”Vestele galbele” de la Paris și ”gulerașele albe” de la Chișinău

17:39, 16 decembrie 2018 | | 1091 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Mișcarea de masă care a luat proporții de-a dreptul impresioante în Franța, care își zice ”vestele galbene”, părea una haotică și fără coerență idelogică. Scepticii și exponenții plutocrației globale în persoana politicienilor și experților de buzunar au epuizat toate etichetele denigratoare împotriva acestei revolte stradale. Macron și toată caracuda politică pariziană se cramponează cu disperare de vechile clișee propagandistice ale neoliberalismului mondialist, ca și de funcțiile pe care caută să și le păstreze cu orice preț.

Între timp, însă, iată că ”vestele galbele” dau dovadă de o profunzime și o coerență doctrinară examplară. Așa cum se arată într-un material ce reproduce cerințele acestora, publicat în română pe http://www.economica.net/lista-revendicarilor-vestelor-galbene_162314.html#ixzz5ZeBNkFFp , francezii care au inundat centrul Parisului și alte zeci de orașe din țară știu bine ce vor. Reproducem și noi alăturat  textul acestui material.

”Salariu minim de 1.300 de euro net lunar şi maxim de 15.000 de euro pe lună, impozit progresiv pe venit, pensia de cel puţin 1.200 de euro, oprirea imediată a privatizărilor şi ieşirea din NATO sunt câteva dintre revendicările mişcării „vestelor galbene” care a paralizat Parisul”. – titrează acest portal.

Astfel, revendicările economico-sociale ale ”vestelor galbene” se înscriu perfect în curentul politic populist din ce în ce mai influent în Europa, termenul de populist neavând de această dată nimic în comun cu vreo conotație peiorativă sau depreciativă, ci caracterizează revolta popoarelor europene contra elitelor politice subordonate marelui capital transnațional. De câțiva ani buni a devenit evident pentru ochiul unor observatori mai atenți că întreaga mașinărie politico-ideolgică a capitalismului financiar sau a neoliberalismului globalist, ce părea că va funcționa impecabil până la lichidarea completă a oricărei urme de suveranitate națională și a ultimelor rămășițe a identităților colective firești, de la cele culturale până la cele de apartenență la un sex anume, a intrat în faza unor disfuncții din ce în ce mai grave.

Și tocmai când prietenii noștri, intelectualii de vârf din disidența antiglobalistă franceză, deplângând alegerea în funcția de șef de stat a personajului caricatural cu vocație de trădător al intereselor naționale, Emmanuel Macron, se abandonau unor previziune pesimiste precum că Franța va fi ultima care se va răscula împotriva arhitecților Noii Ordini Mondiale, iată că o mișcare spontană, ”vestele galbene”, inițial ca reacție o decizie a autorităților de a spori prețurile pentru carburanți, apare în plină forță. Și dincolo de excelsele în confuntările stradale, comise atât de protestatari, cât și de reprezentanții forțelor de oridne, mai curând inevitabile în condițiile unor tensiuni sociale majore, la doar câteva săptămâni de la apariția lor spectaculoare, ”vestele galbene” surprind prin mesajul formulat cu o perspicacitate politică maximă. Acum, în preaja alegerilor parlamentare europene din mai 2019, acele forțe politice care vor adopta revendicările ”vestelor galbene”, au toate șansele să obțină un scor remarcabil. Sau poate chiar această mișcare spontană se va transforma într-un partid politic, e posibil și un asemenea scenariu.

AM văzut că revendicările ”vestelor galbene” arată ca o adevărată platformă politică încheiată la toți nasturii. Echitatea socială, protecționismul economic, ”reindustrializarea Franţei astfel încât ţara să reducă importurile”, ”taxe mari pentru companiile mari, taxe mici pentru IMM-uri”, ”oprirea imediată a privatizărilor; furnizorii de gaze naturale şi electricitate trebuie să revină în proprietatea statului, pentru ca preţurile gazelor şi curentului să scadă semnificativ. Preţurile acestor utilităţi au crescut după privatizarea furnizorilor de gaze şi electricitate”, ”încurajarea micilor comercianţi prin încetarea construcţiei de mari centre comerciale în jurul marilor oraşe, care omoară micii comercianţi”, iată doar câteva elemente-cheie care ar trebui să nimerească în vizorul factorilor politici de la Chișinău (deși nici la București nu se observă mai multă clarziviune politică).

