Radu Toma: „Actul de naștere” al expansiunii NATO/SUA la Marea Neagră (1)

09:05, 17 iunie 2019 | Cărți | 421 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

(Din cartea ”Mare Nostrum. Marea Neagră și statele riverane”, ed. Mica Valahie, București, 2019) 

„Am plăcerea să deschid aceste audieri. Ele sunt primele din mandatul actual ale vreunei Subcomisii a Comisiei pentru Relațiile Externe a Senatului, anume Subcomisia pentru Afaceri Europene, și ea urmează să examineze viitorul democrației în arealul Mării Negre”. Cu aceste cuvinte, la 8 martie 2005, orele 14:38, senatorul George Allen, din statul Virginia, în sala SD-419 din clădirea Dirksen a Senatului SUA, începea patru ore de dezbateri aprinse, concluzii și decizii în premieră de politici externe americane asupra ultimului teritoriu al extinderii SUA/NATO în Europa de Est și Sud-Est. 

Aceste audieri, petrecute la 10 000 km distanță de Marea Neagră, sunt listate în hârtiile forului legislativ al Statelor Unite sub nr.: Senate Hearing 109-112, First Session, președinte George Allen, Virginia, cu titlul în engleză:”The Future of Democracy in the Black Sea” (1). Ele reprezintă „foaia de parcurs” a NATO/SUA la Marea Neagră valabilă și în prezent și reîntâlnită în toate agendele celor 10 summit-uri ale alianței nord-atlantice, din 2005, la Bruxelles, până la ultima, cea de la 10-11 iulie 2018, tot la Bruxelles (2). 

Documentele respective nu au fost prezentate sau comentate niciodată în media locală din România și astfel au rămas necunoscute publicului român. Iar autorul nu le-a regăsit citate, sau analizate nici în scrieri autohtone de geopolitică privind Marea Neagră. Vom încerca să completăm, după puterile noastre, aceste lacune în cercetarea temei, să relatăm și să descifrăm conținutul acelor audieri.

La audierile în atenție, politicieni și experți au analizat situația in situ și au stabilit un plan general de acțiune la Marea Neagră, pe termen scurt și mijlociu. Sesiunea a fost deschisă, iar spiritul ei s-a instaurat odată cu declarația senatorului Joseph R. Biden, din statul Delaware, viitor vicepreședinte al SUA.

Cităm din intervenția sa scrisă: „Este de înțeles că, din septembrie 2001, ne-am concentrat asupra Orientului Mijlociu și Asiei Centrale. Ceva mai târziu, o regiune învecinată, anume arealul înconjurător al Mării Negre, ne-a atras din ce în ce mai stăruitor atenția. Ea deține o importanță vitală. Conține exemple de progrese semnificative, dar și de conflicte nerezolvate.

Câteva tendințe majore pot fi descifrate în evenimentele recente de la Marea Neagră, printre ele se numără:

– ridicarea unul val de democrație, prima oară în Georgia și apoi în Ucraina;

– diminuarea influenței rusești și a eforturilor Moscovei de a stăvili acest proces de democratizare;

– în legătură cu eforturile Rusiei, menționăm persistența așa-numitelor ‘conflicte înghețate’ în Abhazia și Oseția de Sud ale Georgiei, în regiunea Nagorno-Karabah a Azerbaijanului și în Transnistria Moldovei, și

– apropierea și mai accentuată de instituțiile euroatlantice a României, Bulgariei și Turciei.

…Uniunea Sovietică este moartă și sub pământ. Nu se va mai întoarce sub nicio altă înfățișare și, spre binele ei, Moscova ar trebui să se împace cu realitățile secolului 21.

…Aș denumi ‘Revoluția trandafirie’ din Georgia și ‘Revoluția portocalie’ a Ucrainei ca niște exemple pline de speranță pentru popoarele încă oprimate din alte părți, și în primul rând pentru viteazul popor bielorus, care continuă să sufere sub represiunea brutală a lui Aleksandr Lukașenko. Lukașenko este înspăimântat și este cazul să fie, pentru că zilele lui la putere sunt numărate.

