PHILIPPE DE VILLIERS:Un patriot francez în faţa hegemoniei americane (4)

14:48, 19 ianuarie 2016 | | 3059 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Tineretul revoluţionar din 1968 – idioţii utili ai corporatismului transnaţional

Pentru a surprinde cu mai multă exactitate esenţa noului tip de societate ce a ţâşnit pe scena istoriei, de Villiers merge la originea ei, revenind la revolta tinerilor din 1968. El scrie că „Mai 1968 a fost leagănul noii societăţi burgheze. Studenţii rebeli au fost agenţii activi sau idioţii utili ai noului capitalism, care a suferit o mutaţie…. Dincolo de haos şi dezordine, de sloganele festive despre dreptul de a merge să-ţi vezi fiii din spatele baricadelor, Mai 68 este în realitate momentul naşterii boboismului, adică a unei noi ideologii în proces de fuziune: cea burgheză – liberalii – şi cea a boemei – libertarienii.  Burghezul boem este un hibrid care provine, începând cu America, dintr-un nou model economic şi social: capitalismul libertarian.

Puţin câte puţin, marea fractură se instalase; cele două Franţe au început să se îndepărteze una de cealaltă. Franţa citadină a „bobo”-ilor care îşi caută prosperitatea în liber-schimbism şi Franţa periferică, ce caută să se protejeze.

Primii practică „No frontier” a liberalilor şi „No limit” a libertarienilor. Cei de-ai doilea suferă din plin efectele imigraţiei, ale dezrădăcinării, delocalizării şi pierderii reperelor.

Capitalismul libertarian vine din Statele Unite. La începutul anilor şaptezeci, marile întreprinderi multinaţionale se clătinau. Era nevoie să fie găsite noi pieţe de masă, noi clienţi, noi apetituri. Pentru asta experţii în marketing au desemnat obstacolele: principalul este patriarhatul, deoarece „un bun tată de familie” este un prost consumator. Este deci mai bine să ţinteşti indivizii decât comunităţile şi să le vinzi căutarea fericirii personale în consumism.”

Citatul de mai sus arată odată în plus că societatea noastră nu face altceva decât să parcurgă aceeaşi cale degradantă, prin care au trecut acum vreo patru decenii societăţile din Europa de Vest. Reţetele sunt aceleaşi, scopurile – aceleaşi, victimele – aceleaşi. Dar şi profitorii sunt aceiaşi, fireşte. Astfel încât noi, nefiind primii care au căzut în această cursă, ne putem bucura de avantajul de a face comparaţii corecte, studiind ce s-a întâmplat în partea occidentală a continentului nostru, în ţările Lumii a Treia, apoi în spaţiul ex-comunist. Desigur, mainstreamul media, diplomaţiile occidentale sau şcoala nu ne vor dezvălui adevărul. Acestea fac parte din sistem. Ca să dai de rădăcina răului pentru a-l putea elimina sau cel puţin a-i diminua ulterior efectele, este nevoie de un efort personal, de  depăşirea inerţiei de gândire, de lecturi selectate cu mult discernământ. Iar cartea pe care o prezentăm aici este tocmai una dintre aceste surse de dez-vrăjire a noastră. Să îi dăm cuvântul în continuare autorului:

„ Trebuie ca toată această lume mică să iasă din casă, copilul-rege, femeia revendicată ca autonomă, – mai risipitoare decât mama de acasă – şi să li se inoculeze febra consumismului. În prealabil s-a făcut aşa ca să fie abandonate toate tabuurile susceptibile de încetinirea comercializării bunurilor şi a serviciilor,  pentru a favoriza venirea „pieţei dorinţelor”.  „Apple” a constatat că homosexualii sunt  mai buni cumpărători de calculatoare decât heterosexualii. Aşadar, gigantul a basculat de partea gay-lobby-ului care niciodată nu va duce lipsă de fonduri. Homosexualii sunt foarte căutaţi de către agenţii de publicitate, care au găsit o formulă  potrivită: „Double income, no kid”, „Venituri duble, lipsă de copii în îngrijire”.

