Criza noastră politică. De unde vine și ce o hrănește

09:50, 21 noiembrie 2021 | | 546 vizualizări | Un comentariu Autor:

Niciodată în ultimii 30 de ani nu s-a văzut mai bine ca acum că România e condusă de Statul Profund. Incompetența, amatorismul, iresponsabilitatea, micimea unor Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Marcel Ciolacu, Dacian Cioloș ne lasă să vedem prin ei, ca printr-o pânză subțiată la maximum, păpușarii, marionetiștii din spatele lor.

Iar partidele par a fi doar niște cenacluri de colaboratori ai Securității. Ai Securității proteiforme, mereu fascinante și aparent nemuritoare. În schimbul unor avantaje mai mici sau mai mari, uneori iluzorii, acești colaboratori la vedere ai Statului Subteran trebuie să-și asume întreaga răspundere. Uneori o răspundere penală mergând până la câțiva ani de pușcărie și pierderea, deocamdată parțială, a averii.

Dar de ce mai sunt totuși încă votați acești interpuși, aceste interfețe palide, lipsite de vreo reală putere de decizie? Adevărul brutal e că nu prea mai sunt votați. Prezența la vot e din ce în ce mai slabă. S-a ajuns la 31,84 % la alegerile parlamentare din 2020, alegerile care dau actuala configurație a Parlamentului. Iar acești actori jenanți, de mică provincie, fac un tărăboi asurzitor : PNL se luptă cu USR, Klaus Iohannis se luptă cu PSD, „ciuma roșie” etc. Iar presa, media, la fel de gras plătită (recent a demarat discuția pe această temă) de stat, de contribuabili – de cine altcineva? – ca și fantomaticele partide, analizează „viața” politică până la greață. Se fabrică astfel o realitate paralelă, o realitate media.

Dar de unde vine criza politică absurdă în care am intrat ? Pe lângă celelalte crize – socială, sanitară, economică, a energiei. Simplu : vine de la ideea care a fost băgată în capul politic gol al lui Klaus Iohannis, aceea că ar avea dreptul august, discreționar la un guvern al său, „guvernul meu”. După ce i s-a dat, printr-un fals ceremonial democratic, un popor creștin-ortodox, pe care l-a considerat imediat „al său”. După modelul regelui Carol I de Hohenzollern și al reginei Maria, soția regelui Ferdinand, Maria de Saxa-Coburg-Gotha, ducesă de Edinborough, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, fiica marii ducese Maria Alexandrovna a Rusiei, care au abuzat de expresia propagandistică din epocă „poporul meu”.

Probabil pentru că amândoi erau străini și trebuiau să-și afirme „împământenirea”. Mult mai târziu, după 1965, N. Ceaușescu, familia și clanul său, serviți de partidul comunist și de Securitate, i-au luat în posesie pe români după modelul regal străin intrat în rutină. Pentru 25 de ani. Ceaușescu însuși fusese „creditat” de Moscova, de URSS. Tot un „străin” deci.

Criza politică de acum, din toamna lui 2021, a început, de fapt, în mai 2019, când, în urma unor alegeri europarlamentare, probabil grav traficate și ele (STS, softuri, Dominion și alte aparate americane de „numărat” voturi), i-au fost date peste 20 de procente invenției neosecuriste-străinățești USR. A doua zi după alegeri s-a găsit că ar fi oportună arestarea lui Liviu Dragnea, atotputernicul președinte al PSD (numise singur trei prim-miniștri !). Dragnea și PSD se făceau vinovați de nesupunere la „diktatorul” Klaus, de suveranism și de naționalism (păcate capitale!).

PSD, partidul de guvernământ, cel care câștigase alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 (45,48 % din voturi) și conducea coaliția cu ALDE (Călin Popescu Tăriceanu), a fost fragilizat după arestarea la punct fix a președintelui său. Trebuie să ne amintim că Parlamentul și guvernul se formează în urma unor alegeri parlamentare naționale, și nu în urma unor destul de inutile și artificiale alegeri europarlamentare. O banalitate care nu e valabilă și pentru gălăgioșii gargaragii din USR și din PNL care, practic, au preluat „guvernarea mea” în urma unor alegeri europarlamentare. Viorica Dăncilă a devenit în mod impostor președinte al PSD și contracandidată comodă la președinție pentru Klaus Iohannis, pentru că, din perspectiva narațiunii propagandistice, era ușor de bătut. Iar guvernul PSD, abandonat de ALDE, a fost răsturnat. Toate au fost realizate pentru noul Carol cel Fals, Klaus Iohannis von Brukenthal Hermannstadt Frankenstein ot Sekurität und FDGR.

Așa a început sarabanda „guvernelor mele” Ludovic Orban și Florin Cîțu. Pentru Sistem, realegerea Marelui Sas a fost un joc de copii. E limpede că din toate aceste forțări grosolane ale realității, alegeri aranjate sau fraudate nu se mai poate ieși decât prin alegeri anticipate (cinstite !). În acest punct, PSD are dreptate. Ar trebui să avem două rânduri de votări: alegeri parlamentare anticipate și referendum privind demiterea lui Klaus Iohannis pentru încălcarea repetată, grosolană a Constituției. Ca să facem o economie, cele două votări ar putea avea loc în aceeași zi. Rezultatele nu sunt greu de anticipat.

