Colonia România pe drumul spre ciopârţire

14:05, 3 aprilie 2019 | | 1614 vizualizări | Nu există niciun comentariu Autor:

În această lume în care densitatea evenimentelor şi viteza cu care ele se defăşoară sunt deja ameţitoare, în care atenţia se mută de la un pol la altul din Vest în Est şi invers propulsată de schimbări derulate cu accelerată repeziciune şi cu îndoită importanţă, România nu mai pare a exista decât pentru a fi trasă de urechi, şutuită, flegmată, violată şi apoi trimisă la spălat closete de către şefii ei din UE şi NATO.

Nimic demn de atenţie nu mai porneşte de aici; România nu mai are iniţiative, nu mai face conexiuni şi interconetări între terţi, nu mai suscită, nu mai incită, dispare. Ca o imagine care, cu trecerea anilor, se estompează, devine neclară, apoi lasă cartonul doar cu nişte pete de culoare stinse.

România de astăzi nu mai ştie să zică altceva decât: Să trăiţi! Am înţeles! Vom executa ordinele! Ne aliniem deplin! Suntem un partener (a se citi o slugă) demn de încredere! Urmăm întru totul…!

Şi nu mă refer numai la prezenţa diplomatică, prezenţa ca stat suveran, inteligent, cu idei, cu voinţă şi pricepere în arena politică mondială. Nu, mă îngrozesc de tot mai inexistenta relevanţă a României pe plan comercial, ştiinţific, cultural. Mă înfricoşez de aplicarea întocmai şi cu mare viteză a ordinelor primite, prin reţelele administrative internaţionale, de la mafia bancară globalistă, pentru distrugerea fiinţei umane şi schimbarea din temelii a lumii. Pentru distrugerea a tot ceea ce poate da omului verticalitate, demnitate, personalitate.

Aceiaşi stăpâni care ne impun mişcările exterioare, ne jefuiesc în interior şi fac tot ce pot pentru a fractura din temelii societatea românească, pentru a aplica şi aici reţeta dezbinării prin ură, dispreţ, intoleranţă. Sub îngrijirea lor atentă şi cu fondurile de rigoare, românii ajung în pragul în care vor fi gata, în scurt timp, să-şi taie gâtul unii altora pentru  idei care nici măcar nu sunt ale lor. Pentru interese care nu sunt ale lor, pentru obiective care le sunt adânc contrarii.

Ferestre de oportunitate pierdute; poate definitv.

România putea să facă nişte mişcări ce i-ar fi adus un avantaj imens astăzi şi mai ales mâine; putea să joace inteligent pe piaţa politicii internaţionale (vezi Ungaria, Austria, Cehia, Slovacia etc), să-şi îmbunătăţească  prezentul şi să-şi consolideze viitorul. Mă refer la dezvoltarea, din vreme, în anii trecuţi, până recent, a relaţiilor politice şi, mai ales economice, cu alte zone emergente şi mai ales cu Rusia şi China. Putea să se situeze între vechile puteri şi noile puteri mondiale. Putea să profite,  aşa cum fac toţi cei care ne dau peste degete, dar se înfruptă intens din relaţiile politice şi economice cu acestea. În timp ce toate statele central şi est europene profită de şi au relaţii bune cu Rusia (dincolo de bruiajul oficial, chiar şi Polonia şi statele baltice) şi cu China, România are cu ele cea mai proastă relaţie politică şi nesemnificativă relaţie economică.

Relaţiile economice sunt la nivelul de comă indusă. Indusă cu bună ştiinţă din afară şi executată cu multă prostie şi trădare a intereselor naţionale din interior. Cele politice, asemenea. Vizita vreunui ministru rus sau chinez poate fi tratată ca un eveniment deosebit, iar prezenţa omologilor români în aceste state asemenea. Probabil că nici în următorii ani şi, posibil, niciodată, România nu poate spera la o vizită a lui Putin şi Xi, sau a urmaşilor acestora la conducerea celor două state. De ce? Pentru că România nu a făcut nimic pentru a-i interesa, nu mai are nimic care să-i intereseze. Jocurile sunt pe cale de a fi făcute pe o hartă a lumii de pe care România lipseşte; adică nu e nici măcar o pată albă.