Pentru a-şi argumenta mai reuşit demersul, autorul recurge la un fragment din cartea lui JeanClaude Michéa „Le complexe dOrphée”: „Liberalismul economic integral, propovăduit de către dreapta, poartă deci în el revoluţia permanentă a moravurilor, apărate de către stânga,  tot aşa cum cea din urmă o cere la rândul său, eliberarea totală a pieţei”.   

Dar oare noi, moldovenii, cei care am trăit o parte din viaţa noastră sub vechiul regim, la care nu am dori să revenim, dar care totuşi mai păstra anumite valori comunitare, nu observăm cum tineretul de azi se află în febra unei „revoluţii permanente a moravurilor”?  Nu simţim cum cultura de masă, cu tot cu modelele ei din filmele hollywoodiene, din revistele glamour sau din reţeaua globală a Internetului, fracturează ataşamentul tineretului faţă de modelele familiei, cele istorice sau culturale?  Timpul se derulează tot mai vertiginos, iar hăul dintre generaţii să lăţeşte cu aceeaşi viteză ameţitoare. 

Revin la lucrarea pe care o prezint. „Dragă prietene, lumea veche este în spatele tău”: acest slogan injectează, de la apariţia lui în mai 68, ideea progresistă şi paricidă a tuturor emancipărilor – de după moartea Tatălui, ceea a taţilor de  familii şi a mamelor grijulii, răi consumatori, prea zgârciţi.

 „Este interzis să se interzică”: acest strigăt al inimii poartă o nouă ordine neomorală, stabilită prin hedonism şi al caracterului nemărginit al desfătării… Se apropie timpul abolirii progresive a tuturor limitelor, ierarhiilor şi distincţiilor. Piaţa are nevoie de fiinţe separate de legăturile lor, invadate de propriile bunuri. Ei trebuie să fie interşanjabili, convertibili, monetabili.  „No limit!

 „Astfel, consumatorul compulsiv este reeducat să-şi dispreţuiască trecutul, să trăiască fără moştenire, fără orizont, fără viziuni comune. Şi iată aceasta este nenorocitul nostru ce îşi împinge căruciorul, puţin câte puţin dezgolit, desculturalizat, detaşat de toate. El devine un om „lipsit de importanţă”, în stare de lipsă cronică. El nu mai crede în nimic, dar este permeabil la toate. El absoarbe ca pe o otravă delicioasă discursul modei şi al divertismentului ce îl somează să se distreze până la moarte.”

Ce bine ar fi dacă descrierea lui Philippe de Villiers ar fi doar rodul unei fantezii exuberante a unui scriitor excentric. Din păcate, însă, el nu face decât o radiografie exactă şi deosebit de plastică a realităţii de coşmar în care ne-am pomenit cu toţii. Iar coşmarul este cu atât mai grav cu cât marea majoritate nici nu îl percepe ca atare, crezând că se află întrun univers dacă nu perfect, atunci cu siguranţă unul extrem de agreabil.  Civilizaţia „simţitului bine”, a beatitudinii supreme, a lichefierii generalizate sub raza seducătoare a luminii vitrinelor îşi savurează din plin victoria.

Revenind la anul 1968, de Villiers continuă astfel: „ Capitalismul modern a găsit – sau a regăsit – în ideologia lui mai 68 un aliat de preţ, favorizat de America. Este vorba despre crearea fără oprire de noi necesităţi şi de menţinerea în starea de anxietate a tuturor micilor Narcişi trândavi care se cred liberi, fiind telecomandaţi până la digicode.

Studenţii revoltaţi au vrut să slăbească Statul  şi naţiunea. Misiune îndeplinită…. Liberalii şi libertarienii au aceeaşi patrie, piaţa mondială de masă, fără State, fără naţiuni, fără vămi şi fără teritorii.

În realitate, această decivilizare care a amputat indivizii de apartenenţele lor sociale, familiale, culturale, i-a livrat trup şi suflet marketingului şi manipulatorilor săi. Avem sub ochii noştri acest amestec inform profetizat de Tocqueville, această mulţime nenumărată de oameni asemănători şi egali, ce se întorc fără odihnă la spre ei înşişi pentru a-şi procura micile plăceri cu care şi-au umplut sufletele”.

