Mafia Soros deconspirată de un francez. Lansare de carte la Chișinău

20:53, 11 februarie 2020 | Cărți | 749 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Sâmbătă, 29 februarie curent, la Chișinău va avea loc lansarea cărții autorului francez Pierre-Antoine Plaquevent „Soros și societatea deschisă. Metapolitica globalismului”. Dat fiind interesul sporit față de respectiva lucrare, organizatorii au decis să difuzeze evenimentul online.

Potrivit organizatorilor, cartea lui Plaquevent varsă lumină asupra unui șir de aspecte esențiale și anume:

– Cum se explică mesianismul maladiv al lui Soros de a recroi întreaga omenire după propriul lui calapod?

– Cum a acumulat averea astronomică acest campion al rechinilor capitalismului speculativ?

– Cum a devenit obsesia distrugerii identităților colective – religioase, naționale, sexuale – un plan de acțiune cu impact ucigaș?

– Cum reușesc tentaculele acestei caracatițe globale să cuprindă țări și continente întregi, să corupă organizații precum ONU, UE etc.?

Lucrarea este o investigație metapolitică de excepție, iar autorul acesteia, Pierre-Antoine Plaquevent, este unul dintre vârfurile noii disidențe europene.

Persoanele care vor urmări evenimentul vor avea parte de o perspectivă creștină asupra unui fenomen cu trăsături apocaliptice, au subliniat organizatorii.

Această lansare de carte, organizată de Universitatea Populară, va fi moderată de Iurie Roșca. Evenimentul face parte dintr-un șir de întâlniri publice, care se vor axa pe subiecte de maximă actualitate de ordin spiritual, politic, economic sau cultural și țintește depășirea unor interpretări simpliste asupra acestora.

Depășirea inerției de gândire, debarasarea de dogmele ”corectitudinii politice”, recăpătarea unei optici organice asupra realității, totul e orientat spre definirea corectă și apărarea intereselor noastre naționale.

Doritorii să participe la eveniment sunt așteptați pe adresa Chișinău, strada A. Corobceanu, 17, începând cu ora 12.00.