…Astăzi, și România și Bulgaria sunt membre ale NATO și ambele se pregătesc să intre în Uniunea Europeană. Niciuna dintre ele nu este perfectă, provocările din fața lor continuă. Dar nici Bucureștiul și nici Sofia n-ar fi cutezat în urmă cu 20 de ani să viseze cât de bine le merge țărilor lor astăzi, în 2005.

…Mărturisesc că mă nemulțumesc profund știrile despre ultimele evoluții din Turcia. Sper ca această situație negativă să fie un fenomen trecător și că Erdogan și alți lideri turci moderați vor îndruma opinia publică înapoi către mai vechea și verificata în timp cooperare cu Statele Unite, acum, în clipele când Ankara pornește pe calea procesului îndelungat de calificare pentru aderarea la Uniunea Europeană…” (3).

Iată deci, o declarație triumfalistă a viitorului vicepreședinte al Statelor Unite în anii 2009-2017, însărcinat cu politica externă americană, alături de un președinte absorbit de chestiunile interne, multe și dificile. Un text devenit document oficial al Congresului SUA și care este, o spunem din capul locului, bazat pe evaluări și strategii defectuoase, multe fanteziste, contrazise de realitatea zonei în atenție și de evoluțiile ce au urmat. Dacă inventariem fie și sumar afirmațiile făcute de Biden și infirmate ulterior de realitate, suntem nevoiți să spunem că:

– după trei tururi de scrutin și cele 13 zile și nopți de proteste populare ale „revoluției portocalii”, Viktor Iușcenko a devenit președintele Ucrainei, dar sloganele liberale ale programului său, de aderare la UE, NATO și împotriva corupției au eșuat, lupte intestine în cercul puterii (Timoșenko, Ianukovici) i-au erodat serios mandatul. A pierdut cu scorul lamentabil de 5% cursa prezidențială din 2010, susținerea sa populară, democratizarea și așteptările Vestului s-au risipit după numai cinci ani. „Diminuarea influenței rusești” nu s-a întâmplat, lui Iușcenko i-au succedat Ianukovici, prorus, și Poroșenko, ultimul suspectat că ar fi pe cale să renunțe la occidentalizare, și ar bate palma cu China (4), estimările senatorului Biden privind mersul năvalnic înainte al democrației și apropierea de NATO a Kievului au rămas literă moartă și astăzi, după 13 ani. În egală măsură, UE a pierdut Ucraina (5), Parteneriatul Estic lansat la 26 mai 2008 nu a funcționat (6), politicile Bruxellesului bazate pe stimulente economice au fost inconsistente, nesemnificative și chiar absente, Acordul Ucraina – UE de schimburi comerciale libere, în funcțiune de la 1 ianuarie 2016 și conceput pentru a ajuta la refacerea economiei ucrainene a avut efecte contrare, negative, deficitul balanței de plăți ale Kievului a scăpat de sub control (7);

– Georgia, cealaltă riverană la Marea Neagră, aspirantă la NATO și UE, a tras ponoasele managementului politic defectuos al fostului președinte Mihail Saakașvili. După ce a ignorat sfaturile președintelui Bush Jr. și ale secretarului de Stat Condi Rice, de a nu provoca Rusia, după eșecul cu aderarea de la Summitul NATO București 2008 și înfrângerea severă în războiul-fulger cu Rusia din august același an, și tot după numai cinci ani, ca și în cazul lui Iușcenko, în 2009 strada și Armata s-au ridicat împotriva lui și, înfrânt în alegerile parlamentare din 2012, a luat în anul următor calea exilului, a părăsit Georgia pentru totdeauna. De atunci încoace cutreieră Europa și America, nu-și află nicăieri locul (8). Senatorul Biden a socotit iarăși greșit. Democrația, lupta anticorupție, NATO și UE nu și-au găsit sub favoritul lui, Mișa Saakașvili, un cămin pe țărmul caucazian al Mării Negre, în Georgia;

