Pandemia COVID-19 – catalizatorul schimbării de paradigmă: de la globalism spre patriotismul economic

20:01, 23 martie 2020 | | 1003 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Criza globală, provocată de efectul devastator al pandemiei coronavirusului, a scos în prim-planul dezbaterilor publice din mai multe țări câteva subiecte-cheie, care sunt practic absente în Republica Moldova. Dar înainte de a le trece în revistă, să precizăm domeniile în care acest tsunami s-a manifestat cu o forță deosebit de izbitoare.

  1. Mai întâi este vorba despre impactul catastrofal asupra opiniei publice.Chiar dacă nu toată lumea e de acord că ar fi vorba despre o armă biologică utilizată de SUA (deși oficiali din China și Iran insistă anume asupra acestei versiuni), este clar că există un centru de inducere a unei stări de panică generalizată la scară planetară. Aici de vină nu e doar presa, care s-a lăsat folosită pe post de „cutie de rezonanță”, ci și oficialitățile noastre atrase în acest joc, urmând cu naivitate indicații sau modele sugerate din exterior. La fel de evident este și faptul că atât puterea, cât și opoziția, rămânând fidele obsesiilor de imagine, încearcă să-și atragă simpatiile publicului pe fundalul crizei în desfășurare.
  2. Al doilea impact, ce decurge din primul, este asupra psihicului fiecărui consumator de presă. Scenariile lugubre și stările de spirit alarmiste inhibă un număr colosal de oameni. Aici sfatul e unul. Consumul excesiv de produs media (în special TV) dăunează grav sănătății (psihice sau mentale).
  3. Cel de-al treilea vizează însăși esența modelului economic actual, bazat pe dogma neoliberală a liberului schimb. Libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor și persoanelor părea a fi un adevăr axiomatic, ridicat la rang de catehism al noii gândiri unice. Și iată că în sfârșit a devenit evident pentru toată lumea: comerțul internațional se prăbușește, lanțurile de furnizare a mărfurilor la distanțe mari s-au năruit și ele, economiile se contractă, statele se izolează ermetic, iar imigranții revin în masă în țările lor de origine.
  4. Mitul despre o Uniune Europeană solidară și funcțională s-a spulberat. Birocrația de la Bruxelles, fiind luată prin surprindere, s-a văzut totalmente depășită de situație. Germania refuză să ajute Italia (care găsește ajutor din partea Chinei), iar premierul sârb anatemizează UE și aplaudă China etc. Fiecare stat s-a pomenit nevoit să mizeze pe forțele proprii sau să apeleze la actorii internaționali care sunt în afara suprastructurilor occidentale. Actuala criză reprezintă o lovitură zdrobitoare contra ideologiei euro-entuziasmului triumfalist.  
  5. Însă cel mai puternic impact, care le însumează pe cele de mai sus, se produce asupra globalismului ca ideologie dominantă, dar și asupra globalizării ca mit al unei omeniri fasonate după un singur calapod și conduse dintr-un singur centru de comandă.Fiind impulsionată de pandemia coronavirusului, prăbușirea economiei globalizate este una cu adevărat catastrofală.

Ținând cont de cele expuse mai sus, am fi în drept să așteptăm ca și în Moldova să se producă o ruptură la nivelul clasei politice, dar și al celor care fac analiză sau comentariu politic. Însă pentru moment nu se observă nici o mișcare spre depășirea vechilor prejudecăți și asumarea unui salt paradigmatic.  De fapt, ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze în primul rând nu este acest coronavirus, care oricum va trece, ci „virusul liberal”, care a infectat întreaga clasă politică – putere și opoziție, insideri și outsideri. Gravitatea acestei maladii intelectuale este una de-a dreptul devastatoare; este vorba despre  uciderea oricărei capacități de a gândi autonom, prin urmare, de a evalua proporțiile crizei sistemice în care se află țara. Dar mai ales de a elabora și a realiza în practică niște politici  orientate spre depășirea unor vulnerabilități cronice ce determină degradarea social-economică a țării.

Naționalismul economic determină independența politică

Altfel zis, atâta timp cât Moldova se va mulțumi să se alimenteze cu modele și soluții inspirate din exterior, ea va rămâne un obiect al geopoliticii, un vasal al marilor puteri, o colonie a corporațiilor transnaționale. E timpul să înțelegem, nimeni nu va gândi în locul nostru și nici nu se va preocupa de identificarea soluțiilor de aplicat.