România a avut o fereastră de oportunitate excepţională cu cele două. Cu Rusia datorită încercuirii acesteia de ameninţarea teroristă, militară şi economică americană. Cu China datorită interesului acesteia de a investi şi în mod deosebit de a crea breşe şi de a aşeza capete de pod în Europa pentru Iniţiativa Belt and Road (BRI) de reaşezare a relaţiei Chinei în sistemul economic și politic modianl, dar şi de contracarare a unei agresive poziţionări militare americane. În schimb, sub presiunea SUA şi UE, România a refuzat investiţiile chinezeşti, chiar şi cea pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, în valoare de peste 7,5 miliarde euro şi este pe punctul de a goni, la indicaţiile americane, grupul Huawei.

O economie mondială multilaterală şi

În timpul acesta, refuzând politica de confruntare promovată de SUA, Europa se mişcă tot mai mult pe coordonatele proprii. Preşedintele chinez Xi vizitează Italia, se întâlneşte cu Merkel, Macron şi Juncker, trece prin Monaco. Italia devine prima naţiune din G7 care semnează un parteneriat cu BRI, porturile şi aeroporturile italiene intrând în ecuaţia chineză. Merkel declară că BRI este un proiect important şi că Germania vrea să joace un rol de prim plan. Monaco, doritor de turişti chinezi, este primul stat european care va fi acoperit complet de Huawei în 2019 cu reţeaua 5G. Macron este înmuiat puternic prin cumpărarea a 300 de Airbus-uri şi a tehnologiei aferente pe care China o va folosi pentru dezvoltarea propriei producţii de aeronave.

Declaraţiile de după întâlnirea lui Xi cu cei trei  vorbesc despre cooperare pe 3 fronturi:

  1. Accentul pe multilateralism „puternic şi eficient”.
  2. Acţiuni comune cu Beijing-ul pe schimbările climatice şi biodiversitate.
  3. Un parteneriat economic-comercial cu respectarea intereselor reciproce. Adică, exact politica oficială a BRI începând din 2013.

Şi chiar dacă Merkel a avut grijă să amintească şi de SUA „fără care nu poate exista multilateralismul”, tot ea a avertizat că războiul comercial SUA-China „loveşte economia noastră germană”.  Deci…

Reconectat la Italia după peste 600 de ani noul drum al mătăsii va accelera integrarea euro-asiatică şi despărţirea de SUA.

Revenind la Rusia, nu trebuie decât să amintim de finalizarea în curând, contrar poziţiei şi presiunilor americane, poziţiei birocraţilor Comisiei europene şi a falangei pro-americane din Parlamentul european, a lui North Stream 2; de revolta tot mai făţişă a sectorului de biznis european împotriva sancţiunilor americane la adresa Rusiei, care lovesc în interesele lui economice, de ignorarea sancţiunilor cu orice risc şi de continuarea investiţiilor bilaterale (chiar azi se deschide o nouă investiţie Mercedes în Rusia). La rândul său, important capital rusesc, din zona oligarhilor, dar şi din cea a companiilor de stat ruseşti este prezent în economia europeană sub diverse forme. Cooperarea merge înainte, se diversifică şi se amplifică, multe voci politice, economice şi culturale europene cerând abandonarea de către UE a sancţiunilor la adresa Rusiei.

..o lume multipolară

În planul partidei de şah geopolitice cu SUA, după Siria, Iran, Liban, Moscova atacă în chiar coasta americană, susţindu-l pe Maduro şi interesele ei economice în Venezuela. Sosirea de curând a două avioane cu militari, conduşi chiar de şeful marelui stat major, şi cu echipamente militare, anunţarea dezvoltării cooperării militare, asistenţa antiteroristă, inclusiv faţă de terorismul energetic, care are ca ţintă reţeaua de electricitate a Venezuelei, şi o poziţie inflexibilă în faţa ameninţărilor americane, sunt dovada unei schimbări a jocului.

