Un manual de luptă în războiul cognitiv total

11:41, 18 ianuarie 2019 | | 2012 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Prefață la cartea în curs de apariție a lui Lucien Cerise ”Neuro-pirații”. Reflecții despre ingineria socială

Această carte a lui Lucien Cerise este prima tradusă în limba română. Ca, de altfel, și toate celelalte cărți apărute la Universitatea Populară și semnate de către prietenii noștri din Franța. Îmi face plăcere să le amintesc: Jean Parvulesco ”Putin și Eurasia”, Hervé  Juvin ”Zidul de Vest nu a căzut”, Jean-Michel Vernochet ”Războiul civil rece. Teogonia republicană de la Robespierre la Macron”, Ivan Blot ”Europa colonizată”, Valerie Bugault&Jean Remi ”A ucide Plutocrația. Ghid practic pentru demontarea sistemului”, Youssef Hindi ”Mistica laicității. Genealogia religiei republicane de la Junius Fray la Vincent Peillon”, Hervé  Juvin ”Guvernarea dorinței”. Toate au fost editate timp de un an și toate țin de același curent de opinie, de același mod de abordare a realității, de aceeași atitudine față de marile provocări ale timpurilor pe care le trăim. Toți autorii, fără excepție, sunt francezi și fac parte din ceea ce se numește de câțiva ani buni noua disidență occidentală, care a izbucnit din plin în special după prăbușirea URSS.

Apariția acestor lucrări fundamentale este de o urgență acută nu doar pentru Franța, ci și pentru spațiul limbii române. Asta pentru că noi suntem afectați nu mai puțin de efectele nocive ale unui Occident globalizat, distructiv și chiar genocidar. Capacitatea de pătrundere în esența unui sistem pervers, extrem de complex și multiform, cel asociat nu fără temei cu imperiul global american sau cu extensiunea lui regională, Uniunea Europeană, este blocată de întregul dispozitiv de luptă al oligarhiei mondiale, care reușește să impună un control cvasitotal al percepției popoarelor asupra realității.

Din această perspectivă cartea prietenului nostru Lucien Cerise face parte din arsenalul de luptă pe câmpul războiului cognitiv, cultural, ideologic, identitar și psihologic în plină desfășurare, ce cuprinde toate popoarele lumii fără excepție.  Avertismentul lui Lucien Cerise ”PATRIA ESTE ÎN PERICOL! TOATE PATRIILE SUNT ÎN PERICOL!” este nu doar unul perfect adevărat. El definește cât se poate de clar muchia de prăpastie, în care se rostogolește cu viteză crescândă întreaga umanitate.

Și ca orice război, cel în care este angajat și el fără rezerve cere mobilizare totală. Ca de fiecare dată în istorie, crainicii adevărului sunt puțini. Ei își asumă condiția de luptător pe frontul intelectual, având sentimentul răspunderii morale ce îi revine unei elite autentice de a-și ghida neamul spre ținta râvnită – eliberarea de sub jugul noului tip de imperialism extrateritorial. Lucien Cerise sfidează cu tărie toate limitările impuse de dictatura corectitudinii politice. El reușește să destructureze până la ultimul detaliu modul de funcționare al Sistemului: de la dimensiunea geopolitică, la cea militară, economică, culturală, educațională și mediatică. Miza acestui război total este una fără precedent în istoria umanității – extincția speciei umane.

Efortul unor cercetători ca Lucien Cerise merită apreciat nu doar pentru erudiția lor excepțională, care transcende orice abordare sectorială, parțială sau incompletă. A aduna laolaltă o realitate atât de complexă și proteiformă, ce caută să-și mascheze adevărata ei esență sub o diversitate infinită de măști onorabile, poate doar cineva care a înțeles că numai depășirea limitelor profesionale inițiale și studierea tuturor domeniilor vieții umane îi poate oferi tabloul complet asupra lumii. Meritul lui este în primul rând acela de a-și asuma plenar vocația de combatant care știe bine cine îi este dușmanul și cât de puternic, perfid și periculos este acesta.

