LATENŢE, CADRE NOOLOGICE, EMOŢII IDENTITARE (1)

11:26, 13 februarie 2019 | Cărți | 980 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Din cartea profesorului Ilie Bădescu „Noopolitica războiului nevăzut” (ed. ”Mica Valahie”, București, 2017), în curs de apariție la Universitatea Populară

Prelegerea a 2-a

Viaţa ca sumă de daruri și cunoașterea ca desăvârșire

Care este principalul avertisment al noologiei? În primul rând, precum s-a spus deja, că ordinea spirituală nu este un dat al vieţii, ci este din dar, adică își are rădăcini în substratul virtualităţii divine și există numai ca actualizare și dacă la un moment dat actualizarea acestei virtualităţi ar înceta lumea ar aluneca în haosul primordial. Or, în procesele actualizării, omul conlucrează cu Dumnezeu, se face punte prin care Dumnezeu intră în Ierusalimul paradigmatic, al Floriilor permanente. Fiecare act de cunoaștere noosică este o repetiţie a Floriilor, adică se face cale pentru intrarea Domnului și a noastră deodată cu El în Ierusalimul ceresc. Prin Logos și deci prin cunoașterea trăitoare și înălţătoare, care desăvârșește lumea, viaţa este înaintare perpetuă în orizontul darurilor, dobândeşte caracter dăruit, este mai mult decât o sumă de impulsuri, este un cadru minunat de actualizare a unor inepuizabile latenţe sufleteşti sau spirituale. Dacă înţelegem că viaţa noastră, întreaga existenţă, reprezintă cadrul actualizării latenţelor spirituale sau sufleteşti, vom înţelege şi cum este cu putinţă ordinea spirituală în lume. Aceasta, o repetăm iarăşi, nu este dată, ci promisă, nu este o determinaţie, ci un dar, mai precis spus, nu este o sumă de determinaţii, ci o perpetuă actualizare de daruri, prin care existenţa îşi dezvăluie caracterul graţiat. Prin daruri și harisme, înţelegem că omul şi colectivităţile omenești se află în graţia lui Dumnezeu, au, deci, caracter graţiat, proniat de Dumnezeu și hărăzit unui scop transcendent: obţinerea vieţii veşnice sau mântuirea, vindecarea de boala morţii.

Iată de ce, ipoteza latenţelor sufleteşti mi se pare de o importanţă principială excepţională. Cu ajutorul ei depăşim pozitivismul şi paradigmele naturaliste, ale determinismului materialist. Fără această ipoteză, o atare depăşire, care este în fapt o eliberare din închisoarea gnoseologică a materialismului, este imposibilă.

Ipoteza latenţelor sufleteşti permite recucerirea viziunii spiritualiste în explicarea societăţii, care altfel rămâne o simplă anexă a „naturalismului metodologic” (Paulescu), încă triumfător în ştiinţele societăţii. Ba mai mult, fără o atare ipoteză, sociologia trece pe rând, dintr-o poziţie ancilară în alta, aflându-se când în slujirea fizicii (ca în „mecanica socială”), când în aceea a geografiei, când în aceea a fiziologiei, când în cea a psihologiei, ori biologiei, când în cea a economiei etc. În fapt, sociologia ar aluneca, finalmente, într-o oboseală care, epistemologic, se manifestă printr-un climat de cronicizată confuzie şi de criză a cunoaşterii omului şi societăţii.

Sociologia poate să renască numai dacă redevine o ştiinţă spiritualistă, dând curs abordării noologice a lumii şi a vieţii, singura care poate să readucă lumina vie în corpusul cunoştinţelor noastre.

Ipoteza latenţelor sufleteşti face sociologia pe deplin o ştiinţă profetică, fiindcă distinge între „regimurile” morţii şi ale „învierii”.

Există corpuri sociale care nu-şi mai pot trece „latenţele sufleteşti” (fiinţa spirituală) în structurile vieţii şi ale manifestărilor (formele actualizate ale) vieţii zilnice. Aşa se explică explozia de proporţii înspăimântătoare a „armelor morţii” în viaţa sufletească prin cele cinci ideologii ucigaşe: comunismul, nazismul, anarhismul, „totalitarismul sexual” (B. Levy), nu mai puţin grav ca cel revoluţionar sau tehnocratic și idolatria consumeristă (și ea o formă de totalitarism). Toate acestea conţin nuclee de „învăţături negre”, de „instruiri” sinucigaşe. Trei documente moderne se disting între cele care cuprind asemenea învăţături răsturnate (în raport cu axul iudeo-creștin a toată creaţia), și toate proclamă îndrumări greșite, răsturnări de la cele firești (consacrate în cartea Genezei și în manualul naturii și al fireștilor orânduieli umane) spre cele nefirești: Manifestul Comunist, Mein Kampf și The Gay Manifesto of 1971.

Căutând „locurile” în care se înfiripă renaşterile, putem face predicţiile optimiste, în caz contrar, „profeţiile” sociologice rămân simple „profeţii catabasice”, avertizări asupra modurilor în care murim ori vom muri. Când Dumnezeu a zidit creaţia a pus în toate un fel de manuale naturale, îndreptări naturale, adică design-ul confirmativ al felului de a fi a toată creaţia și făptura. Peste toate a rânduit și oglinda înţelepciunii și a învăţăturilor revelate pe care omenirea le-a memorat prin cărţile de învăţătură divină sau revelată, în frunte cu Marea Carte divină, cu Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament. Cartea învăţăturilor dumnezeiești nu este una închisă, ci stă deschisă pentru alte pagini pe care se așterne Slova divină prin mâna harismaticilor, a sfinţilor, profeţilor, genialilor și înţelepţilor lui Dumnezeu, astfel că documentul noologic al omenirii este unul deschis. Când genialul Gaudi ridica Sagrada Familia el se arăta omenirii ca un asemenea harismatic al lui Dumnezeu. Creatorii geniali ai operelor eponime ale popoarelor, Dante, Shakespeare, Goethe, Tolstoi și Dostoievski, Pascal și Descartes, Eminescu și Enescu, Einstein, Platon și Aristotel, Sfinţii Părinţi etc., compun seria divină a „oamenilor lui Dumnezeu”, creatorii documentelor noologice de vârf ale umanităţii.

Dinastia Muşatinilor, această dinastie de „sfinţi militari”, și-a făcut cunună din programul iconografic al Sf. Voevod Ştefan cel Mare şi al lui Petru Rareş spre a compune acel corpus profetic cu privire la ce urma să fie viitorul românilor din Ţara Moldovei. Fără Vodiţa şi Tismana, ori fără Curtea de Argeş, toată românitatea Valahiei s-ar fi scufundat în bezna unei profeţii catabasice. Toate acestea dimpreună cu toate suporturile pe care se fixează învăţăturile omenirii au caracter de documente noologice, fundamentale pentru o cercetare întemeiată pe metoda studiului noologic. Ce sunt, așadar, documentele noologice?

 

(va urma)