Bulgarii afirmă astăzi că o duceau mai bine pe vremea fostului regim, iar atunci când li se spune că sunt nostalgici, pun pe masă cifre, statistici și rapoarte din anii ’60-’80 trecuți, întocmite de instituții onorabile din Vest, de ONU și agențiile ei specializate UNESCO, Organizația Mondială a Sănătății, FAO (Organizația Mondială a Alimentației și Agriculturii), FMI, UNICEF, UNCTAD etc.

Adică documente ce indică negru pe alb faptul că, pe atunci școala din Bulgaria se număra printre primele din lume, iar cultura era un bun de larg consum; că produsele agro-alimentare bulgărești, naturale, erau consumate acasă și premiate pentru calitatea lor în Occident; că aproape toate familiile din mediul urban aveau locuințe de la stat și cumpăraseră mașini noi, nu second-handuri; că toți bulgarii mergeau la mare gratis, cu sindicatul, iar sindicatele aveau acolo propriile lor case de odihnă; că Jivkov dăduse familiilor de la orașe un lot de pământ la țară, spre a-l cultiva cu zarzavaturi și a crește animale mici etc.

Și că aceste avantaje esențiale făceau ca salariul real al oamenilor de rând să fie pe atunci simțitor mai mari, și că toate astea au dispărut astăzi, eutanasiate de capitalismul neoliberal dezlănțuit. (104). Este limpede acum, spun mulţi, că venitul familiilor în Bulgaria a fost mai consistent în vremea statului social, în termenii puterii de cumpărare, ai calităţii alimentelor, a vieţii, decât astăzi, după aproape 30 de ani de democrație liberală și piață liberă. În regimul trecut controlul calității alimentelor a fost foarte strict, astăzi, zic bulgarii, aproape că a dispărut, piața a fost acaparată de lanțurile de magazine din Vest, cu prețuri mari, de monopol și produse de calitate mediocră.

În 1989, Bulgaria avea o populaţie de peste nouă milioane locuitori, în prezent au rămas în ţară numai şapte, demografii estimează că numărul lor va scădea în continuare, la cinci milioane în 2050. Mai teribil decât cel din ţările baltice, exodul face ca Bulgaria să fie considerată de experţii internaţionali ca ţara cu cea mai rapidă diminuare a populaţiei din lume. Sate şi zone rurale întregi au rămas deşarte din pricina migrărilor la oraşe, iar locuitorii oraşelor, îndeosebi absolvenţii de universităţi(105), au plecat şi continuă să plece mai departe, în străinătate (106).

În 1989, când Zidul Berlinului a căzut, ne prea știind despre ce este vorba, Bulgaria a acceptat și susținut o serie de scheme ideologice și programe de dezvoltare, manipulate de instituțiile supranaționale FMI, Banca Mondială și de o rețea de ONG-uri întinsă rapid de George Soros și de alții în toată țara – numărul lor s-a ridicat la 38.000 (?!). Agențiile ONU, autoritățile financiare amintite și „Societatea deschisă” a miliardarului-șarlatan au organizat și coordonat tranziția cu aceleași metode umilitoare, idei și limbaj pe care-l foloseau de decenii în țările cele mai înapoiate din Lumea a III-a. Economia neoliberală și democrația de piață liberă au prosperat (107), forța de muncă capabilă și calificată a emigrat. Braindrain-ul a făcut ravagii. Industriile grele și prelucrătoare, profitabile, au fost demolate. În umbra profiturilor străine scoase grabnic din țară au supraviețuit și prosperat câteva sute, sau poate mii de foști racheți, hoți de mașini ajunși vânzători de asigurări, „borbiști” (foști sportivi, luptători) ajunși bodyguarzi în preajma politicienilor și pe urmă chiar politicieni, mafioți de top ai privatizărilor etc. astăzi aproape toți multimilionari, adică persoane respectabile.

De la 10 noiembrie 1989, de când „tatko” Jivkov – tata Jivkov, cum și-l amintesc mulți bulgari – și-a încheiat călătoria prin viață și s-a întors acasă, la Praveț, și până astăzi, majoritatea absolută a poporului bulgar a căzut în capcana neoliberală.

Dar, tot azi, Bulgaria se trezește.

Și astfel, ridicarea Răsăritului se întâmplă, de la Marea Baltică, la Marea Neagră.