Așadar, una dintre sarcinile de prim ordin, asumate de către autor, este să definească inamicul. Asta pentru că ai șanse să învingi doar dacă știi bine că principiul ”Cunoaște-ți dușmanul” stă la temelia oricărei victorii. Cine sunt neuro-pirații, cine caută să ne pirateze capacitatea de gândire, care sunt mizele acestora și nu în ultimul rând cum să le ripostăm, iată sarcina lucrării de față. Cum se realizează managementul percepțiilor și al comportamentelor, cum funcționează tehnicile de inginerie socială negativă, care sunt modalitățile de spargere prin efracție a codurilor noastre culturale, cum ne sunt dizolvate tradițiile, identitatea, limitele morale și atașamentele naturale față de Patrie și față de aproapele, toate acestea sunt decriptate într-o manieră pertinentă de către Lucien Cerise. Dar pentru a ne fortifica sau poate chiar a recăpăta capacitatea de a asimila aceste adevăruri zguduitoare, autorul ne invită să întreprindem cel puțin un prim act de voință, și anume să ieșim de sub raza armei de distrugere în masă care este televizorul.

”Pentru că suntem într-un război cultural, trebuie să avem grijă de igiena noastră mentală. La acest nivel, prioritatea absolută constă în a ne despărți definitiv de televizor, care rămâne pentru Putere principalul instrument de management al percepțiilor. În ce mă privește, nu mai am televizor de ani de zile, și asta îți schimbă viața, deoarece nu mai ești sub influența virtualizantă a imaginilor care te deposedează de propria viață mentală. Fără televizor, îți recuperezi suveranitatea cognitivă, câștigi în ”realism”, în capacitatea de a vedea lucrurile așa cum sunt, iar nu cum ți se spune să le vezi.”

Recunosc, pentru că sunt şi eu unul dintre cei care au abandonat de ani de zile privitul televizorului, am fost fericit să descopăr printre prietenii din diverse țări pe care i-am câștigat în ultimii ani oameni la fel de ostili ”tembelizorului”. Iată de ce prietenul meu francez, Lucien Cerise, îmi este drag și pentru respingerea TV care devastează capacitatea intelectuală, anihilează spiritul critic și lichefiază orice șansă de exercițiu intelectual autonom și relevant. Insist asupra necesității stringente de a ne rupe de fascinația şi seducția exercitată de instrumentele audiovizuale de control asupra minții, deoarece fără a ne distanța de acest tsunami cognitiv chiar nu avem cum să depășim condiția de ”sclavi fericiți” (Ovidiu Hurduzeu). Fericiți, pentru că nu-și conștientizează condiția de sclavi. Sugestia autorului este perfect valabilă și pentru consumatorii de mass-media de la noi, mai ales pentru cei care au iluzia că urmărind un post TV aflat în opoziție față de guvernare, ar beneficia de informație de alternativă. Iluzii! O putem obține doar din sursele de informare ”disidente”, site-urile și blogurile de pe Internet și, poate în primul rând, din cărțile care depășesc abordările strict profesionale.

Toate eforturile intelectualilor de vârf pe care îi frecventez și, iată, îi recomand cititorului de limbă română, de a scrie articole, cărți, de a ține conferințe publice nu urmăresc altceva decât să limpezească lucrurile în condițiile unei guvernări printr-un haos bine pus la punct, ca să folosesc o expresie atât de reușit aleasă de către Lucien Cerise. Noi, cei din spațiul ex-comunist, odată scăpați de dictatura în primul rând cognitivă a vechiului regim, ne aflăm cumva într-o situație dezavantajoasă față de confrații noștri europeni de dincolo de fosta Cortină de Fier. Am crezut cu naivitate că noul regim capitalist, care s-a extins asupra noastră, este aducător de libertate, dreptate și demnitate, personală și națională. Dar după trei decenii de capitalism, am ajuns într-un dezastru economic, politic, cultural și întâi de toate axiologic mult mai grav decât cel din care am gustat sub sovietici. Inerția de gândire, confortul intelectual și lipsa de perspectivă încă ne împiedică pe mulți dintre noi să realizăm dimensiunile hăului în care am ajuns. Încă mai trăim cu iluzia că e suficient să dăm jos, prin alegeri, iar după caz, prin proteste de masă, o guvernare coruptă și incompetentă, și totul se va rezolva.  Iar acest gen de naivitate ne joacă festa din plin.

Eurolatria e încă în plină vogă pe meleagurile noastre. Mesajul promovat de ”noul cler” (experți, analiști, jurnaliști, politicieni și alți idioți utili ai Sistemului) despre un Occident prosper, o Uniune Europeană văzută ca stație terminus pentru reușita noastră, despre democrația liberală și economia de piață, care ar funcționa impecabil în Vest, își face efectul devastator. Orbecăim într-un sistem de referință fals și așteptăm mântuirea noastră terestră tocmai raportându-ne la parametrii impuși de către acesta.

