Ilie Șerbănescu: România, o colonie la periferia Europei (7)

18:08, 30 octombrie 2016 | | 2629 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

7. Ciocoii vechi și ciocoii noi, la ei ca și la noi

Radiografia societății românești pe care o face autorul și maniera extrem de exactă de a descrie toate aspectele procesului de cedare a principalelor sectoare ale economiei și de abandonare a funcțiilor de bază ale statului în avantajul noilor ocupanți nu lasă loc de replică sau dezacord.  Demonstrarea detaliată a procedeelor utilizate de puterile ocupante în complicitate cu administrația de la București, aflată în slujba acestora, scoate în evidență existența unui plan bine ticluit de preluare a întregului control asupra economiei românești. Să mai parcurgem împreună câteva rânduri din vibrantul rechizitoriu al autorului nostru, adresat celor care au nenorocit țara într-un hal pe care nu l-a mai cunoscut niciodată în trecut:

”Prin liberalizările impuse de centrul vest-european, prețurile au ajuns la niveluri similare în periferia România,  numai salariile au rămas în urmă la niveluri de câteva ori mai mici (acesta fiind mecanismul principal prin care centrul absoarbe seva economică de la periferie); liberalizările au operat de la început doar în domeniile în care era interesat centrul (produse, servicii, capitaluri), dar nu și în ce privește forța de muncă din România; pentru a extrage mai lesnicios profit, hipermarketurile occidentale au obținut în România amplasări înlăuntrul orașelor, și nu doar în afara acestora, precum la ele acasă; companiile vestice își permit în România ceea ce nici prin cap nu le-ar trece să facă în țările lor de origine; companiile străine (de fapt, mai toate vest-europene) și-au arogat dreptul de a factura românilor produse și servicii în moneda centrului, cu toate că plățile în România nu sunt permise, prin lege, decât în lei…; băncile occidentale practică în România niște dobânzi astronomice la credite, pe care le justifică oficial cu ”riscul de țară”… ; băncile occidentale mențin sistematic dobânzi jefuitoare la credite printr-un cartel pe care autoritățile române, în urma unor presiuni externe, se fac a nu-l vedea…”.

Oare situația de la noi nu seamănă ca două picături de apă cu cea de dincolo de Prut? Și așa cum trăim vremuri când deseori niște entități nestatale cum sunt corporațiile transnaționale substituie tradiționalele state naționale, considerate până nu demult singurii subiecți ai dreptului internațional, directivele din exterior în interesul multinaționalelor curg gârlă către oficialitățile de mucava de la București, ca și spre cele de carton de la Chișinău. Tragi-comismul situației se vede cu ochiul liber: oameni cu funcții de prim rang în stat bravează și se complac în postura de lachei ai stăpânilor vestici, ca niște restanțieri care au fost luați în seamă de directorul școlii. Astfel, sfera politică se devalorizează în mod substanțial, pierzându-și în totalitate menirea. Autorul subliniază:

”Într-o colonie, rolul politicului este infim. De fapt, nu se mai poate construi, ci doar demola și este un exercițiu inutil să te amăgești cu strategii, căci oricum nu mai dispui de mijloace și pârgii pentru a le transpune în28 viață…Este extrem de instructiv ce decide în practică prim-ministrul oficial al țării (poate numirea prefecților și a directorilor de deconcentrate și repartizarea fondurilor pe la primării), în timp ce deciziile în probleme majore (care întreprinderi de stat se privatizează și care se lichidează, configurația calendarelor de liberalizare, procentajul deficitului bugetar, care cheltuieli se majorează și care se reduc) aparțin adevăratului prim-ministru, care, după caz, este  FMI … sau, pur și simplu, Comisia de la Bruxelles” (subl. ne aparțin – Iu. R.)

Altfel zis, păpușarii din Occident nici nu prea își ascund veleitățile de stăpâni care le fac și le desfac pe toate după bunul lor plac și în funcție de interesele plutocrației globale. Iar cei care fac figurație în politicul local concurează doar pentru a intra în grațiile acestora, prețul unor astfel de favoruri fiind sacrificarea intereselor naționale. În condițiile unui ”internaționalism democratic” sloganul ”Democrați din toate țările, uniți-vă !” nu mai pare deloc rizibil, de vreme ce are loc uniformizarea cvazigenerală a spectrului politic și a discursului dominant. Așa stând lucrurile, partidele politice seamană din ce în ce mai mult cu niște brigăzi de mercenari. Iată și puncul de vedere al autorului:

”Este foarte limpede cum se pun problemele pentru partidele politice. Ori devin instrumente pentru puterea colonială, ori încearcă, evident, dacă le țin baierele, să joace rolul unei mișcări de eliberare națională, cu programe de redobândire a controlului național măcar asupra celor trei segmente strategice (exploatarea resurselor naturale, distribuțiile de energie și băncile). Cale de mijloc nu mai există. O respinge însăși viața! Iar poziționarea pe stânga sau pe dreapta eșichierului politic este o pură bazaconie”.

Evident, situația partidelor politice moldovenești, deși se aseamănă foarte mult cu a celor din România, are și niște nuanțe locale bine conturate. Acestea, însă, țin de preferințele geopolitice, nu de abandonarea posturii de subaltern. Chestiunea se pune astfel: nu dacă e cazul să închinăm țara străinilor, ci căror străini, celor din Apus sau celor din Răsărit. În rest, dincolo de etichetele de partide de stânga sau de dreapta, peste toate domnesc aceleași mituri liberale cum sunt liberul schimb, capacitatea de autoreglare a pieței, necesitatea de a atrage investiții străine și de menținere a acordurilor cu FMI și Banca Mondială, miza pe giganții economici (chiar dacă doar virtuali, trecuți în platformele electorale) ca soluție de angajare a celei mai mari părți a forței de muncă etc. În rest, divizarea convențională în stânga/dreapta nu mai are nici o relevanță, criteriul geopolitic nefiind neapărat unul de ordin ideologic sau doctrinar.

(va urma)

Iurie Roșca

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,