Pierre-Antoine Plaquevent: Soros și societatea deschisă. Metapolitica globalismului (9)

09:16, 9 ianuarie 2020 | Actual, Cărți | 591 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

(fragment din cartea cu același titlu, în curs de apariție la Universitatea Populară) 

Societatea deschisă împotriva societății organice

În sociologia politică pe care a dezvoltat-o și expus-o în lucrările sau interviurile sale, George Soros are în vedere mai multe forme de organizare pe care omenirea le-a cunoscut în cursul istoriei. Modelul socio-politic pe care îl propune este compus în esenţa sa din trei forme de societate: societatea organică, societatea des- chisă și societatea închisă. Ideea centrală fiind pentru Soros, bineînţeles, că omenirea se apropie cel mai mult posibil de idealul unei societăţi deschise planetare și integrate. Model teoretic pe care îl putem califica drept ”tripartiţie inversată”, inspirat direct din lucrările lui Karl Popper, așa cum vom vedea imediat. Departe de a respinge posibilitatea existenţei unei societăţi organice, Soros o consideră în fapt ca un model de organizare primordială a societăţilor uman din epocile cele mai arhaice. Pentru Soros, acest mod de organizare este caracterizat prin ceea ce el desemnează ca mod de gândire tradiţional, mod de gândire care se opune direct spiritului societăţii deschise:

Modul de gândire tradițional este asociat cu ceea ce aş numi so- cietate organică, modul de a gândi critic este asociat cu ceea ce numesc societate deschisă.  Aceasta oferă punctul de plecare pentru modelele teoretice pe care încerc să le stabilesc.

Această stare sociologică arhaică este și ea desemnată de Soros ca fiind cea a unei ”societăţi fără schimbare”:

Într-o societate fără schimbare, condițiile sociale sunt indisoci- abile de fenomenele naturale. (…) Distincția dintre legile sociale şi cele naturale este un lucru pe care nu îl permite modul de gândire tradițional. Prin urmare, este cerută aceeaşi atitudine de umilă supunere atât față de societate, cât și față de natură. Lucrurile sunt aşa cum au fost întotdeauna şi nu ar putea să fie altfel. Acesta poate fi considerat drept principiu central al modului de gândire tradițional. (…) Societățile fixate sunt caracterizate prin absența alternativei. Atunci când ar putea totuşi să fie imaginate alternative, ele par a fi nişte basme. (…) În aceste circumstanțe, cea mai bună atitudine de adoptat este de a accepta lucrurile aşa cum par a fi.

Această stare de lucruri fixistă se caracterizează pentru Soros printr-un puternic monism social. Monism care ignoră însuși conceptul de individualitate distinctă a acelui ”Tot” social:

Modul de gândire tradițional nu recunoaşte deosebirea dintre lumea socială şi legile naturale: țesătura socială este aici conside- rată ca definitivă, la fel de inalterabilă precum restul a ceea ce îl înconjoară pe om. Prin urmare, punctul de referință într-o societate închisă este mereu acel ”Tot” social, şi nu indivizii care îl compun.  Astfel, în vreme ce societatea determină complet existența membrilor săi, membrii nu au nici un cuvânt de spus despre determinarea societății în care trăiesc, deoarece normele acesteia au fost fixate pentru ei de către tradiție.(…) Într-o societate fără schimbare individul ca atare nu există defel; mai mult, Totul social nu este o idee abs- tractă care se opune ideilor indivizilor, ci o unitate concretă care îi cuprinde pe toți membrii săi.”

George Soros reia apoi metafora organicistă pentru a descrie ce crede el că este o societate fixă și dezvoltă din nou ideea unei absenţe totale a individualităţii distincte de totul social în societăţile arhaice:

Unitatea unei societăți fără schimbare este comparabilă cu cea a unui organism. Membrii unei societăți fără schimbare sunt comparabili cu organele unui corp viu. Ei nu pot trăi în exteriorul societății şi în această societate nu există decât o poziție valabilă pentru ei: cea pe care o ocupă. Funcția pe care o îndeplinesc determină drepturile şi îndatoririle lor. Un țăran diferă de preot la fel cum diferă stomacul de creier. Este adevărat că persoanele au şi capacitatea de a gândi şi de a simți, dar poziția lor în societate este fixă, rezultatul final pentru ei este foarte diferit, deoarece ei nu au conştiința întregului.

Mai  departe  el  amintește   că   această   descriere   organicistă a societăţii emerge în general atunci când corpul social este ameninţat:

În mod paradoxal, această analogie (între societate și organism–NA) este în general scoasă în vileag atunci când țesătura societății tradiționale este amenițată: oamenii care trăiesc într-o societate fără schimbare nu au nevoie şi nici nu au posibilitatea de a reflecta la toate acestea. Faptul că Menenius Agrippa va fi recurs la această analogie indică faptul că ordinea stabilită din epoca sa era tulburată. Termenul ”societate organică” se aplică doar societăților în care analogia aceasta nu ar fi niciodată gândită.” 

Spre deosebire de o sociologie istorică progresistă care consideră concepţia organicistă a soceietăţii ca neștiinţifică, Soros o consideră ca foarte reală. Societatea organică constituind forma primară de organizare sociopolitică a omului,  este cea care se opune cel mai direct conceptului de societate deschisă. Aici se inserează și crezul său cosmopolit, exprimat cât se poate de clar:

Unitatea unei societăți organice este o anatemă împotriva celorlalte forme de unitate, precum de exemplu cea a omenirii.

Din nou holismul social al societăţii organice este descris ca ne- gând la modul absolut orice formă de autonomie membrilor săi:

Unitatea unei societăți organice înseamnă că membrii săi nu au altă alegere decât să facă parte din ea. Această unitate presupune că ei nu au altă dorință decât de a-i aparține, interesele lor şi cele ale societății fiind aceleaşi: ei se identifică ei înşişi cu societatea. Unitatea nu este un principiu proclamat de o autoritate, ci în fapt este acceptată de toți participanții. Un individ poate să aibă un loc onorabil sau nedemn, acesta este singurul valabil; fără el, nu are loc în lume.

Cu toate acestea unitatea primordială a societăţii organice nu este niciodată etenă, iar atunci când încep să apară breșe în totul social, societatea organică se transformă deja în interior și se pregătește să treacă la stadiul doi pe care îl descrie George Soros, cel al ”societăţii înschise”. Etapă intermediară între societatea organică și societatea deschisă:

Doar  atunci  când legăturile tradiționale au  devenit suficient de largi până la punctul de a permite persoanelor să îşi schimbe pozițiile respective în societate prin propriile lor eforturi, ele în- cep să îşi separe propriile interese de cele ale Totului. Atunci când se produce asta, unitatea unei societăți organice se prăbuşeşte şi fiecare îşi urmează propriul interes. Relațiile tradiționale pot să fie păstrate în asemenea împrejurări, însă doar prin coerciție. Nu mai este vorba în mod real de o societate organică, ci de o societate care e menținută în mod artificial fără schimbare (…) Aş defini această stare a societății drept Societate Închisă.

(va urma)