De ziua de naștere a lui Dumitru Matcovschi

13:33, 20 octombrie 2015 | | 2145 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

E o zi luminoasă pentru noi, cei care l-am cunoscut şi l-am admirat pe Dumitru Matcovschi. E o mare onoare, dar şi răspundere pentru cei care l-au cunoscut personal şi ne-am bucurat de prietenia lui.

Cu privirea aţintită către înaltul cerului, sorbindu-şi vigoarea din ţărâna străbună, el trăia cu un dramatism sublim trecutul şi prezentul propriului neam. Cuvântul lui era ca o rugăciune, aşa cum doar cei aleşi de Dumnezeu îl pot rosti. Cu o sobrietate de profet, el îşi cânta Basarabia purtând în suflet conştiinţa îndeplinirii unei misiuni spirituale de care doar el era responsabil.

Versul lui Radu Gyr i se potriveşte de minune: „Nu, neamul nostru nu vă plânge,/ Ci se cuminecă prin voi”.

În apărarea şi în memoria lui Dumitru Matcovschi (2015)

Iată că au trecut deja doi ani de când nu-l mai avem printre noi pe Matcovschi. El pleca în lumea celor drepţi întrun sfârşit de iunie 2013, lăsând în urmă o viaţă plină de zbucium şi de dragoste pentru Basarabia lui pe care a iubit-o şi a cântat-o poate ca nimeni altul până la el. Dar astăzi este ziua lui de naştere, un prilej de mare bucurie pentru oricine vibrează sincer şi profund în faţa unui fenomen literar şi publicistic fără egal, inconfundabil, un liric ancorat până în străfundurile  pământului nostru. Dacă ar fi să îl definesc întrun singur cuvânt pe Dumitru Matcovschi, acesta ar fi demnitatea de bărbat, pe care a ştiut să o manifeste cu peniţa muiată în lacrima de dor cu un talent care face cinste întregului neam.

Piesele lui de teatru, jucate la naţionalul nostru pe când abia mulţi dintre noi ne trezeam la viaţă, începând să înţelegem cine suntem şi ce ni se întâmplă, cântecele lui Ion Aldea-Teodoricvi, care le însoţeau cu un tragism zguduitor, versurile lui declamate şi cântate la adunările noastre de acum un sfert de veac, articolele lui tăioase, care ne intrau până la os şi ne dădeau curaj, discursurile lui pline de vigoare şi lumină, articolele lui scrise cu nerv, întreaga lui prezenţa în viaţa noastră publică s-a încrustat ca în granit în conştiinţa colectivă.

Am fost unul dintre cei care l-am cunoscut îndeaproape, am colaborat încă de când dânsul conducea revista „Nistru”, am suferit şi m-am zbătut pentru supravieţuirea lui după acea fatidică zi din anul 1989.  Iar atunci când Matcovschi  era scuipat în obraz de tot felul de pitici incomodaţi de intervenţiile lui necruţătoare cu lichelele,  am scris şi eu după puterile mele articole de presă, care stigmatizau întreaga liotă de nemernici care sărea la grumazul lui.

Acum, de ziua lui de naştere, găsesc potrivit să public laolaltă câteva texte, unele scrise acum vreo două decenii, altele – chiar în ultimul lui an de viaţă. În felul acesta îmi aduc şi eu modestul meu omagiu celui care n-a lăsat un gol după plecarea sa. ci dimpotrivă, ne umple şi azi de setea de cultură naţională autentică, ca şi de bucuria că i-am fost contemporani.

Iurie Roşca

20 octombrie 2015

sursa: Blogul lui Iurie Roșca