Actuala criză globală, accelerată de molima coronavirusului, a provocat și revenirea în masă a imigranților noștri economici din țările UE și din Rusia. E de așteptat că odată cu depășirea carantinei generate de coronavirus, țările respective vor recurge la deportări masive a imigranților străini.

În aceste condiții, este oare pregătită Republica Moldova să ofere locuri de muncă mulțimii de oameni care se va repatria? Evident, nu. Soluțiile pentru această problemă țin de abandonarea iluziilor liberale (de la stânga la dreapta spectrului politic) și îmbrățișarea concepției de suveranitate economică. În noile condiții, orice om care face politică ar trebui să adopte drept platformă și program de acțiune concepția patriotismului economic.

Așadar, prin suveranitate sau independență economică, patriotism sau naționalism economic, înțelegem o politică economică protecționistă, cu puternice accente de autarhie. Adică tocmai ceea ce ni se interzice de către Occidentul global prin intermediul unor organizații precum FMI, Banca Mondială, OMC, UE și nu în ultimul rând SUA ca lider al lumii occidentale. O astfel de strategie de dezvoltare ar cere decidenților politici asumarea unor riscuri majore. Asta pentru că se impune revizuirea de urgență a angajamentelor internaționale asumate de statul nostru în domeniul economic. Nu mai avem timp pentru ezitări și baterea pasului pe loc.

Un stat legat fedeleș nu-și poate apăra economia națională, nu-și poate îndeplini funcțiile protectoare față de cetățeni și nici față de agenții economici autohtoni. Aici marja de manevră a unui stat prins în obligații externe față de creditorii vestici este de lungimea unui lanț de sclav. Participă oare sclavul la procesul economic? Da, însă tot rodul muncii sale îi revine stăpânului. În economie nu e la fel. Așadar, protecționismul este singurul scut împotriva invaziei globalismului colonizator.

Primul pas spre independența economică ar ține de restituirea tuturor datoriilor față organismele financiar-creditare globaliste. Asta pentru a lipsi SUA și instrumentele sale (FMI, Banca Mondială, OMC, etc.), precum și UE de orice pârghii de presiune și, deci, de pretenția de a ne dicta politica economică. Pentru că anume cei care ne creditează, ne și stabilesc politicile noastre fiscale, vamale, bugetare și monetare. Prin urmare, nu există independență politică fără o independență economică, ultima determinând-o pe prima.

China ca partener strategic în procesul de decolonizare

În aceste condiții, cine ne-ar putea ajuta? O singură țară, China. Această supraputere economică ce reprezintă principalul concurent al SUA la scară globală. Și așa cum China se află într-un strâns parteneriat cu Rusia, un alt rival geopolitic major al SUA, este evident că Moscova ar susține un astfel de demers al Chișinăului față de Beijing.

Este vorba despre contractarea urgentă a unui împrumut de stat în condiții de rambursare eșalonate pe o perioadă îndelungată și cu o dobândă minimă, plus un termen de grație de câțiva ani. Suma respectivă ar trebui să fie suficientă pentru restituirea tuturor creditelor către instituțiile dominate de către occidentali, dar și să permită inițierea unui plan strategic de revitalizare a economiei naționale.

Domeniile prioritare care trebuie dezvoltate sunt agricultura (inclusiv industria de prelucrare) și industria. Iar mitul unei economii bazate sectorul terțiar, adică cel al serviciilor sau miza pe activități de outsourcing, prestate unor giganți străini, vor fi spulberate de însăși realitatea dură. Se impune și instituirea unui organism de stat care să ofere credite preferențiale agenților economici autohtoni. În acest sens este necesară crearea unei bănci de investiții cu capital sută la sută de statAceste credite trebuie să fie oferite în condiții mult mai avantajoase decât cele oferite de către băncile private. Adică, este vorba despre reducerea substanțială a dobânzilor, extinderea termenelor de rambursare a creditelor și a perioadelor de grație. Un astfel de mecanism ar determina și băncile private să-și revizuiască politicile de creditare în sensul ajustării acestora la noile condiții oferite de către banca de stat. În caz contrar acestea ar risca să-și piardă clientela. Iar pentru a mai tăia poftele exagerate ale bancherilor, statul trebuie să sporească impozitele pentru acest gen de activitate, care într-o perspectivă previzibilă ar trebui să fie trecut integral în sectorul public.