Cartea ”Neuro-pirații” mai are o virtute care poate fi de o maximă utilitate pentru cercetătorii fenomenului identitar din Republica Moldova. Autorul analizează cu minuțiozitate conceptul și practica a ceea ce se numește conflict triunghiular, adică tehnica de instrumentare a unor animozități ireconciliabile dintre diverse grupuri sociale cu diferențe identitare minore în scopul  obținerii controlul asupra ambelor tabere beligerante. Jocul în conflictul triunghiular constă în ciocnirea celor două unghiuri de la baza triunghiului, dar cu păstrarea obligatorie a anonimatului, a caracterului invizibil al unghiului de sus, care este adevăratul instigator, dar și beneficiar al acestui conflict. Altfel zis, cele două tabere sunt folosite în orb, războindu-se într-un conflict epuizant și steril, astfel permițându-i celui din vârful triunghiului să aplice vechiul principiu imperial ”Desparte și stăpânește”. Autorul arată:

Această ”divizare a părții de jos” se sprijină mai ales pe ceea ce a reperat René Girard sub termenul de ”rivalitate mimetică” sau ”captură imaginară” în vocabularul lui Jacques Lacan. Este vorba de procesul de ascensiune la extreme și de crescendo a violenței ce cuprinde doi actori angajați într-un raport de forțe, mecanism de răzbunare și de vendetta perfect rezumat în legea Talionului: ”Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

În cazul nostru ar fi vorba despre exacerbarea maladivă a obsesiilor și traumelor istorice deopotrivă în comunitatea românofonă și rusofonă prin alimentarea unor reprezentări catastrofale asupra unor perioade istorice. Uneia dintre părțile aflate în conflict atribuindu-se postura de victimă, celeilalte părți revenindu-i rolul de călău. Iar percepția narcisică a fiecăruia dintre părți asupra propriei identități face rolurile de călău-victimă interșanjabile. Astfel, sentimentul frustrării pentru nedreptățile reale sau imaginare se transformă în setea de revanșă prin anihilarea grupului asociat cu răul absolut. Acest procedeu de inginerie socială negativă se bucură de un succes major în Republica Moldova în virtutea rivalității – explicabile istoric, dar contraproductive și exploatate cu perversitate la ora actuală – dintre Rusia și România asupra teritoriului nostru. Așadar, rusofilii, care sunt în mod obligatoriu românofobi, luptă de zor cu românofilii prin definiție rusofobi, ”moldoveniștii” se păruiesc la sânge cu unioniștii identitari și totul merge strună preț de trei decenii. Iar orice efort de informare asupra caracterului steril al acestui interminabil război identitar întâmpină o agresivitate și opacitate totală. Cine profită de pe urma acestei ciomăgeli absurde a celor două tabere la fel de perdante? Este vorba despre două niveluri de actori mai mult sau mai puțin invizibili care câștigă.

Primul grup de actori este mai ușor de reperat. Aceștia sunt politicaștrii locali care se aciuează  comod în una din cele două nișe electorale  aducătoare de voturi: nișa adepților Rusiei și – automat și obligatoriu! – adversari ai României și viceversa. Iar  masă de manevră bună de manipulat se găsește câtă frunză și iarbă. Aici cu sforarii locali totul e clar.

Dar iată că de identificat sforarii externi, care sunt marii profitori de pe urma acestui joc sordid, deocamdată e mult mai dificil. Anume aceștia se plasează în unghiul de vârf al conflictului triunghiular, rămânând departe de privirile marelui public. Este vorba despre centrele de putere occidentale, care au trasat adânc pârtia cu sens unic ce duce spre ruinarea noastră. Îi putem numi oligarhie planetară, corporatocrație, elită globală, mafie a bancherilor sau Marele Capital. Dar toate aceste nume pot părea abstracte și, în plus – horribile dictu! – adie a teorie a conspirației, iar civilizații de noi nu credem în așa ceva. Bine, atunci vom invoca titulaturile uneltelor acestei entități aparent nebuloase: SUA, ONU, UE, NATO, FMI, Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului, Consiliul Europei, plus malefica mafie internațională pe nume ”rețeaua Soros” etc. Anume  aceste centre de putere au impus calapodul după care au fost fasonate la momentul respectiv societățile postcomuniste. Dogmele lor sunt păzite cu strășnicie, deoarece aplicarea acestora asupra popoarelor captive ale capitalului le asigură o dominație nestingherită. Vom enumera doar câteva dintre preceptele noului catehism ideologic: modelul economic neoliberal cu respectarea obligatorie a principiului liberului schimb (libera circulație a capitalurilor, mărfurilor, serviciilor, dar și a forței de muncă), adică anihilarea capacității statului de a se proteja în fața invaziei giganților economici străini, menținerea Băncii Naționale sub control extern (sub pretextul că aceasta ar fi o entitate statală independentă față de autoritățile politice naționale), inocularea feminismului la scara reprezentării în structurile politice și de stat (drepturile femeii oprimate de bărbat, femeia reprezentând noul proletariat ce ar trebuie să rupă lanțurile falocrației), teoria de gen (cea care spune că sexul este un construct social artificial, prin urmare opțional), teoria toleranței față de așa-zisele ”minorități sexuale”, politica de planificare a familiei (de fapt, un genocid planificat pentru reducerea populației), stimularea avorturilor etc.

