În Serbia, Vestul încearcă o lovitură de stat portocalie

12:30, 19 martie 2019 | | 2589 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

Într-o postare pe FB vorbeam despre loviturile de stat portocalii în desfăşurare în Venezuela, România, Algeria, Serbia, Ungaria şi Polonia. Evident, în faze diferite şi cu ritmuri diferite. Dar cu aceiaşi organizatori: armatele de mercenari media, politici şi militari din statele occidentale, în frunte cu SUA, aflate la rândul lor la comanda mafiei bancare globaliste.

Înainte de a prezenta evenimentele din Serbia, să ne oprim o clipă asupra a ceea ce uneşte toate aceste state aflate astăzi în colimatorul organizatorilor noii ordini mondiale: ele sunt colonii, dar nu de tot, nu complet, mai există un segment politic, care are propriile interese şi care încearcă, cu motivaţii morale şi/sau imorale, să păstreze această ultimă redută a suveranităţii naţionale. Sunt respinse şi condamnate cu furie de către instituţiile internaţionale ale mafiei bancare globaliste (vezi, UE, ONU) politicile pro-identitare, proviaţă, anti neo-marxism sexual, refuzul amestecării rasiale prin primirea migratorilor, dimensiuni care califică politica acestor state ca fiind într-o măsură mai mică sau mai mare îndependentă.

În toate loviturile de stat portocalii un rol important l-a avut şi îl are media, cea care pregăteşte terenul, lansează primele diversiuni, vine cu concluzii definitive fără dovezi sau din dovezi false, îi numeşte pe cei buni şi pe cei răi după cum urmează directivele venite din afară, îndeamnă la revoltă şi participă efectiv la lovitura de stat.

În Serbia sunt manifestaţii începând din decembrie 2018 împotriva actualei puteri şi, cu precădere, a preşedintelui Vucic. Demonstaţiile au început ca urmare a unui aşa-zisei agresări de către necunoscuţi a unui politician de opoziţie Borko Stefanovic liderul unui mic partid de stânga.

Divizia media a loviturii de stat

Analiza punerii în scenă a acestei lovituri de stat cu ajutorul media, o face Tim Kirby în The Stench of Color Revolution in Serbia, la care voi face referire în acest capitol.

După cum ne spune BBC-ul, demonstranţii afirmă că oamenii lui Vucic au făcut agresiunea şi că preşedintele a preluat controlul media şi atacă opoziţia şi jurnaliştii. Asta deşi singurele evenimente aduse ca mărturii în sprijinul acestei afirmaţii sunt incendierea casei unui ziarist şi uciderea (nelămurită) în 2017 a unui dubios politician sârb din Kosovo-ul controlat de mafie de sus şi până jos; nu este prezentat niciun motiv de atacare a lui Stefanovic; şi nu este adusă nicio dovadă care să susţină cele de mai sus. Concluzia celui care citeşte un astfel de comentariu este că în Serbia există un climat de teroare, opoziţia e hărţuită şi nedreptăţită, manifestanţii sunt oameni normali, care nu au ce face şi ies toată ziua pe străzi pentru nişte motive destul de neclare şi pentru toate vinovat este Vucic.

Conform Euronewsmanifestanţii cer mai multă libertate a media şi o mai mare prezenţă a opoziţiei pe media publică, cât şi sfârşitul atacurilor contra jurnaliştilor şi personalităţilor opoziţiei.

Pentru a-l îngropa definitiv pe Vucic, Euronews aminteşte faptul că este cunoscut ca un naţionalist (echivalent cu nazist), adică un individ demn de tot dispreţul şi condamnarea publică. (Şi nu numai, ci şi cea penală.) Întâmplător sau mai degrabă articolul foloseşte o fotografie în care Vucic apare alături de Putin, chiar dacă există pe net nenumărate fotografii în care poate fi văzut cu alţi şefi de stat. Sugestia este clară: Vucik este, deci un rău, alături de cel mai fioros „rău”.

Deutsche Welle, merge mai departe şi îl caracterizează pe preşedintele sârb ca fiind un ultra-naţionalist (adică, ultra-nazist) şi afirmă că motivaţiile manifestanţilor se referă laceea ce ei numesc un climat de „violenţă politică” creat de Vucik şi Partidul progresist sârb pe care îl conduce. Evident, nu este prezentată nicio altă dovadă, în afara celor trei cazuri menţionate anterior, a acestui climat de violenţă pentru că, în buna tradiţie a presei globaliste, o afirmaţie a ei este un adevăr absolut oricât de bizară şi fantasmagorică ar fi ea.