– spre dezamăgirea aceluiași orator rupt de realitate, revoluțiile colorate din Ucraina și Georgia nu au avut niciun impact asupra populației din Belarus, iar în ce privește președintele Lukașenko, „ultimul dictator al Europei”, cum îl numea media liberală din Vest, acesta se află din 1994 încoace la cel de al șaselea mandat prezidențial. Deci, o altă profeție a lui Jo Biden, „zilele lui la putere sunt numărate”, nu s-a împlinit nici ea – de la sesiunea Senatului american din martie 2005 și până în august 2018 au trecut mai bine de 13 ani, adică 5 000 de zile numărate, iar Aleksandr Lukașenko este tot președintele Belarusului;

– în ce privește Turcia și speranțele exprimate de Biden în urmă cu 13 ani, și acestea sunt departe de a deveni reale. După ultimele controverse, de proporții, din raporturile bilaterale turco-americane: războiul civil din Siria; sprijinul SUA pentru kurzi; acuzele Ankarei că un general american, fostul comandant al NATO din Afghanistan, s-ar fi aflat în spatele loviturii de stat din Turcia, eșuate în iulie 2016; refuzul de extrădare din America a clericului Fethullah Gülen, inamicul politic nr.1 al lui Erdogan (9)  etc., antiamericanismul a luat proporții fără precedent în Turcia, potrivit unui sondaj, publicat în august 2017, 72% dintre turci au perceput Statele Unite ca o amenințare la securitatea țării lor, mai mare decât Rusia sau China (10). În 2018 media internațională a oferit un tablou alarmant al relațiilor dintre Turcia și Statele Unite, iar prognozele au fost la fel de sumbre. După ce a supraviețuit încercării de lovitură de stat din 2016, Turcia lui Erdogan se îndreaptă în prezent de la o republică parlamentară, la una prezidențială, iar această schimbare va produce, în continuare, alterări fundamentale în politica sa externă, inclusiv în raporturile cu Statele Unite (11).

– pe de altă parte, deloc avută în vedere în 2005 de senatorul Biden, apropierea din ultimii ani a Turciei de Rusia este urmărită acum cu atenție de Statele Unite, ele și partenerii lor din NATO cred că această evoluție se produce în detrimentul alianței nord-atlantice. Ultima mișcare în acest sens, achiziționarea de către turci a rachetelor rusești S-400, un sistem de vectori ce nu este interoperabil cu același tip de arme ale occidentalilor, ridică mari semne de întrebare în ce privește obiectivele pe termen lung ale Ankarei.   S-ar mai putea spune că relația actuală turco-rusă nu este altceva decât o altă componentă a divergențelor mai ample din cadrul alianței militare nord-atlantice. Oricum, relațiile și cooperarea turco – rusă, politică, economică, militară și în chestiuni de securitate comună, s-au amplificat în ultimul deceniu și par să reflecte faptul că Ankara își pierde tot mai mult răbdarea și interesul față de Vest și ofertele sale. Oferte cum ar fi cererea de aderare la UE făcută de turci la 14 aprilie 1987, și încă neonorată de Bruxelles, după atâta amar de ani;

– în sfârșit, sfatul arogant, cu tente supremațiste, al viitorului vicepreședinte Biden, un vechi și cunoscut rusofob, că „…spre binele ei, Moscova ar trebui să se împace cu realitățile secolului 21”, necesită și el o corecție, majoră. Se poate spune că partidul său, democrat, după înfrângerea umilitoare la ultimele alegeri prezidențiale americane din noiembrie 2016, ar fi cel care, „spre binele lui”, ar trebui să se împace cu realitățile secolului 21. Ar trebui să se împace cu victoria lui Donald Trump și cu realitatea externă că, după un deceniu de colaps social-economic și greutăți de tot felul ce au urmat după încheierea Războiului Rece, Rusia a revenit la statutul de superputere mondială.

