PHILIPPE DE VILLIERS:Un patriot francez în faţa hegemoniei americane (7)

15:58, 28 ianuarie 2016 | | 2458 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Erupţia lui Soljeniţîn în istoria Franţei

 Cu mai mulţi ani în urmă au adunat cele mai importante cuvântări ale lui Soljeniţîn, rostite în străinătate, printre care cea de la Universitatea Harvard,  cea din momentul acordării Premiului Nobel, cea din de la Academia Internaţională de Filozofie din principatul Liechtenstein şi, desigur, cea de la Vendée, regiunea franceză care a fost  centrul contra-revoluției regaliste. Masacrul în masă comis de revoluţionari contra ţăranilor din aceste locuri zguduie până în ziua de azi conştiinţa oricărui om de bun simţ.

Apropo de Revoluţia Franceză. Iată un eveniment istoric tragic, care a fost mistificat şi  deopotrivă glorificat atât sub fostul regim comunist, cât şi sub actualul regim liberal. Acest eveniment a fost aplaudat atât de apostolii capitalismului, cât şi de  către Lenin şi ortacii săi. CU regret,  cronica de faţă nu ne îngăduie să dezvoltăm subiectul, însă cine vrea să pătrundă cu adevărat esenţa Modernităţii, a tuturor schimbările cardinale legate de această perioadă istorică ce afectează destinul istoric al umanităţii, ar face bine să se aplece asupra unor lucrări solide de radiografiere a evenimentului respectiv,  în egală măsură epocal şi fatidic.

Aşadar, întâmplarea face (iar întâmplarea, ştim bine, este manifestarea discretă a lui Dumnezeu în viaţa omului) ca autorul nostru să se fi născut tocmai în Vendée, oraşul Boulogne, urmând să fie şi preşedinte al Consiliului general al  Vendée între anii 1988 – 2010.  Anume în această postură Philippe de Villiers l-a invitat pe celebrul disident şi scriitor rus Alecsandr Soljeniţîn, care la acea dată se afla încă în SUA,  să participe la un eveniment comemorativ din regiunea sa.

Şi iată, relatează autorul, „incredibilul s-a realizat”. Soljeniţîn a acceptat să vină în Franţa cu ocazia acţiunilor de comemorare a bicentenarului răscoalei şi masacrului din Vendée din 1793. A decis să facă un drum peste Atlantic anume cu acest prilej, chiar înainte de a reveni în primăvara lui 1994 în propria ţară. Fiind găzduit în casa autorului, titanul rezistenţei şi al gândirii secolului precedent, îi mărturisea acestuia: 

„ – Pentru mine Vendée este un simbol mişcător, este analogia exactă a celor două mari revolte ţărăneşti de la noi contra bolşevicilor: cea de la Tambov din 1920-1921 şi cea din Siberia occidentală din 1921. 

Pentru celebrul captiv care a vrut, în ţara sa, să redea cuvântul victimelor, Vendée este în acelaşi timp prima insurecţie contra Ideologiei – ei au luptat pentru clopote, pentru civilizaţiile intime – şi primul câmp experimental a maşinii teroriste pe care el o numea pe bună dreptate „Roata roşie”.  El a trăit în carnea şi în sufletul său realitatea terorii, care a cunoscut, în Vendée, una dintre primele sale manifestări. Anume aici Roata roşie, care urma să zdrobească Rusia, şi-a făcut primele sale tururi.  În faţa întregii asistenţe din jurul mesei, el definise ideologia: 

  • Pe parcursul a şaptezeci de ani n-am ştiut nimic despre ceea ce era viaţa oamenilor. Sistemul se autopovestea. 

Presimt o imensă importanţă a gestului său: acest om care şi-a eliberat poporul, şi-a eliberat secolul, acest profet căruia îi datorăm marea spărtură în zidul Minciunii leniniste, se pregătea să spargă un al doilea, Zidul tăcerii asupra Vendée, secretul ruşinos al istoriei Franţei. 

Nu este nevoie să fie pus la curent. El deja ştie totul. Despre „Masacrul umanitar”.  El cunoştea planul de exterminare care viza „depopularea Vendée în virtutea principiului umanităţii”, deportarea femeilor şi a copiilor, tăbăcirea pielii umane, otrăvirea fântânilor, coloanele de foc, pământul calcinat, miile de cadavre fără mormânt, deşi anumiţi istorici francezi se încăpăţânează să minimizeze cruzimea respectivă. 