Şi pentru a-şi încheia descrierea tulburătoare a lumii în care trăim,  autorul vine cu nişte acorduri finale de o gravitate apăsătoare: „O societate areligioasă nu va dura timp îndelungat. Disperarea spirituală a fost reciclată. Ea a devenit un produs. Publicitatea laudă consumul ca pe un remediu universal pentru boală, solitudine, hebetudine, angoasă metafizică, insecuritate personală. Există întotdeauna un produs de procurat ca remediu pentru epuizare.

Dependenţa vă face fideli. Fideli faţă de noua religie a Pieţei Divine. Timpul noilor elite a sosit, elitele mondializate. Bucură-te, prietene, lumea nouă este în faţa ta”…

Philippe de Villiers analizează cu durere modul în care este distrusă agricultura, meseriile, micul comerţ, pescuitul, micul producător, toate aceste sectoare tradiţionale ale societăţii franceze fiind mistuite de diluviul globalizării. El constată: „A fost pur şi simplu eradicată independenţa spiritului, a fost aneantizată de tot  Franţa care gândea prin ea însăşi. A fost pregătită venirea unei societăţi mimetice. Mitterand a rezumat operaţiunea astfel: „Socialismul este oraşul”. Manipularea poate continua. Mondializarea spiritelor, consumism, hedonism, individualism absolut”.  Şi eu, care de ani de zile scriu că Moldova a devenit o societate de imitatori, o colectivitate de unde au trecere doar maimuţele şi papagalii, abia aplecându-mă cu atenţie asupra cărţii acestui gânditor francez am ajuns să văd că nici în ţările considerate a fi drept model pentru noi lucrurile nu stau altfel. Iluzia unui Occident paradisiac spre care trebuie să tindem şi pe care trebuie să-l imităm în mod obligatoriu încă mai e indusă masiv în societate. Asta în timp ce în realitate şi francezii, şi noi, suntem victimele aceluiaşi experiment global.

Noi, moldovenii, fiind prin excelenţă parte a unei civilizaţii rurale tipice pentru Europa de altă dată, ne-am obişnuit atât de mult cu procesul de deruralizare, încât nici nu-l mai privim ca pe o problemă, necum ca pe o catastrofă. Satul rămâne doar în amintirile noastre şi în versurile poieţilor locali care îl tot invocă cu jale, urmând cu o întârziere de un secol tradiţia literaturii române. Dar să vedem cum ne vorbeşte despre acelaşi fenomen ruralul incurabil Philippe de Villiers:

„Franţa rurală, care era inima Franţei, a devenit o Franţă periferică. Noul imperativ al societăţii dezrădăcinate este mobilitatea: trebuie „să fii mobil”.  Mobilitate profesională, geografică, afectivă. Mobilitatea carierei, a capriciului. Nu mai avem axă. Avem cap care se întoarce. Trăim în instantaneu, în provizoriu, în fugitiv şi în futil. Trăim ca într-o tabără.

Astfel efemerul, pregătind sosirea acestei societăţi a imediatului, dă o conotaţie pozitivă unei triple rătăciri a sufletului în afara solului: nomad al viselor sale,  decupat de trecutul său şi de istoria sa. Nomad al sentimentelor sale, dezafiliat, dezîncarnat, fără patrie şi fără sex. Nomad în propria casă, depersonalizat. Un soi de proletar modern, un suflet fără loc, fără legături şi în curând fără naştere, fără meserie vie, încovoiaţi sub autoritatea unui capitalism nepăsător”.

vezi și:
PHILIPPE DE VILLIERS:Un patriot francez în faţa hegemoniei americane (1)

PHILIPPE DE VILLIERS:Un patriot francez în faţa hegemoniei americane (2)

PHILIPPE DE VILLIERS:Un patriot francez în faţa hegemoniei americane (3)

Navighează dupa cuvinte-cheie: ,