De la liber-schimbism spre protecționism

Republica Moldova trebuie să renunțe la regimul de liber schimb cu toate țările și organizațiile internaționale precum UE. Adică, se impune revenirea la principiul suveranității vamale. Asta pentru că mărfurile de origine autohtonă nu pot concura cu cele de import în regim de liber schimb. Tocmai de aceea, producătorul autohton trebuie să se bucure de sprijinul și protecția statului, iar nu pus pe picior de egalitate cu giganții economici din exteriorAsta presupune instituirea unor taxe vamale protecționiste. Un exemplu: în condițiile de azi agricultorul local nu poate concura cu cel turc, ucrainean sau polonez. Deci trebuie să redăm piața produselor agricole producătorilor moldovenilor, înghesuindu-i pe cei străini. Un alt exemplu. Cumpărătorul local ar trebui să-și poată procura, să zicem, un costum sau o pereche de pantofi de producție autohtonă la un preț de cel puțin de zece ori mai ieftin decât cele de producție străină, care va fi taxată dur la intrarea pe piața noastră. Un al treilea exemplu. Bomboanele din Ucraina, produsele lactate din Belarus sau fulgii de ovăz din Germania ar trebui să cam dispară de pe rafturi în favoarea acelorași produse de origine autohtonă sau să devină o raritate accesibilă la prețuri mult peste cele locale. Acest principiu trebuie să se aplice față de orice alt produs fabricat în Moldova.

Libera circulație între colonie și metropolă arată așa: Exportăm materii prime (agricole în cazul Moldovei) și brațe de muncă ieftine, dar importăm produse finite cu valoare adăugată. Încă o dată. Câștigăm bani în străinătate ca să-i cheltuim acasă pe mărfuri de origine străină. Prin urmare, schimbul nu e deloc echivalent. Cercul s-a închis. Suntem în capcană. Gata, această schemă nu mai merge.

Acum trei decenii credeam că dezastrul produs de către capitalismul vestic (mereu rapace și spoliator!) în aria unor continente și civilizații întregi nu are nimic în comun cu noi. Imediat după căderea comunismului și deschiderea noastră spre Occident nu eram conștienți de faptul că suntem tratați ca orice alt popor din Lumea a Treia, bun de supus unei nemiloase exploatări coloniale. Iar până am ajuns să ne dumirim, pierderile economice și sociale pe care le-au suportat popoarele noastre au atins proporții uriașe.

Așadar, iată o condiție-cheie de depășire a stării jalnice de economie colonizatăDe un regim vamal preferențial, cu taxe zero sau reduse substanțial, trebuie să se bucure doar importurile de tehnologii care țin de industrializarea economiei, de materii prime necesare activității productive interne și mărfurile pe care încă nu le producem.

Republica Moldova – un model de urmat pe calea decolonizării 

Trebuie să tindem spre o cât mai completă autosuficiență economică, renunțând la iluzii precum, de pildă, cea potrivit căreia o economie de succes ar trebui mizeze în primul rând pe exporturi, nu pe asigurarea pieței interne. Desigur, într-un astfel de scenariu nu e greu de prevăzut reacția „partenerilor de dezvoltare”. Una de ostilitate totală, însoțită de presiuni politice, șantaj economic și, inevitabil, de tentative de organizare a unor „revoluții color” împotriva promotorilor patriotismului economic. Aici ne poate salva de „asasinii economici” occidentali (John Perkins) doar sprijinul politic și economic al Rusiei și Chinei. Restul sunt vorbe, iluzii și propagandă globalistă. Cele două țări trebuie convinse de două lucruri. Unu. Sprijinul politic și economic al Republicii Moldova este în detrimentul adversarilor lor geopolitici, în primul rând al SUA, dar și UE, dacă aceasta va mai exista în actuala formulă. Doi. O cooperare a acestor giganți geopolitici cu o țară mică precum Moldova ar putea reprezenta un model atractiv pentru alte țări din regiune. Iar asta ar duce la subminarea pozițiilor cucerite de occidentali în spațiul ex-comunist prin colonizarea economică a regiunii noastre.

Republica Moldova ar putea arăta calea decolonizării economice altor țări, ceea ce ar constitui o premieră absolută pe plan mondial. Să lăsăm la o parte complexele de provinciali, de stat mic și neputincios, aflat la cheremul altora! O țară ca a noastră trebuie să știe să joace reușit, având drept spațiu de manevră contradicțiile dintre marile puteri. Atenție! Acum, când lumea unipolară se prăbușește iremediabil, iar lumea multipolară stă să se nască, noi, Moldova, trebuie să fim pe creasta valului. Altminteri acest val ne va îneca.