Concluzia: atâta timp cât actorii politici interni rămân captivii unui sistem de referință impus drept normă din exterior, disputându-și întâietatea pentru ciolanul guvernării fără a ieși din schema trasată, prestidigitatorii nevăzuți din vârful unghiului pot fi siguri că principiul ”Desparte și stăpânește” funcționează impecabil, iar colonia Moldova nu se abate de la calea spre abator.

Așadar, începutul emancipării noastre naționale va putea surveni doar atunci când vechile și stupidele clivaje politice și ideologice vor fi depășite, atunci când cei aflați într-un război fratricid se vor reconcilia și își vor ridica privirile spre vârful piramidei, depășind conflictul triunghiular. Putem spune și așa: reorientarea conflictului de la dimensiunea orizontală spre cea verticală, de la bază spre vârf, va reprezenta începutul drumului nostru spre cucerirea adevăratei suveranități. Să reţinem că suveranitatea politică este condiționată de cea economică, însă ambele trebuie să fie precedate în mod obligatoriu de redobândirea suveranității cognitive, adică a capacității de a raționa independent și în armonie cu realitatea, nu cu simulacrele acesteia. Cititorul dornic să aprofundeze înțelegerea subiectului descris mai sus ar putea studia mai cu aplecare capitolul V al cărții, intitulat ”Ingineria socială a conflictului identitar”.

Încă o dată, citez din cartea de față pentru a întări argumentele aduse mai sus:

”La polul opus, ingineria socială negativă constă în a produce violență sau cel puțin separatism, pofta de a se separa. Cum? Într-un prim moment, sprijinindu-se pe ceea ce Freud a numit ”mici diferențe narcisice” pentru a le exacerba la maxim și pentru a le face insuportabile. Nici o societate nu este perfect omogenă, deci e de ajuns să i se repereze elementele eterogene pentru a le stimula, a le cultiva, a le amplifica, a le îngroșa. A rupe coexistența pașnică a oamenilor care se aseamănă, dar nu total, subliniind micile diferențe dintre ei, pentru a reuși constituirea de tabere tranșate, opuse și ireconciliabile”. Iată adevărata miză a conflictului identitar indus artificial în societatea noastră. Sau, mai simplu, când doi se bat, obligatoriu există un al treilea care câștigă de pe urma acestei păruieli induse chiar de el.

Atunci când Lucien Cerise afirmă cu tărie că Patria lui, Franța, pentru a depăși statutul de colonie, trebuie să iasă imediat din Uniunea Europeană, din zona euro, din zona Schengen, din NATO şi Organizația Mondială a Comerțului, să-și restabilească frontierele practicând un protecționism economic dur, un număr important de cititori ar putea trăi un adevărat șoc. Iar dacă e așa, atunci aș dori ca această carte să se înscrie în tratamentul numit ”terapie de șoc”, atât de necesar societăților noastre debusolate și colonizate intelectual. Detabuizarea acestor subiecte ține în cel mai direct mod de recăpătarea sănătății noastre mentale. Deprovincializarea noastră  depinde de deschiderea spre lumea largă, de înarmarea cu o capacitate de analiză superioară, care să o depășească pe cea a liotei de nemernici din fauna politică și a mercenarilor acestora din presă.

Am râvnit acum trei decenii să scăpăm de comunism, pe care îl percepeam pe bună dreptate ca pe un blestem istoric. Astăzi a venit momentul să ne încadrăm activ în bătălia majoră împotriva globalismului. Sau, ca să utilizăm termenul preferat de francezi, împotriva mondialismului. În clipa în care vom însuși adevărul formulat expres de către autorul nostru că anume mondialismul, nu proastele guvernări ce se succed, este cauza primară a tuturor nenorocirilor noastre, vom simți și noi nevoia acută de a fi parte a acestui front planetar al noului val de decolonizare a popoarelor. Ruina economică în care ne-am pomenit, șomajul, exodul în masă al populației, dezastrul demografic, corupția,  incapacitatea statului de a rezolva cele mai elementare probleme sociale şi depravarea morală nu au alte cauze majore decât cele descrise în mod strălucit de către Lucien Cerise.