Pe de altă parte, chiar DW recunoaşte că revendicările sunt vagi: Partidele de opoziţie sârbe rămân puternic divizate, dar liderii lor şi alţi membri s-au alăturat protestelor, împreună cu studenţi şi profesori, avocaţi, judecători, scriitori, actori şi cântăreţi. Lista revendicărilor rămâne vagă, organizatorii fiind susţinuţi de zeci de partide şi grupuri care refuză să se plaseze sub umbrela politicienilor din opoziţie.

Două observaţii la citatul de mai sus: 1. Comparaţi componenţa manifestanţilor cu cea din România. 2. Dacă lista este vagă – adică neconcludentă, lipsită de concreteţe, neconvingătoare – ce îi scoate pe manifestanţi în stradă?

Concluzia lui Kirby, cu care am să închei referirea la analiza lui, este că media europeană ne cere să credem că:

  • Există un climat de violenţă şi Vucic este responsabil 100 % (schimbare de regim justificată)
  • Manifestanţii sunt numeroşi („mii”) şi reprezintă sârbul mediu dezgustat de Vucic (schimbare de regim justificată).
  • Vucic este un soi de ultra-mega nazist pentru că nu-i este ruşină să fie sârb şi a vorbit cu Putin (schimbare de regim justificată).
  • Revendicările foarte vagi ale manifestanţilor trebuie satisfăcute, chiar dacă este imposibil (schimbare de regim justificată).

Vucic era până de curând lăudat de Occident

Şi totuşi, până acum nici un an, preşedintele sârb era aspru criticat dinspre presa rusă şi lăudat de UE şi NATO, instituţii cu care Serbia are un preacord de aderare, UE, şi unul de cooperare, NATO.

Iată ce spunea în noimebrie 2017 site-ul rus geopolitika.ru într-o analiză dedicată preşedintelui Vucic:

Când Aleksandar Vucic a venit la putere în 2012, a spus că va guverna până în 2020. Vucic nu este un ghicitor, el numai a spus public ceea ce i se spusese în secret de către cei care l-au ajutat să ajungă la putere. Adică de serviciile secrete vestice. Partidul Progresit Sârb a fost adus la putere din cauza „insuficientei cooperări” a lui Boris Tadic, preşedintele Serbiei de la acel moment. Tadic a fost eliminat din două motive. A refuzat recunoaşterea independenţei Kosovo şi a semnat un acord de gaze cu Rusia. În ochii serviciilor secrete vestice, Aleksandar Vucic este similar cu Milo Djukanovic, dictatorul muntenegrean şi cel mai bun vasal al SUA în Balcani. Odată cu venirea la putere a lui Vucic, trădarea intereselor naţionale sârbe s-a accelerat. El a început imediat trădarea pe faţă a Kosovo. Acesta este punctul central al interesului vestic în Serbia. Vucic a promis Vestului că va scoate Kosovo din Constituţia Serbiei, renunţând astfel la orice drepturi de proprietate legitime şi legale ale Republicii Serbia, ale cetăţenilor săi, la moştenirea culturală din Kosovo, la drepturile omului, autonomia esenţială, interesele economice.

Un alt site rus, eurasiadaily.com, se întreba, în mai 2017, de ce îl mai sprijină Moscova pe Vucic, care acţionează împotriva intereselor ei şi, evident, ale Serbiei, enumerând o serie de dovezi de inamiciţie faţă de Rusia şi de supunere faţă de Vest. Dovada principală a trădării intereselor sârbe şi ruse fiind  participarea acestuia, pe 17 mai 2018, la samitul EU-Balcanii de Vest, ţinut la Sofia, şi la care Kosovo a fost invitat ca stat de acelaşi nivel cu celelalte. Din partea UE, Spania a refuzat participarea exact din acest motiv. Vucic însă s-a dus, ceea ce a însemnat o recunoaştere de facto a independenţei Kosovo.

Dar, după cum am spus, imaginea lui Vucic dinspre Vest era (încă) cu totul alta.

La masa rotundă a Forumului de securitate de la Belgrad, octombrie 2017, în discuţia despre cum „Parteneriatul NATO-Serbia contribuie la securitatea Balcanilor de vest” generalul Rose Gottemoeller, secretarul general adjunct al NATO declara încântat:

Da. În mod clar, Secretarul general, Jens Stoltenberg, are legături excelente aici în Serbia. De-abia aşteaptă să-l primească pe preşedintele Vucic la sediul alianţei pe la jumătatea lui noiembrie. Deci, munca lor continuă împreună, cred, a fost foarte importantă pentru securitatea voastră şi, de asemenea, pentru securitatea întregii comunităţi a aliaţilor şi partenerilor NATO.