La ora actuală, în Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria, deci în majoritatea ţărilor central şi est-europene, managementele politice prezintă trei similitudini: (1) consensul preşedinte-guvernare; (2) existenţa unor dispute de fond cu Bruxellesul, politice, economice şi privind esenţa statului de drept, şi (3) reorientarea economică mai accentuată către piaţa eurasiatică. Este posibil ca România să se îndrepte într-o direcţie asemănătoare, alegerile prezidenţiale din 2019 vor fi decisive în ce priveşte cursul pe care se va aşeza Bucureştiul în viitorul apropiat.

Inegalitatea socio-economică scăpată de sub orice control, austeritatea permanentă ca mod de viaţă, şomajul cu două cifre, emigrările masive şi sporul negativ al populaţiei dincolo de limita extincţiei demografice, sunt probleme ce delegitimizează statul neoliberal instalat confortabil în cele trei ţări baltice după căderea comunismului, în urmă cu 30 de ani. Fără greşeală se poate spune că, de la Tallin la Sofia pericolul unei posibile apropieri şi resatelitizări la Moscova este concurat serios de o miză ideologică şi mai severă: fuga de ordinea neoliberală şi noul colonialism venit (iarăşi) din Vest. Antidotul? Întoarcerea la statul social şi naţionalism, cu componenta sa principală, naţionalismul economic.

Experienţa Bulgariei în UE şi NATO, pe de o parte, precum şi trăinicia relaţiei sale istorice cu Rusia, în Europa şi lumea slavă, pe de altă parte, sunt de o valoare aparte pentru Ucraina. Orice decizie politică, strategică etc. a Kievului din viitor, ar trebui să încorporeze şi „Lecţia bulgară”. O lecţie despre trăinicia istorică a pan-slavismului, despre politici de echilibru, dar şi despre interese economice prioritare, şi de supravieţuire geopolitică la contactul geografic dintre Europa de Vest şi Eurasia.

În egală măsură, „Lecţia bulgară” este o experienţă preţioasă şi pentru Georgia, cealaltă aspirantă la valorile europene, de la Marea Neagră.

Note:

(94) Bechev, op. cit., pp. 8 şi 10;

(95) How bad is the Russian embargo?, Capital, Sofia, 8 May 2015;

(96) Political propaganda over Russian tourists is harming business, Capital, Sofia, 17 April, 2015;

(97) Un sondaj al Institutului Alpha Research, de la Sofia, în martie 2015 şi cf. Eurobarometer, citat de ecfr.eu/article/publicopinion_poll311520, cu titlul: Public Opinion Poll: Bulgarian Foreign Policy, The Russia/Ukraine Conflict and National Security (2015);

(98) Why Putin is courting Bulgaria, Deutsche Welle, 21 08 2015;

(99) Tenzer, Nicolas, How long can Bulgaria keep facing both East and West?,Euobserver, Brussels, 15 Aug. 2018. Vezi şi Hope, Kerin; Troev, Theodor, Borisov links with far-right parties to rule Bulgaria, Financial Times, UK, May 4, 2017;

(100) Liuhto, Karl, The economic relations between Bulgaria and Russia, University of Turku, Finland, 3 March 2018;

(101) Foreign Tourists to Bulgaria Rise By 7% in 2018, novinite.com, September 3, 2018; Russian tourists flock to Bulgaria’s Black Sea coast, Deutsche Welle, 2 Aug. 2017; Lalova, Elena, Bulgaria expects a super summer, Deutsche Welle, 12/07 /2017; The tourist flow from Russia to Bulgaria may increase by 40% in 2017, Russian Travel Digest, 06/19/2017;

(102) Samorukov, Maxim, The Balkan Cycle: Why Russo-Bulgarian Relations Are Growing Again. New Eastern Europe in 2018, Carnegie Moscow Center, 25/05/2018;

(103) Vezi Kerr, Cloe, loccitat. VezişiTsoneva, Jana, Bulgarian welfare does not combat poverty but the poor, New Left perspectives, Aug. 11, 2018;

(104) VeziTsoneva, Jana, loccit; Medarov, Georgi, To stop the engine of inequality: A Bulgarian campaign for tax reform, LEFTEAST blog şi Baricada.org., October 4, 2017; Ivancheva, Maryia, Bulgaria’s class war’, The Guardian, London, 26 July 2013;

(105) Penkova, Daniela, loc. cit.;

(106) Alexander, Ruth, Why is Bulgaria’s population falling off a cliff?, BBC News, 7 September 2017; Tabarrok, Alex, What Should be Done About Bulgaria’s Population Decline?, Marginal Revolution, blog, February 16, 2018;

(107) Feffer, John, Where Bulgaria Went Wrong, Articles, blog, Jan. 8, 2013.

Va urma