Pierre-Antoine Plaquevent: Soros și societatea deschisă. Metapolitica globalismului (11)

09:46, 17 ianuarie 2020 | Actual, Cărți | 592 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

(fragment din cartea cu același titlu, în curs de apariție la Universitatea Populară)

                                     Atena împotriva Spartei

În prima parte din Societatea deschisă şi duşmanii ei, Karl Popper arată că originea înfruntării dintre cosmopolitanismul universa- list și societăţile închise organice se află în confruntarea dintre cetăţile-stat Atena și Sparta în vremea războaielor peloponesiace din secolul V î.H. Atena constituia un pol democratic și comercial expansionist care dispreţuia societatea închisă reprezentată de Sparta. Sparta constituia un pol războinic, oligarhic și tradiţionalist, dotat cu un model economic bazat pe sclavie și agricultură. Modelizare teoretică care ne amintește de conceptele geopolitice de talasocraţie (putere maritimă) și telurocraţie (putere terestră) la Carl Shmitt. Reprezentări geosofice (geopolitice și filosofice) similare pot fi folosite astfel și pentru a înţelege confruntările violente dintre Roma și Cartagina două secole mai târziu. Popper revine pe larg asupra acestui antagonism, deoarece pentru el Sparta este esenţa a ceea ce poate fi o societate închisă:

Putem rezuma astfel principiile din care se inspira Sparta:

  • t protejarea unui tribalism lăsat în punctul mort, îndepărtarea oricărei influențe externe susceptibile de a atinge rigiditatea tabuu-rilor;
  • aplicarea unei politici antiumaniste prin respingerea oricărei ideologii egalitare,
  • t realizarea autarhiei pentru a nu depinde niciodată de comerț;
  • t proclamarea anti-universalismului prin menținerea a ceea ce diferențiază tribul de toate celelalte; a nu se admite niciodată amestecarea cu cei inferiori;
  • t dominarea vecinilor şi reducerea lor la sclavie; şi  în cele din urmă
  • t să nu se mărească dincolo de ceea ce ar putea compromite unitatea cetății.

El face astfel din Sparta centrul de gravitaţie al rezistenţei tradiţionalismului grec în faţa procesului de democratizare și de deschidere angajat la Atena. Arătând că, de altfel,  chiar și în Atena aristocraţia conservatoare și o mare parte din populaţie priveau cu îngrijorare schimbările în curs. Schimbări pe care Popper le atribuie creșterii demografice și dezvoltării comerţului maritim. Dezvoltare comercială care conduce la creșterea puterii unei noi burghezii care caută să se impună în faţa vechii aristocraţii agrare. Cele două partide sprijinindu-se pe partidele poporului care le erau favorabile. O confruntare ce polariza lumea elenică în ansamblul ei. Popper citește cu titlu ilustrativ pe istoricul Tucidide,  ultimul fiind contemporan cu acele evenimente:

Convulsiile politice au cuprins, ca să zicem aşa, întreaga lume greacă. În toate cetățile s-au produs ciocniri între conducătorul partidului popular şi oligarhi, primii dorind să facă appel la ate- nieni, ceilalți la lacedemonieni (spartani). Ne simțeam astfel mai puțin solidari cu părinții decât cu tovarăşii din partid. Conducătorii partidelor în cetăți adoptă seducătoare cuvinte de ordine: egalitate politică pentru toți cetățenii, pe de o parte, guvernarea înțeleaptă şi moderată de către cei mai buni, pe de altă parte. Cu aceste lupte civile, toate formele de depravare s-au răspândit în Grecia (…) În cea mai mare parte a cetăților, cetățenii,  separați în două tabere, se observau  cu  neîncredere.

O descriere care amintește foarte bine de contextul politic exacerbat din anii 30. Perioadă în care a fost redactată prima versiune a cărţii lui Popper. Un context care evocă de asemenea Europa contemporană, în care populiștii oc- cidentali caută să contracteze alianţe cu anumite forţe geopolitice conservatoare exterioare Occidentului liberal. ”Partidul” pro-rus ce coagulează în Occident o mare parte din forţele politice opuse proiectului de societate deschisă mondială al reţelelor Soros.

Să reținem că referinţa la Sparta și la eugenismul său este de asemenea un element importat al viziunii naţional-socialiste. Născut la Viena din părinţi evrei convertiţi la protestantism în 1902, Karl Popper va fi martorul ocular al ascensiunii naţional-socialismului în perioada interbelică. Dar, fiind contemporan și compatriot cu Adolf Hitler și influenţat de contextul violent din epocă, putem să îi reproșăm lui Karl Popper că a asimilat orice formă de conservatorism totalitarismului. Putem de asemenea să-i reproșăm că a eludat influenţa fisolofiei realiste venite dinspre Aristotel și Sfântul Toma în gândirea politică conservatoare în avantajul unui singur idealism platonician, apoi hegelian. Ceea ce îi permite să afirme în mod maniheist ideea unei conruntări transistorice dintre societatea deschisă și liberală pe de o parte și societăţile organice și totalitare pe de altă parte. Filosofie a progresului și a luminilor împotriva filosofiei idealiste platoniciene și totalitare. Ca și cum un al treilea termen nu ar fi fost posibil. Această dezbatere se punea totuși cu acuitate în epoca lui Karl Popper, epocă în care ”personalismul” creștin și alte forţe metapolitice contemporane se străduiau să găsească un al treilea termen între totalitarism și liberalism. Între societate deschisă și societăţi închise, între laissez-faire-ul liberal și statolatria dirijistă și planistă. În multe privinţe, polemica lansată de Karl Popper în anii 30 faţă de ascensiunea totalitarismelor poate fi considerată ca o dezbatere internă despre lume a filosofiei germanice, o dezbatere între moștenitorii lui Hegel și cei ai lui Kant precum Popper. Postură care lasă clasicismul latin și filosofia realistă tomistă pentru a așeza această problematică sub forma maniheistă a unei confruntări între idealismul totalitar hegelian și liberalismul filosofic kantian.

(va urma)

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,