PHILIPPE DE VILLIERS:Un patriot francez în faţa hegemoniei americane (9)

19:02, 4 februarie 2016 | | 2203 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

LABIRINTURILE DE LA BRUXELLES VĂZUTE DIN INTERIOR

În 1994 Philippe de Villiers devine deputat în Parlamentul European. Experienţa trăită de autor este una extrem de edificatoare asupra modului de funcţionare a întregii maşinării birocratice europene, peste care se suprapun reţelele armatelor de lobbiştii, grupurile de interese şi perversiunea unei tagme de  impostori cu funcţii, care fac şi desfac destinele naţiunilor europene.

Recunosc, multiplele mele drumuri în capitala UE, de-a lungul a unui şir de ani în care mi-am consumat naivitatea de euroentuziast, mi-au permis să observ situaţii şi aspecte care iniţial m-au contrariat, după care m-au scandalizat, până când m-au făcut să înţeleg esenţa acestei megastructuri continentale. Despărţirea de iluzii este mereu o stare plină de amărăciune. E ca un tratament neplăcut, dar necesar pentru însănătoşirea organismului atins de morbul miopiei de percepţie a realităţii. Iar autorul nostru poate ajuta cititorii acestei cronici să se dumirească asupra a ceea  reprezintă cu adevărat suprastructura zisă UE. Iată câteva fragmente din capitolul respectiv:

„La Bruxelles, esenţialul din ceea ce se face nu se vede. Nimic nu transpiră, nimic nu se scurge. Este o lume obscură. Europa este o fiinţă a abisurilor; singurul lucru de care se teme este lumina. Nimeni nu cunoaşte Comisia. Şi totuşi, ştim cu toţii că ea este cea care pilotează Uniunea – mai exact, o mână de funcţionari foarte înalţi, care controlează comisarii. Chiar şi atunci când este, dimpreună cu noul său preşedinte, o corabie beată, ea este cea care exercită comanda asupra guvernelor.

La Bruxelles nimeni nu se livrează niciodată unor ipostaze ostentative. Se rămâne în umbră. Totul este discret, vătuit, pufos: influenţele, profiturile, ca şi dereglementările.

Lobbyingul serveşte pentru îmbogăţirea celor puternici şi pentru impunerea unui nou model social. Fără a apărea vreodată în public. Marii învingători sunt finanţa, agroalimentarul şi farmacia, în inima pânzei de păianjen.   Datorită opacităţii procedurilor şi a slăbiciunii controlului democratic, politicile de demontare avansează rapid. Este ca un concurs de bună dispoziţie între cele mai bogate firme, care nu mai vor frontiere, State, naţiuni şi „europenii convinşi”, care militează în serviciului mondializării fericite în spiritul „No limit”.

Atunci când o putere este  astfel deteritorializată, dezrădăcinată, ea devine una abstractă, îndepărtată, lesne de înşelat. Poporul nu o mai supraveghează. Nu mai există natură umană. Este un adevărat chilipir pentru toţi cei cărora le zicem „experţi”, ca şi pentru reţelele invizibile aflate în slujba strategiilor de influenţă a fundamentalismului de piaţă şi financiar.

Cetăţenii noştri reclamă pretutindeni proximitate, ei vor o putere mai apropiată, personalizată, responsabilă. Este vorba de o aspiraţie profundă, neformulată. Cum le răspunde clasa politică?

Făcând contrariul, adică îndepărtând toate centrele de decizie şi diluând responsabilităţile: astfel sunt slăbite comunele unde puterea este una încarnată, în favoarea intercomunalităţii pe care nimeni nu o cunoaşte, care este impersonală, bugetivoră, birocratică. La etajul de sus, sunt ucise departamentele, care totuşi au o identitate puternică, în favoarea regiunilor abstracte având contururi artificiale, care dezmembrează naţiunile, în numele „Europei regiunilor”. Această spirală infernală continuă odată cu slăbirea statului în favoarea instanţelor europene dezrădăcinate şi a Europei însăşi în favoarea guvernanţei mondiale.  La toate aceste etaje domneşte iresponsabilitatea şi absenţa controlului. O stivuire a unor universuri coruptibile, departe de oameni care vor să cunoască, departe de ochii care vor să vadă.

La  Bruxelles, porozitatea unor interese private relevă un model de nedepăşit. În primul rând deoarece două sute de comitete şi trei mii de grupuri de experţi, care sunt stabilite, şterg frontiera între economic şi politic, asigurând victoria celei dintâi asupra ultimei…

Cele patruzeci şi trei de direcţii generale ale Comisiei sunt ţintele strategice ale lobbyingului. Puterea normativă europeană e concentrată în mâinile înalţilor funcţionari ce se află în fruntea lor. Aceştia sunt mai bine plătiţi decât miniştrii naţionali, ei sunt intangibili, inamovibili şi beneficiază de o imunitate judiciară pe viaţă. Aceşti mandarini posedă măiestria cuvintelor-parolă, a codurilor şi a jargonului comunitar. Ei sunt râvniţi, sunt pândiţi. Ei sunt valoroşi ca aurul.

Fiind impregnaţi de ideologia mondialistă, ei garantează prin prezenţa lor un soi de „raţiune de Stat” a Europei poststatale.

Lobbyurile şi marile grupuri îşi recrutează cea mai mare parte a agenţilor de influenţă dintre administratori şi dintre comisarii înşişi. Se trece din lobby în administraţie şi din administraţie în lobby…

Dincolo de  carierele individuale şi  schimburile dubioase de servicii reciproce, am descoperit şi am întâlnit reţele de influenţă de cu totul altă amploare, planetară, care lucrează cu discreţie la crearea unei arene de piaţă transatlantică şi la depăşirea Europei postnaţionale.

Toate aceste eminenţe ale areopagului bruxellez, cultivând aceeaşi ideologie, comună pentru două specii de liberalism economic şi de liberalism societal, purtaţi de aceeaşi religie „No limit” .

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,