Cauza primară a tuturor relelor, subliniază autorul, este Capitalul. ”Cum vine asta?”, – se va întreba cititorul. ”Iar ne întoarcem la comunism?”. Nu. Autorul explică cu lux de amănunte că vechile sisteme politice și ideologice, care au dominat în secolul XX, au rămas în trecut. Nici comunism, nici nazism, nici fascism, dar nici capitalism. Asta e cheia! Lucien Cerise propune o abordare non-ideologică, realistă și de bun simț. Orice organizare socială care ar avea măcar o valoare superioară Banului este mai bună decât capitalismul, spune el. Dar oare nu tocmai asta ne exasperează? Oare nu banul face legea în toate sectoarele societății? Iar atunci când ne revoltăm contra oligarhiilor apărute la noi după căderea comunismului, trebuie să înțelegem că afaceriștii care și-au acumulat averi astronomice de malurile Bâcului sau ale Dâmboviței nu sunt decât o emanație palidă a oligarhiei financiare globale. A gândi global și a acționa local, iată un alt principiu valoros pe care îl subliniază autorul.

Resuveranizarea tuturor țărilor, accentuează autorul, poate să se producă doar în urma practicării unui naționalism autentic, pe care îl numește ”naționalism permacultural”. Nu voi dezvolta acest concept, îl veți găsi în carte. Doar țin să menționez că am avut plăcuta surpriză să găsesc în lucrarea de față idei pe care personal le-am formulat în ultimii ani pentru Republica Moldova de nenumărate ori. Acest tip de naționalism nu are nimic în comun cu exclusivismul etnic. Este vorba de un naționalism care solidarizează, iar nu separă oamenii de diferite etnii sau limbi. Vorbim despre naționalismul economic, despre o protecție a propriului popor în fața unei deschideri excesive, care anulează orice șansă de supraviețuire pe termen mediu și lung a acestei colectivități.

Unul dintre meritele incontestabile ale cărții este și faptul că autorul nu se oprește doar la nivelul unei critici a actualei  stări de lucruri. El oferă soluții practice de angajare în luptă. Așa cum spuneam, este o luptă de idei. Ea poate fi practicată de oricine. Termenul utilizat în acest caz de către francezii din noua disidență este cel de reinformare. Adică, fiecare dintre noi poate contribui la dezintoxicarea celor din jurul nostru, la demascarea procedeelor de manipulare în masă,  la asanarea intelectuală a mediului în care trăim. Cum? Prin comunicarea directă cu cei din preajma noastră, prin utilizarea rețelelor de socializare, prin răspândirea informației despre acele portaluri cu texte și video care spun adevărul, prin lectura și popularizarea unor cărți ca cea de față.

Închei cu un citat din Lucien Cerise, care ar face cinste oricărui luptător, oricărui patriot, indiferent de locul și de momentul istoric în care sunt rostite aceste cuvine:

”Inamicul nostru trebuie să știe: ne vom bate. Ceea ce pică bine, deoarece ne place să ne batem, adorăm asta, este sensul vieții noastre, nu vom înceta niciodată, deoarece pacea ne plictisește. Lupta, polemos, înseamnă viață, așa cum spune Heraclit. În luptă simțim că trăim și că suntem fericiți. Perspectiva înfruntării ne umple de fericire, începem să surâdem, iar ochii ne strălucesc atunci când se apropie bătălia. Și nu suntem niciodată obosiți, niciodată descurajați, și revenim întotdeauna la asalt, deoarece victoria nici nu este scopul, căci noi iubim lupta de dragul luptei și pentru că lupta în sine este recompensa noastră. Iată cum cei ce iubesc viața în calitatea ei de luptă devin de neînvins și nu pot decât să câștige. Deoarece victoria constă în a te bate”.

Acum comparați aceste rânduri pline de energie, optimism și vigoare bărbătească cu poezia lui Radu Gyr ”Îndemn la luptă”:

Învins nu ești atunci când sângeri,

Nici ochii când în lacrimi ți-s,

Adevăratele înfrângeri

Sunt renunțările la vis”.

Iurie Roșca