Deosebirea dintre rațiunile bune și rațiunile rele pentru a te bate

09:26, 19 aprilie 2019 | Cărți | 704 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Lucien Cerise, din cartea ”Neuro-pirații”

Cine spune polemologie, spune abordare științifică a conflictului. În istoria omenirii, episoadele de conflict care pot fi supuse analizei sunt nenumărate. Se pare că faptul de a se bate la intervale regulate este inevitabil. Totuși, fiind privite cu distanțare, este evident că anumite conflicte ar fi putut să fie, în ciuda a orice, evitate cu ușurință. De fapt, există rațiuni bune pentru a te bate, dar există și rațiuni rele pentru a o face. Cum să deosebim rațiunile bune de cele rele? Printr-o abordare științifică și rațională a conflictului și prin renunțarea la abordările pasionale și emoționale în care totul devine confuz. Metoda științifică constă în 1) adunarea de fapte obiective și 2) propunerea de modele (modelare), adică de reprezentări schematice și ipotetice despre felul în care faptele obiective sunt legate între ele prin cauzalitate sau relație de cauză-efect. Aceștia sunt cei doi timpi, practic și teoretic, ai activității științifice. Rațiunile bune pentru a te bate sunt ”naturale” și nu au fost orchestrate în manieră triangulată. Toți actorii conflictului sunt vizibili și se adună în general în două tabere. La polul opus, rațiunile rele pentru a te bate sunt triangulate, adică provocate artificial, apoi ”naturalizate” prin phising. Actorii conflictului sunt în număr de trei, însă apar doar doi dintre aceștia. Dintr-o perspectivă irenică și pacifistă, dar non-utopistă, e posibil să se cearnă și să se izoleze rațiunile rele de a te bate, așa încât să nu fim păcăliți, să se reducă impactul lor distrugător și să ne concentrăm asupra rațiunilor bune de a te bate. Ar fi vorba de a răspunde la întrebarea schmitt-iană: cine este adevăratul meu inamic, cel pe care trebuie să îl dizolv, și cine sunt adevărații mei prieteni și aliați, cu care trebuie să coagulez? Aliatul nu este prieten, dar, prin definiție, putem să ne aliem cu el împotriva unui inamic comun.

Rivalitatea mimetică identitară

Prima întrebare care se pune în cazul ingineriei conflictului triangulat este: cum să creăm un conflict pornind de la nimic? Cum să amorsăm un conflict fără rațiuni? Cum să punem în scenă un conflict care nu are rațiuni obiective de a se produce, adică nu are ”rațiuni bune” pentru a se produce? Pentru a răspunde la această întrebare, să analizăm fenomenul ”rațiunilor rele de a te bate”. Să descriem cum să se implementeze o rivalitate mimetică identitară pentru a lansa artificial o mecanică conflictuală, pentru a o naturaliza apoi și pentru a o automatiza în măsura posibilului.

Noțiunea de rivalitate mimetică la René Girard definește un mod de construcție identitară ce culminează în afirmarea voluntaristă a superiorității proprii în raport cu un altul. Un obiect râvnit în comun dă naștere unei competiții care face ca obiectul să treacă în plan secund, în spatele unei rivalități de prestigiu între doi subiecți, două ego-uri. Girard spune asta în Des choses cachées depuis la fondation du monde: ”În universul radical concurențial al dublurilor, nu există raporturi neutre. Nu există decât dominanți și dominați (…) Raportarea la celălalt seamănă cu un balansoar în care unul dintre jucători este mai sus când celălalt este mai jos și viceversa.”[1] În cea mai mare parte din cazuri, afirmarea voluntaristă a sinelui provoacă la celălalt un răspuns în oglindă al propriei sale superiorități. Astfel se declanșează un mecanism automat de revendicare narcisică în creștere, concurență care induce o ascensiune la extreme, ce conduce în mod logic la conflict și la slăbirea celor două părți angajate în rivalitate. Pe marginea acestui subiect ne vom referi și la teoria jocului și la fenomenele de escaladare schismogenă studiate de antropologul Gregory Bateson, pentru care cursa înarmărilor este o ilustrare practică.

Rivalitatea mimetică este structura generală a oricărui conflict specific uman, atunci când se trece de la un conflict în jurul unui obiect la un conflict între subiecți, deci la un conflict interusbiectiv și psihologic. Ceea ce cred eu despre celălalt și ceea ce cred eu că crede el, teritoriu pur mental pe care științele cognitive îl numesc ”teoria minții”, o ia înaintea observației obiective a faptelor. Atunci când nu există rațiuni obiective de a te bate în prezent, poți pune în scenă rațiuni subiective în câmpul reprezentărilor, mergând să le cauți în trecut pentru a reanima amintiri polemogene (cutare țară a atacat o altă țară în secolul trecut) sau în viitor, evocând riscurile ce vor veni (atac preventiv pe bază de supoziții), sau mai mult, o a treia opțiune, într-o metafizică exaltantă ce joacă rolul de psihotrop.

Rațiunile rele de a te bate, scenarizate printr-un storytelling polemogen, se nasc deci într-un câmp pur reprezentativ, mental, egoist, subiectiv și narcisic, legat de imaginea despre sine și despre celălalt, adică de sentimentul propriei identități și de cea a celorlalți. Din nefericire, din acest creuzet inițial pur psihologic pot totuși să apară consecințe întru totul concrete și fizice. Într-adevăr, toate speciile vii pot fi rănite fizic, dar una singură, a noastră, poate în plus să fie rănită psihologic până la punctul de a intra într-un proces concret de răzbunare pentru a restabili stima și integritatea identității sale, făcând să debordeze conflictul din câmpul subiectiv pentru a fi făcută să lovească fizic și în realitate. Într-adevăr, atunci când leziunile psihologice și identitare sunt profunde, ele se traduc printr-un sentiment depresiv de umilire care poată să împingă să se  ”treacă la acțiune” fizică: comportament de reparație, de revanșă, de răzbunare, de vendetta ce induce o ascensiune a violenței care se supune ”legii talionului” și care face conflictul să treacă din starea psihică și subiectivă în starea fizică și materială. A face ca violența să treacă de la cuvinte la acte, iată toată munca  ingineriei sociale.

(va urma)

Traducere de Ruxandra Iordache

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,