Nici Carol I nu a fost un geniu politic, nu e neapărat un mare erou al istoriei noastre. Nu e în nici un caz comparabil cu Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul. Nu se poate compara nici cu marii oameni de stat români din secolul al XIX-lea – N. Bălcescu, Ion Ghica, I.C. Brătianu, Eugeniu Carada, Mihail Kogălniceanu sau cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Carol I a avut, în schimb, educația, pregătirea pentru a conduce de care se bucura un prinț în secolul al XIX-lea. Educație pe care nu a avut-o modestul profesor de fizică de la Sibiu, intrat, probabil, la facultate pe listele minorităților, cum era obiceiul sub regimul comunist.

Vom mai afla, foarte probabil, că, la fel ca Petrov-Băsescu, Klaus Iohannis a fost recrutat de Securitate în liceu sau în facultate, la Sibiu sau la Cluj. Desigur, doar după ce-și va încheia și cel de-al doilea mandat.

Pentru că astfel își bate joc de noi Statul Subteran, care dictează. A avut cumva Traian Băsescu o contribuție decisivă la desemnarea lui Klaus Iohannis drept candidat la președinția României ? Pe modelul Elțin-Putin, desigur. Și să nu uităm, președintele Klaus Iohannis „al României” a stabilit totuși un record cel puțin european, dacă nu chiar mondial. E singurul „șef de stat” ai cărui părinți nu trăiesc în țara președintelui, și asta chiar înainte de a fi ales. Și sunt aproape necunoscuți alegătorilor români. Despre traficul de copii (ca șofer !) și despre achiziționarea unor case cu bani câștigați din meditații s-a scris pe larg.

Toate aceste lucruri neclarificate, obscure din biografia reală a lui Klaus Iohannis ar fi trebuit să fie demult investigate de presă. Dar mai avem noi o presă de investigație în vremea lui Klaus Vodă ? Avem doar jurnalism-spectacol de prost gust, manelist.

La 30 de ani de „mândră lume nouă”, pe lângă că nu știm dacă am avut într-adevăr o revoluție în 1989 sau doar o banală lovitură de stat, trebuie să mai și acceptăm cu amărăciune că nu am reușit să clădim un autentic sistem democratic de guvernare. Securitatea a câștigat „revoluția” pentru ea însăși în 1989 și nu a mai dat-o înapoi poporului până azi. Ultimele patru mandate prezidențiale, două Băsescu-Petrov și două Iohannis-Enigmă, dovedesc că dictatura Securității e un mare eșec.

Poate mai simplu ar fi să se prezinte la viitoarele alegeri SRI contra SIE, contra DIA și SPP, iar alegerile să fie organizate tot de STS (cu softuri recente, dacă nu chiar noi). Cât de jos am putut ajunge ? Care este prioritatea absolută a guvernului interimar cenzurat în Parlament Florin Cîțu, cu mai mulți miniștri în pioneze ? Să cedeze către SRI noi terenuri în Băneasa, evaluate foarte jos, la 7 milioane de lei, și să facă o investiție pentru un nou spital SRI, de 580 de milioane de lei, la Balotești. De ce să ne mai întrebăm cine l-a pus pe Florin Cîțu prim-ministru ?!

În lipsa unui guvern al poporului, prin popor și pentru popor (Abraham Lincoln, 1863), am fost livrați noilor fanarioți. Guvernarea lor poate fi la fel de lungă și de distrugătoare ca a grecilor din Fanar. Iar cei care se ridică împotrivă o pot păți ca vlădica Neofit: „Grecii se înmulțiră și intrigile și împilarea pământenilor începură. Din norocire însă, aceasta nu ținu mult, căci la 1679, Șerban Cantacuzino se urcă pe tron. În domnia acestuia și a succesorului său, Constantin Brâncoveanu, intrigile Grecilor se precurmară și țara se liniști și începu a se întemeia. Grecii, atunci, văzând că țara le scapă din mână, se gătiră să dea o lovitură hotărâtoare.

Unele din familiile fanariotice precum Mavrocordații, aflându-se în mare influență la Poartă, intrigară și în doi ani capetele Brâncovenilor, Cantacuzinilor, Văcăreștilor, Dudeștilor căzură sub securea otomană și Fanarioții dobândiră pe seamă-le cu hotărâre tronul românesc […]. În 21 mai fiind ceremonie la mitropolie, vlădica Neofit, folosindu-se de o dispută ce se ațâțase între boierii Români și Greci, luă crucea în mână și îndreptându-se către boieri și poporul adunat, strigă: Urmați-mi. Astfel însoțit, el merse la capicibașa, care se afla în București, și adeveriră cu toții jalba ce un medelnicerul Ștefanache dedese la Poartă în contra Domnului Matei Ghica Vodă.

Trei zile după aceea, mitropolitul bolnăvindu-se, Grecii mituiră pe doctor, care-i dete o doctorie așa de tare, încât sărmanul vlădică înnebuni. Grecii, atunci, scoaseră că el era nebun când a făcut acea vrednică faptă” (N. Bălcescu – „Românii și fanarioții”, Magazinul istoric pentru Dacia, 1848).

Criza politică de care se fac vinovați Klaus Iohannis și păpușarii săi, dar și Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Marcel Ciolacu și PSD-ul este doar partea vizibilă și foarte zgomotoasă a unei crize mult mai profunde, în care s-a afundat România începând cu 2005. Rezolvarea acestei crize nu se poate imagina cu aceleași personaje, idei, instituții.
DE PETRU ROMOȘAN