Rare sunt momentele în istorie când întreaga lume este cuprinsă de o astfel de frământare. Precum ziceam, lumea veche, cea pe care am cunoscut-o, moare, iar cea nouă încă nu s-a constituit. Iată oportunitatea ce trebuie valorificată în mod rapid și perspicace. Avem noi oare oameni politici care să fie la înălțimea acestui moment istoric de excepție? Unde ne sunt liderii capabili să acționeze cu maximă perspicacitate și îndrăzneală în condiții ieșite din comun?

Atâta timp cât partidele de la noi suferă de sindromul unui electoralism cronic, redus la o perspectivă de maximum patru ani, elaborarea unor strategii de țară depășește agenda acestora.  Și atâta timp cât spectrul politic este populat de găști ce gravitează în jurul unor centre de putere din exterior, este inutil să așteptăm de la ele proiecte de țară. Pentru că tocmai emanciparea față de centrele de influență străini și ieșirea din captivitatea marketingului politic și a jocului de imagine reprezintă acele condiții minime pentru o activitate politică în conformitate cu interesul național.

Statul nostru trebuie să depășească faza în care s-a blocat, cea de consumator de politică externă formulată de alții și să devină un furnizor de politică externă independentă și de noi modele de cooperare internațională.

La fel cum prăbușirea comunismului a necesitat abordări îndrăznețe și chiar revoluționare, prăbușirea globalismului neoliberal  reclamă o gândire revoluționară, curaj politic și capacitate de a risca în mod rezonabil și înțelept. Așa cum remarca pe bună dreptate profesorul A. Dughin de la Moscova în articolul său „Ordinea post-globală. Inevitabilul”  (www.flux.md, www.geopolitica.ru 19.03.2020), în momentul căderii regimului comunist sarcina statelor din zona noastră era mai simplă.  Era suficient să reproduci prin imitație modelul politic și economic al Occidentului și totul parcă ar fi trebuit să se rezolve de la sine. Însă de această dată, când cade globalismul, elitele politice nu mai au un model de imitat. Aici e nevoie de inventivitate, dinamism în acțiuni și spirit temerar.

Investitorii străini și mărfurile străine – groparii economiei naționale

Revin la politica internă. În contextul promovării unor politici protecționiste, se impune orientarea întregii economii naționale spre cea a micilor proprietari, a unor structuri moleculare, spre practicarea unei economii de proximitate, în care distanța de la producător la cumpărător este  minimă. Ansamblul economiei naționale trebuie privit ca un organism autonom, ca o pânză cu țesuturi întrepătrunse și interdependente.

Tot aici se impune limitarea activității investitorilor străini. Adică, îi admitem doar în sectoarele unde investitorii autohtoni încă nu se descurcă, obligându-i să creeze firme mixte, având parteneri locali cu cel puțin 51 la sută de acțiuni în companiile respective, precum și să nu-și externalizeze profiturile decât după o perioadă stabilită pentru dezvoltarea afacerii respective. Reducerea radicală a prezenței mărfurilor de import pe piața internă, repet, ține și ea de abandonarea modelului vicios al unei economii de consum. Să reținem acest principiu universal valabil: investitorii străini și mărfurile străine sunt groparii economiei naționale. Iar excepțiile doar confirmă regula generală.

Iată încă un exemplu de organizare vicioasă a economei după modelele impuse de către corporațiile transnaționale: parcurile industriale sau așa-zisele zone economice libere. Cui servește acest model? În mod evident, vânătorilor de mână de muncă ieftină și de ”paradisuri fiscale”, precum și profitorilor de pe urma unei lipse de rigori dure de ordin ecologic, și nicidecum țărilor care îi găzduiesc. Guvernanții care perpetuează acest model fie sunt de o ignoranță crasă în materie de economie, fie pur și simplu profită de faptul că alții, nu ei, trebuie să se ocupe de oferirea locurilor de muncă. Să nu uităm că ”republici bananiere” precum țara noastră le furnizează acestor ”investitori strategici” nu doar muncitori ieftini, dar și facilități incredibile precum cele vamale, reduceri de taxe și impozite. Adică, acești gangsteri economici câștigă nu numai pe seama exploatării muncii noastre contra unor salarii incomparabil mai mici decât cele din țările lor de origine, ci și prin găurile vamale și fiscale care li se oferă. În plus, are loc o așa-numită insularizare a economiei naționale, adică respectivele zone nu au nici o legătură cu economia națională. Și asta în timp ce o economie sănătoasă trebuie să-și dezvolte o structură orientată spre interacțiunea complementară dintre componentele ei.