Și ar trebui, democrați din SUA și alții, în mod serios, să identifice o altă realitate geopolitică, benefică tuturor, americani și europeni, anume că Marea Neagră este una din frontierele de stat, directe ale Rusiei, o superputere nucleară, către lumea înconjurătoare.

Note:

(1) Senate Hearing 109-112, The Future of Democracy in the Black Sea Area, Hearing before the Subcommittee on European Affairs of the Committee on Foreign Relations United States Senate, One Hundred Nineth Congress, First Session, March 8, 2005, US Government Printing Office; 23-171, Washington: 2005, 54 p.;

(2) NATO Summits & Ministerial Meetings, On-line library. North Atlantic Treaty Organization, 11 July 2018;

(3) Loc. cit., pp. 6-7;

(4) Bershidsky, Leonid, The West Backed the Wrong Man in Ukraine, Bloomberg, December 05, 2017; Nolan, Peterson, As Trump is Distracted, the Chinese are Moving in On Ukraine The Daily Signal, UK,, 12/09/2017; Ukraine, China vow to boost cooperation, Xinhua, Kiev, Dec. 5, 2017;

(5) Spiegel, Germania, 25 noiembrie 2013;

(6) Hushcha, Maryia, From Prague to Riga:Has the EU’s Eastern Partnership Been a Failure?, April 14, 2017, Blogs;

(7) Durden, Tyler, Ukraine Has Lost Billions on the Trade Agreement with the EU in Year One, ZeroPointNow, 03/07/2017;

(8) Saakashvili Confirmed As Governor Of Ukraine’s Odessa Region, Radio Free Europe/Radio Liberty. 29 May 2015; Georgian Saakashvili quits as Ukraine Odessa governor, BBC News,7 November 2016; Georgia ex-leader Saakashvili gives up citizenship for Ukraine, BBC News, 1 June 2015; Ukraine strips citizenship of ex-Georgia leader Saakashvili, ABC News, Associated Press, 26 July 2017;  Former Georgian president arrives in Netherlands after Ukraine deportation, Xinhua, 14 February 2018;  From Tbilisi to a tent: What next for the Saakashvili circus?, BBC News, 7 December 2017. Vezi și Asmus, Ronald. A Little War that Shook the World: Georgia, Russia, and the Future of the West, McMillan, New York City, 2010, 272 p.;

(9)  US Commander Campbell: The man behind the failed coup in Turkey, Yeni Safak Daily, 25 July 2016; 

(10) Relations between Turkey and America are near breaking point, The Economist, London, 9 October 2017;

(11) Pentru relațiile turco-americane mai vezi și Yegin, Mehmet, Turkey – US Alliance: Between Past and the Future, The German Marshall Fund of the United States, Washington, D.c., Jan. 2018, No. 001, 4 p.  ; Karpat, Kemal, H., The Politicization of Islam: Reconstructing Identity, State, Faith, and Community in the Late Ottoman State, Oxford University Press, UK, 2001, 533 p.; Bal, Idris, Turkish Foreign Policy in Post Cold War Era, Brown Walker Press, Boca Raton, Florida, 2004, 476 p. ; Barlas, Dilek; Yilmaz, Şuhnaz, Managing the transition from Pax Britannica to Pax Americana: Turkey’s relations with Britain and the US in a turbulent era (1929–47), în „Turkish Studies” (2016): 1-25; Arin, Kubilay Yado, The AKP’s Foreign Policy, Turkey’s Reorientation from the West to the East?, Wissenschaftlicher Verlag Berlin, Berlin, 2013, 91 p.; Harris, George Sellers, and Bilge Criss, eds., Studies in Atatürk’s Turkey: the American dimension, Brill, Leiden, Boston, 2009, 254 p.; Yilmaz, Şuhnaz, Turkish-American Relations, 1800-1952: Between the Stars, Stripes and the Crescent, Routledge, UK, 2015, 166 p.

(va urma)