Rusia, încercuită de peste 400 de baze militare, cu unele extrem de apropiate de localităţi importante, cum este cazul Sankt-Petersburgului la doar 100 şi ceva de km de bazele din statele baltice, s-a decis să contra-atace.  Susţinută de Cuba, o expertă a supravieţuirii în condiţiile unei blocade economice de zeci de ani şi a multor tentative de destabilizare şi de intervenţii para-militare , Rusia aduce o gravă atingere imaginii de putere mondială necontestată a SUA. În ecuaţia venezueleană, un nod important în strategia de reformare multi-polară a lumii, a intrat făţiş şi China, care a trimis de asemenea două avioane cu peste 100 de militar, ajutoare şi echipamente. Ca şi Rusia, şi ea urmăreşte „marcarea” locului de prim rang pe scena mondială, mutarea presiunii militare din jurul propriului teritoriu în regiunea proximă adversarului şi protejarea uriaşelor investiţii făcute până acum în economia venezueleană, în care Rusia şi China sunt, de departe, principalii creditori.

O situaţie favorabilă ciopârţirii României

Adunând cele de mai sus,vedem că:

  1. Biznisul european presează asupra politicienilor europeni în direcţia cooperării şi integrării tot mai mari euro-asiatice, în primul rând cu China şi Rusia.
  2. Politic, Europa refuză „oferta” americană împotriva Chinei, Iranului, Rusiei; refuză recunoaşterea Înălţimilor Golan ca teritoriu israelian; refuză sporirea contribuţiei la NATO (Germania a declarat că nu-şi va spori bugetul militar, nu e singura, iar modelul ei va fi urmat); refuză, în războiul rachetelor şi militar în general dintre SUA şi Rusia, de a deveni un teritoriu pentru un Război rece 2.
  3. Europa este deja parte a BRI.
  4. Rusia şi China au argumente, şi vor căpăta şi mai multe (state privesc cu speranţă către el) pentru a forţa SUA să se aşeze la masa tratativelor pe dimensiunea militară şi a redefinirii zonelor de influenţă, deci au instaurat de facto o lume multipolară. Evident, orice mişcare în acest plan va avea multiple urmări în cel economic.

În cadrul acestui tablou dinamic, care se schimbă cu repeziciune şi ne duce către o cu totul altă imagine decât în urmă cu doar câţiva ani, România îşi pierde cu şi mai multă repeziciune orice interes pentru cei care, la o adică, ar fi putut fi o frână în faţa unei colonizări totale şi a unei dezmembrări la care se lucrează din exterior, prin anihilarea oricărui centru şi oricăror pârghii de decizie, şi din interior, prin antagonizarea segmentelor de populaţie fie pe criterii politice, culturale, regionale.

Subminate grav, coeziunea şi solidaritatea între regiunile istorice se îndreaptă către zero şi negativ. Tot pentru a le rupe una de cealaltă, nu au fost făcute nici autostrăzile, care să le lege şi să sporească echilibrarea şi coeziune lor.

Jocul geopolitic s-a mutat la nivel mare, la care nu mai este deja nevoie de deschiderea şi bunăvoinţa României, care oricum încă lipsesc. Pe acest drum, dihonia internă va spori, iar în exterior nu există niciun sprijin real, niciun interes economic sau politic, niciun angajament opuse celor care promovează această politică.  Ruperea României prin lipirea (autonomia în primă etapă) Transilvaniei şi Banatului la zona noului imperiul de influenţă germană devine o probabilitate în perspectiva următorilor cel mult zece ani. De aici încolo totul e posibil. Chiar desfiinţarea oricărei urme de statalitate românească.

Paul Ghiţiu

Sursa: https://paulghitiu2009.blogspot.com