Un alt exemplu de economie bolnavă : mall-urile, hipermarketurile și supermarketurile, aceste raiuri ale societății de consum. Fiind obișnuiți cu stimularea unor dorințe artificiale, cu inducerea prin publicitate a unui narcisism consumist,  cumpărătorii sunt seduși mereu cu slogane de genul ”Tu meriți!”, ”Meriți mai mult!”” etc. Acest model trebuie abandonat cu hotărâre. Revenirea la un consum rezonabil, bazat pe necesități reale, trebuie să devină o prioritate pentru întreaga societate.

Un naționalist economic trebuie să-și spună astfel: decât un mare investitor străin, mai bine zece investitori locali mai mici; decât o întreprindere străină cu o mie de angajați, mai bine zece întreprinderi locale cu câte o sută de angajați; decât un mall sau hipermarket cu proprietari străini, mai bine zeci de magazine aparținând comercianților autohtoni care oferă marfă autohtonă.

Dacă naționaliștii noștri îl adoră pe Eminescu, atunci ar trebui să extindă blestemul patriotic de mai jos și asupra investitorilor străini:

„Cine-a îndrăgit străinii,

Mânca-i-ar inima câinii.

Mânca-i-ar casa pustie,

Și neamul nemernicia!” 

(”Doina”)

Altfel zis, avem nevoie de un patriotism pragmatic, de oameni cu minte de gospodari, care trăiesc nu doar cu efuziuni lirice, ci și cu grija pentru pâinea cea de toate zilele. Fără practicarea unui patriotismul economic, degeaba fluturăm tricolorul și invocăm strămoșii. Utilizând limbajul managementului anglo-saxon, noi, moldovenii, dacă nu vrem să fim călăriți de străini până la sfârșitul veacurilor, ar trebui să însușim ceea ce ei numesc ”înțelepciune practică” (”practical wisdom”).

Cum să consolidăm capacitatea bugetară din resurse interne

Parcurgând aceste rânduri, cititorul nostru s-ar putea întreba. Bine-bine, dar de unde să luăm bani pentru astfel de măsuri radicale?  Răspundem. Dacă pentru culegerea roadelor provenite din măsurile stimulatorii expuse mai sus va fi nevoie de ceva timp, iată cel puțin câteva genuri de activitate economică ce ar putea spori substanțial și neîntârziat acumulările bugetare.

Considerăm necesară instituirea unor monopoluri de stat asupra următoarelor activități economice:

  • activitatea bancară;
  • sectorul energetic (importul, extracția, prelucrarea și distribuția);
  • schimbul valutar;
  • importul, producerea și comercializarea produselor farmaceutice;
  • importul și comercializarea produselor alcoolice și a celor din tutun;
  • transportul public.

De asemenea, activitatea notarială și cea a executorilor judecătorești trebuie să redevină atribuția exclusivă a statului. La vremea respectivă statul a delegat cele două activități unor strucuri specializate. Acum, pentru a-și spori veniturile, el și le asumă din nou. Lista de mai sus ar putea fi continuată. În condițiile unei stări de urgență în economie astfel de măsuri sunt perfect justificate și vital necesare.

Orice persoană care dispune de acces la informațiile privind veniturile acumulate din afacerile în domeniile enumerate mai sus, ar putea calcula rapid veniturile suplimentare care s-ar vărsa la Bugetul de Stat. Și aici este vorba nu doar de faptul că astfel am putea consolida substanțial finanțele publice, ci și despre o elementară aplicare a principiului echității sociale. Într-adevăr, cam de ce ar trebui ca unii să obțină profituri astronomice pe timp de criză, în timp ce alții să fie lipsiți de minimul necesar pentru supraviețuire? Sau de ce în Moldova avem mai multe farmacii decât frizerii? Și de ce medicamentele de la noi sunt mai scumpe decât în România, Ucraina și Rusia? Dar vânzătorii și eternii contrabandiști cu țigări de ce ar trebuie să-și sporească averile ca nababii? Iar ”reforma lui Tănase-ministrul justiției”, cea care a oferit executorilor judecătorești 10% din fiecare sumă recuperată de la debitori în favoarea creditorilor,  servește oare interesului general sau de grup?