Parcurgând șirul revendicărilor acestei mișcări protestatare, subliniem încă o dată jalnica postură de repetenți și chiulangii de la lecția de patriotism economic și cea de relații inernaționale a întregii clase politice moldovenești. Teze precum ”oprirea inediată a privatizărilor”, de pildă, ar fi taxate la Chișinău ca fiind comuniste, antireformatoare și antieorupene, în timp ce acestea țin de administrarea eficientă și echitabilă a economiei naționale. Încă o dată, în timp ce Europa occidentală, ca și țările Gurpului de la Vișegrad, ca de altfel și America lui Trump, resping din ce în ce mai categoric toate miturile neoliberalismului, îmbrățișând naționalismul economic, ”ai noștri tineri” continuă să se bălăciească în noroiul friedmanismului cu tot cu catastrofala și răsuflata lui ”doctrină a șocului”.

În timp ce dispozițiile anti-NATO sunt din ce în ce mai puternice în Europa care se zbate să depășească starea de vasalitatea față de SUA, proeuropenii noștri cam subțiri la minte continuă să pedaleze pe o ”natolatrie”  deșănțată. În timp ce ”vestele galbene” cer în mod ultimativ ”ieşirea imediată din NATO” (așa cum ceream noi pe vremuri ieșirea din URSS și proclamarea Independenței!), politicaștrii locali din tabăra „patrioților de la 1848” continuă să pledeze laolaltă pentru UE, NATO și unirea cu România. Ăștia încă n-au înțeles că UE este o organizație antinațională, care surpimă suveranitatea țărilor și popoarelor europene, că NATO este o unealtă a imperialismului american (la fel de nocivă, de altfel, și pentru însuși poporul american), ”brațul armat” al plutocrației globale, care caută să înghenuncheze întreaga lume pentru a controla resursele energetice, plețele financiare și mințile oamenilor prin ingirerii sociale sofisticate, și că o Românie Mare și puternică este de neconceput în condițiile unei duble vasalități, față de eurocrații de la Bruxelles și față de ”șoimii” militarismului american.

Brexit, alegerea lui Trump, politica solidară anti-Bruxelles a țărilor grupului de la Vișegrad, coaliția populiștilor din cele două partide aflate la guvernare în Italia, respingerea pactului pro-migrație de la Marrakech, mișcarea ”vestelor galbene”, toate acestea sunt verigi ale aceluiași lanț logic ireversibil. Pentru cine are ochi de văzut devine tot mai clar că ”momentul unipolar”, apărut după căderea URSS, ce crea impresia unei ere nesfârșite a dominației globale americane, precum și perioada celor câteva decenii de capitalism speculativ, se apropie de sfârșit. Și nu e atât de greu de prevăzut că revolta popoarelor contra elitelor corupte și rupte de interesele naționale va crește pe întregul continent. Chiar dacă la Chișinău discursul dominant face abstracție totală de noile realități geopolitice care modifică în mod cardinal datele problemei. Acest discurs, utilizat din inerție încă din perioda incipentă de după prăbușirea sistemului comunist, – cu ”mâna invizibilă a pieței”, cu ”un guvern mic”, funcțiile căruia se reduc la vegherea asupra corectitudinii executării contractelor în sectorul privat, cu mitul unei UE prospere spre care trebuie să tindem la fel de obsesiv ca pe vremuri spre comunism, cu imaginea edulcorată a unei Alianțe Nord-Atlantice aducătoare de pace în lume, – chiar dacă va mai fi pe buzele patrioților de serviciu și în campania pentru parlamentarele din Moldova din 2019,  sună la fel de ridicol ca și sloganul lui Gorbaciov din ultimii ani ai imperiului sovietic despre ”o Uniune renovată și un partid renovat”.

Cine nu merge înainte, rămâne în urmă, zice cunoscutul proverb. Iată că la ora actuală francezii merg înainte, iar moldovenii rămân în urmă.

 

Iurie Roșca