În aprilie 2018 vicepreşedintele Comisiei europene, comisarul Mogherini, în vizită la Belgrad, vorbea laudativ despre Serbia, deci şi despre conducerea ei: „Aş vrea să subliniez că Serbia a făcut ceea ce trebuia în direcţia corectă. Este clar că negocierile cu Serbia avansează bine pe calea integrării în UE a ţării, cu 12 capitole închise, din cele 35 deschise în cadrul negocierilor şi cu perspectiva de a deschide alte capitole sub actuala preşedinţie bulgară a UE. Sunt impresionată de energia, angajamentul, ambiţiile şi disponibilitatea tuturor de a continua pe calea reformei.”

De notat că înainte de întâlnirea cu Vucic şi de declaraţiile de mai sus, Mogherini se întâlnise cu reprezentanţi ai societăţii civile şi ai opoziţiei. Nici urmă de dictator, ultranaţionalist, violenţă contra opoziţiei şi a jurnaliştilor.

Sfârşitul lui Vucic şi al Serbiei – în varianta Departamentului de Stat. Dar, probabil, nu şi a Rusiei.

Ce s-a întâmplat între aceste date recente şi declanşarea loviturii de stat, semn al aşezării lui Vucic şi a partidului său în rândul neascultătorilor şi lipsiţilor de încredere politicieni locali ai centrului şi sud-estului Europei, cu urmarea că nesupunerea trebuia pedepsită, iar rebelii înlocuiţi cu cei dispuşi să facă orice pentru banii primiţi de afară şi permisiunea de a se juca de-a puternicii locali?

Iată un posibil răspuns apărut în cotidinaul sârb Blic, citat de reţeaua media sârbă B92 , care vorbeşte despre un eveniment petrecut tot în mai 2018: ultimatumul dat Serbiei de către Vest sub forma unui nou plan pentru rezolvarea problemei Kosovo, înmânat luiVucic înaintea participării lui la Moscova, la sărbătorirea zilei victoriei. Planul a fost respins şi în toamnă au început demonstraţiile în care se cere demisia lui Vucic.

Un reprezentant al uneia dintre organizaţiile neguvernamentale sârbe a confirmat contidianului Blic că Wess Mitchell a prezentat noua propunere a Vestului conducerii ong-urile sârbe. El a participat la o întâlnire cu diplomatul american, în timpul căreia Mitchell s-a exprimat foarte deschis. „Dacă Vucic nu este de acord cu propunerea, sunt alţii care vor fi. Respingerea planului va fi sfârşitul atât pentru Vucic cât şi pentru Serbia” l-a citat Blic pe reprezentantul ong-ului.

Vucic a primit un document, care oferă mai mult decât i s-a oferit Serbiei anterior, şi aceasta este o premisă pozitivă. Dar propunerea este încă neacceptabilă pentru preşedinte. El înţelege că aceasta este o „propunere indecentă” a Vestului cu care nu se poate prezenta în faţa cetăţenilor” a declarat ziarului o sursă apropiată preşedintelui Vucic.

Propunerea, este de presupus, a fost discutată de Vucic cu Putin în timpul mai sus menţionatei vizite în Rusia. În ianuarie 2019, Putin vizitează Serbia, ocazie cu care este întâmpinat călduros de populaţie şi se semnează mai multe acorduri comerciale. Este evocată şi posibilitatea ajungerii TurkStream până în Serbia.  Rusia îşi reafirmă astfel interesul pentru zona Balcanilor şi în mod special pentru Serbia (vezi, anterior, Siria şi Venezuela). Discuţiile despre Kosovo rămân blocate. Manifestanţii devin tot mai violenţi, încercă să intre în Preşedinţie, ocupă temporar televiziunea publică, şi înconjoară reşedinţa preşedintelui încercând să parcheze un camion lângă aceasta. Motivul lor, aşa cum este prezentat de toate canalele de ştiri, rămâne în continuare faptul că Vucic subminează libertatea presei.

Este toată populaţia de acord cu cei care sunt în stradă? Se pare că nu, după cum ne spune, fără să vrea, tot media, mai precis The TimesImaginea zecilor de mii de sârbi jubilând, care au ieşit pe străzi să-l întâmpine pe preşedintele Putin ieri la Belgrad ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru Europa. Categorisirea acestora ca duşmani ai Vestului spune destul de clar acest lucru.

Circa 90 % dintre intelectualii participanţi la „dialgul intern privind Kosovo” preferă un conflict îngheţat, oricărei soluţii care ar afecta interesele Serbiei.

Dacă ar trebui să aleagă între Kosovo şi UE, 80 % dintre sârbi ar alege Kosovo.

Paul Ghiţiu

Sursa: https://paulghitiu2009.blogspot.com