Să nu uităm, articolul 126, ”Economia”, din Constituție stabilește în punctul (1), printre altele, următoarele: ”Economia Republicii Moldova este o economie de piaţă, de orientare socială (…)”. Acum să ne întrebăm:  mai rămas măcar o urmă vagă din principiul constituțional al unei economii de orientare socială? Nu. Prin urmare, statul este un mare restanțier la acest capitol și trebuie să ia măsuri pentru a normaliza situația. Iar punctul (2) al aceluiași articol stabilește la litera c) următoarele: ”Statul trebuie să asigureprotejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară”. Iar întrucât asigurarea unui nivel de viață decent tuturor cetățenilor ține în mod direct de interesele naționale, măsurile de mai sus se înscriu perfect în această normă constituțională.

Revenim. Timp de apropape trei decenii mai multe sute de mii de concetățeni de-ai noștri își găseau salvarea pe piețele forței de muncă externe. În felul acesta, și statul nostru se vedea absolvit de grija de a crea condiții pentru absorbția acestor brațe de muncă pe piața internă. Acum această oportunitate disparePrin urmare, pentru a face față noilor provocări și a crea  oportunități de angajare în câmpul muncii, trebuie să se ia măsuri cu totul speciale, fără precedent (pentru că și situația este fără precedent!).

O altă idee. Dacă vrem ca prețurile să corespundă capacității de cumpărare a cetățenilor noștri, atunci să instituim niște plafonări severe la un șir întreg de bunuri și servicii. Astfel am mai tăia din poftele speculanților, care se acoperă cu principiile economiei de piață și parazitează pe seama celorlalți. Să punem capăt modelului de capitalism plutocratic, cleptoman, oligarhic, ce s-a constituit de-a lungul ultimelor decenii. Aici nu e destul să se scandeze ”Jos oligarhii!” și, eventual, să fie prins și băgat la răcoare Plahotniuc. Trebuie reformat din temelii întregul sistem. Statul nu mai trebuie să admită concentrarea excesivă de capital, ci dimpotrivă, să tindă spre distribuția avuției naționale unui număr cât mai larg de cetățeni. Asta înseamnă de fapt să se instituie o adevărată democrație economică, ce poate fi creată doar cu condiția existenței unui stat puternic, nu minimalist, redus la rolul de slugă a marelui capital. Un stat puternic trebuie să instituie reguli economice clare și echitabile și să vegheze la respectarea lor.

Ar mai fi de reținut și următoarea idee. Patriotismul economic nu ține doar de obligațiile statului față de cetățeni, ci și de atitudinea, de răspunderea cetățenilor față de propria țarăUnui adevărat patriot n-ar trebui să-i fie indiferent faptul unde lucrează, acasă sau în străinătate, nici dacă plătește sau nu impozite în țara lui și nici dacă procură mărfuri străine sau autohtone. Astfel, prosperitatea economică poate deveni o realitate prin contribuția fiecărui cetățean. Adică, în fața unui pericol comun se impune cu necesitate adoptarea unei solidarități naționale ca fel de a ne manifesta dragostea față de Patrie. Desigur, omul e dispus să urmeze astfel de îndemnuri atunci când are modele la care să se orienteze – bărbați de stat cinstiți, modești și iubitori de neam.  Capitol la care încă suntem deficitari.

Nu putem să nu remarcăm în treacăt încă un aspect. El ține de sistemul nostru de învățământ. Astăzi puzderia de universități de la noi produce pe bandă rulantă specialiști în relații internaționale, politologi, juriști și economiști. Dar este practic imposibil să găsești un lăcătuș, un sudor sau un electrician. Fiind molipsiți de  moda vremii, tinerii de azi caută activități ce le-ar aduce profituri maxime cu eforturi minime. Iar aici doar îndemnurile nu vor fi suficiente. Până la urmă nevoia va fi cea care va dicta abandonarea iluziilor unei vieți ușoare și încadrarea în activități economice practice. În acest context se impune și reabilitarea învățământul mediu de specialitate.