Soljeniţîn este convins că anume în Vendée, pentru prima oară, a fost pus începutul eliminărilor în masă în numele drepturilor omului, a Progresului şi a Fericirii.  Teroarea provenită din Revoluţie, sublinia el, a fost prima manifestare clinică a maladiei care ulterior a lovit Rusia şi care este numită „angelism exterminator”. 

„Atunci când vorbeşte, el este imens, este un gigant. El parcă nu mai este cu noi. În inima lui, el se mişcă încet, în fruntea unui imens cortegiu al tuturor celor, morţi sau vii, care au văzut crima ce se profila în spatele utopiilor, toţi cei care, înaintea noastră, aici sau altundeva – în Cambodgia, în China, în Vietnam -, au rezistat temporalităţi oarbe a ideologiilor”. 

Aşadar, evenimentul la care fusese invitat legendarul disident rus s-a produs la 23 septembrie 1993. Iar  de Villiers îl apreciază astfel: 

„Prin discursul său de la Lucs, Alecsandr Soljeniţîn a făcut o erupţie în istoria Franţei. El a intrat prin poarta Vendée” Şi continuă, reproducând din discursul monumental al geniului rus:

„Ceea ce dezlănţuie orice revoluţie în om sunt instinctele celei mai elementare barbarii, forţele opace ale invidiei,  lăcomiei şi  urii.” 

.”Secolul XX este cel care a pătat în mod considerabil, în ochii umanităţii, aureola romantică ce încondeia revoluţia în secolul XVIII. Oamenii au sfârşit prin a se convinge, prin intermediul propriei lor suferinţe, de faptul că revoluţiile distrug caracterul organic al societăţii; că ele ruinează cursul natural al vieţii; că ele anihilează cele mai bune elemente ale populaţiei, făcând loc celor mai rele; că nici o revoluţie nu poate îmbogăţi o ţară, cu excepţia câtorva descurcăreţi fără scrupule;  că în propria ţară ea este cauza unor morţi nenumărate, a unei sărăciri extinse şi, în cazurile cele mai grave, a unei degradări durabile a populaţiei. 

Însuşi cuvântul „revoluţie„ (din latinescul revolvere) înseamnă a merge înapoi, a reveni, a plasa sensul superior în poziţia inferioară, o serie interminabilă de neinvidiat”. 

„În zilele noastre, dacă la nivel mondial mai alăturăm vreunei revoluţii epitetul „mare”, nu o facem decât cu circumspecţie şi deseori cu multă amărăciune. 

„De acum încolo, noi înţelegem tot mai bine că efectul social pe care îl râvnim atât de ardent poate fi obţinut prin intermediul unei evoluţii normale, cu pierderi infinit mai mici, fără sălbăticie generalizată. Trebuie să ştim a ameliora cu răbdare tot ce ne oferă fiecare „zi de azi”. 

„Şi este o deşertăciune de a spera că o revoluţie poate să regenereze natura umană. Însă tocmai asta a fost tot ce a sperat Revoluţia voastră, şi în particular a noastră, Revoluţia rusă. 

„N-aş putea să-i urez niciodată, niciunei ţări „o mare revoluţie” 

Discursul lui Soljeniţîn, spune autorul, se revarsă peste cei circa 20 000 de oameni prezenţi la eveniment cu o forţă profetică: 

„Am parcurs împreună secolul XX, care a fost în mare parte un secol al teorii, îngrozitoare încoronare a acelui PROGRES, la care s-a sperat atât de mult în secolul XVII. Astăzi, cred eu, sunt din ce în ce mai numeroşi francezii care înţeleg  mai bine, estimează mai bine, păstrează cu mândrie în memoria lor rezistenţa şi sacrificiul de la Vendée”. 

Am citat pe larg capitolul ce ţine de prezenţa lui Soljeniţîn în Franţa, deoarece în societatea noastră sunt încă destui cei care încă mai urmează să-şi revină din admiraţia atât faţă de revoluţia franceză, cât şi faţă de cea bolşevică. Adică să părăsească definitiv mrejele celor două ideologii complementare ale Modernităţii, Liberalismul şi Comunismul, ambele la fel de devastatoare pentru istoria omenirii.