Lucien Cerise: Conștiința de clasă azi

13:26, 7 august 2019 | Cărți | 125 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Din cartea Neuro-pirații: Frangment din articolul ”Pentru un discurs privind metoda suveranistă”

În terminologia managerială câștigător-perdant, oligarhia încearcă deci să programeze o strategie globală de tip win-lose disociată, adică doar win-win pentru ea (câștigător-câștigător) și doar lose-lose pentru popor (perdant-perdant).

Pentru a face asta, Puterea adoptă o strategie care este orice, numai nu liberală, mai ales în business, cel industrial ca și financiar, unde fuzionează concentrările verticale, înțelegerile la vârf, pactele de non-agresiune pentru împărțirea piețelor în a moșteni pentru a falsifica concurența, delictele de inițiați, pistoanele comunitare și promoțiile de pe canapea, acordurile și contractele privat/public între Frații de lojă și căsătoriile între dinastii pentru consolidarea averii.

Există ici-colo legi anti-trust sau împotriva monopolurilor, dar esențialul economiei se bazează pe lobbying și spionaj industrial, sectoare care scapă complet oricărei reglementări. Din când în când informația despre acest adevăr iese la iveală, dar în general marele public nu știe nimic,deoarece este imperativ ca el să continue să fie educat în minciună și în naivitatea unui liberalism ”natural”, în care orice individ ar putea să se lipsească de sprijinul unei rețele pentru a reuși, trebuie doar să intre într-o competiție încrâncenată cu celălalt. Este ficțiunea totală a self made man, mitul fondator bine cunoscut al lumii anglo-saxone.

În realitate, oligarhia are o conștiință de clasă foarte afirmată, la ora actuală mult mai puternică decât cea a poporului, și asta nu e o întâmplare.

Dispariția aproape totală a unei conștiințe de clasă populare a fost dorită și programată de oligarhie pentru a slăbi poporul, așa cum arată Serge Halimi (Le Grand Bond en arrière) sau Moni que Pinçon-Charlot și Michel Pinçon (Le Président des riches – Enquête surl’oligarchie dans la France de Nicolas Sarkozy). Promovarea ideologiei liberei concurențe nu urmărește în fapt decât un scop: să îi slăbească pe cei care cred în ea și care își vor petrece timpul eșuând fără a înțelege de ce și sfâșiindu-se între ei.

Supraviețuirea în lume, a forfotitori într-un teritoriu ostil, presupune în mod necesar altruism, întrajutorare și coeziune într-o rețea supra-individuală. În perspectiva Bazelor Autonome Durabile, unitatea de pornire aleasă ar trebui să fie cea a ”orașelor în tranziție”, care este de milenii întregi și cea a omenirii, adică satul sau colectivitatea urbană de dimensiuni mici, mai degrabă decât cea a individului sau a micilor grupuri care nu au nici o șansă să se descurce pe termen mediu în lumea reală.

”Nu există societate, ci doar indivizi și familii”, dixit Thatcher, responsabilă de TINA, care rezumă astfel în două formule întreaga antropologie liberală lose-lose, pe care oligarhia încearcă să o bage în capul poporului pentru a-l dezorganiza.Într-adevăr, fărâmițarea, răzvrătirea, disensiunile interne, fragmentarea grupurilor viabile în subgrupuri din ce în ce mai precare, pe scurt ”războiul civil” (fitnaîn Islam), toate aceste calamități nu ajung niciodată singure în mediile populare și tradiționale, al căror mod de viață orientat către supraviețuirea grupului generează o înțelepciune internă structurată de exigențele muncii colective și de impactul ei socializant, regulator și pacificator. Pentru ca aceste calamități să ajungă la popor, trebuie decisă fie injectate în el, precum virusurile. A se citi albumul Astérix și Obélix, La Zizanie

Ciocnirile interne sunt în schimb monedă curentă în mediile Puterii, care e mereu pe muchie să izbucnească, și aceasta din motive structurale, și asta spre deosebire de popor. Așadar, pentru a nuanța ce spuneam mai sus despre coerența membrilor din ”clasa transnațională de privilegiați”, trebuie să admitem că doar banii – și puterea pe care o conferă aceștia – îi adună la un loc și construiește legătura lor socială, de oarece ei nu urmăresc nici un alți de al înafară de cel al puterii de dragul puterii. Nu trebuie să dăm crezare declarațiilor lor de fidelitate față de cutare entitate sau profesiunilor lor de credință în cutare sau cutare valori, ori care ar fi ele.

Acest caracter de mercenari (sau ticăloși) este și limita solidarității lor. Fisurile, trădările, lașitățile care devin linșaje apar de îndată ce încep să lipsească banii, iar singurul stăpân recunoscut este cel care plătește mai bine (a se vedea afacerile Madoff sau DSK, dar și o mulțime de exemple mai puțin cunoscute).

Traducere de Ruxandra Iordache

Va urma

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,