Terenurile cu destinație agricolă – proprietatea inalienabilă a moldovenilor 

Un adevărat patriot, un adept fervent al patriotismului economic nu poate să nu fie conștient de tragedia care afectează cele două țări vecine, România și Ucraina, ca, de altfel, mai toate țările din spațiul ex-comunist, cu excepția lădabilă, se pare, doar a Ungariei. Este vorba despre faptul că terenurile cu destinație agricolă au devenit accesibile investitorilor străini, piața funciară fiind deja acaparată în mare parte de către aceștia. Având în vedere faptul că secolul XXI este considerat pe bună dreptate cel al luptei pentru hrană și apă potabilă, evident, Republica Moldova cu pământurile ei mănoase este ținta mega-corporațiilor străine. Companii precum ”Monsanto”, care promovează organisme modificate genetic (OMG), sunt gata să ne lipsească de cea mai importantă avuție națională – pământul nostru. Pentru a scăpa de presiunile externe în problema deschiderii pieței funciare, trebuie să recurgem la cel mai democratic și mai sigur procedeu: un referendum național care ar interzice pentru vecie înstrăinarea terenurilor agricole. Acest principiu trebuie să devină o normă constituțională specială, fiind inclus la capitoul 142 ”Limitele revizuirii”.

Un alt principiu de pus în capul mesei: Restabilirea primatului politicului asupra economiculuiAvem nevoie nu de o societate de piațăci de o economie de piață, care funcționează în baza unor reguli stricte, în limita granițelor noastre, descentralizată, dinamică, diversificată, cu domenii de activitate complementare, cu importuri reduse la strictul necesar. Adică, oamenii de stat trebuie să dirijeze procese economice în avantajul întregii societăți, nu să se afle la cheremul oligarhilor care le finanțează campaniile electorale și le oferă mită.

S-ar putea întâmpla ca cei mai scandalizați de astfel de propuneri să fie tocmai economiștii profesioniști. Asta pentru că ei sunt, de regulă, croiți după calapoadele liberalismului economic, însușite de către aceștia ca niște axiome imuabile. Și asta în timp ce deseori succesul unor țări care și-au afirmat independența economică s-a datorat unor non-economiști, fiind vorba de ingineri, militari, juriști etc. Deseori economiștii noștri nici nu sunt conștienți de faptul că economia nu este nici o știință exactă, nici una autonomă. Ea este doar un compartiment al artei de a guverna, care ține de viziunea asupra lumii, de paradigma de interpretare a acesteia, de teoriile politice, de ideologie. Tocmai de aceea deseori doxa lor este contraproductivă. Aceștia ar putea fi utili în noile condiții mai curând pe post de subalterni ai factorilor politici, care să-i oblige să furnizeze calculele necesare pentru realizarea strategiilor de dezvoltare a țării.

O astfel de reformă ar impune și revizuirea statutului Băncii Naționale, care trebuie scoasă din subordinea FMI și pusă în slujba economiei naționale. BNM nu poate și nici nu trebuie să fie independentă față de autoritățile politice ale statului, ci față de structurile speculanților internaționali.

Acum treizeci de ani, odată cu prăbușirea vechiului regim, am renunțat la internaționalismul proletar de tip comunist. Astăzi a sosit momentul să renunțăm la internaționalismul liberal de tip globalistCalea noastră este naționalismul economic. Fără a sfida sau a nesocoti interesele altor state și popoare, atunci când ne gândim la economie, să avem în minte de acum încolo vechiul proverb ”Mi-e milă de tine, dar de mine mi se rupe inima”

Și ca să încheiem pe o notă lirică, vom reveni la cunoscuta poezie a lui Grigore Vieru „Sunt naționalist!”. Fiecare catren al acestei poezii-manifest se încheie cu exclamația ”Sunt na-ți-o-na-list!” Ea sintetiza revolta noastră contra celor care ne stigmatizau cu acest cuvânt, considerat de către vechea nomenclatură comunistă ca fiind unul de ocară. Grigore Vieru l-a transformat într-o virtute și o armă de luptă. Superbă lucrare! Astăzi i-am putea atribui un sens suplimentar, sfidând noua nomenclatură globalistă și scandând cu toții:

Sunt na-ți-o-na-list economic! 

Iurie Roșca 

P.S.: Doritorii să aprofundeze subiectele abordate în articolul de mai sus ar putea parcurge și textul lecției academice pe care am prezentat-o la Academia de Științe la 23 iulie 2013 ”Republica Moldova: de la independența politică spre independența economică”.

23 martie 2020