SUA și China suspendă războiul comercial printr-un armistițiu de 90 de zile

10:55, 4 decembrie 2018 | Actual, Externe | 437 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

China își va majora achizițiile dintr-o gamă largă de produse americane, în baza unui acord care va împiedica o creștere a tarifelor pe care președintele Donald Trump intenționa să o impună, de la 1 ianuarie, asupra importurilor din China, au anunțat oficiali ai administrației de la Washington.

Conform acordului, stabilit la finalul unei întâlniri care a avut loc sâmbăta la Buenos Aires, China a acceptat să cumpere „o cantitate foarte mare de produse agricole, energetice, industriale și alte produse din Statele Unite pentru a reduce dezechilibrul comercial dintre cele două țări”, a afirmat secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, citată de site-ul Politico. Aceasta a menționat că Donald Trump și președintele chinez Xi Jinping „au convenit să înceapă imediat negocierile privind schimbările structurale în ceea ce privește transferul de tehnologie, protecția proprietății intelectuale, barierele netarifare, atacurile și furtul cibernetic, serviciile și agricultura”.

Sarah Sanders a făcut însă o precizare. Cele două părți au fost de acord că vor încerca să finalizeze această tranzacție în următoarele 90 de zile. Dacă însă la sfârșitul acestei perioade, părțile nu pot ajunge la un acord, SUA vor majora de la 10% la 25% taxele vamale pentru produse importate din China în valoare de 200 de miliarde de dolari, începând de la 1 ianuarie 2019.

Armistițiul temporar lasă cele mai dificile chestiuni pentru negocierile următoare, remarcă ziarul Washington Post, anunțând intenția lui Donald Trump și a lui Xi Jinping de a începe imediat discuțiile pentru rezolvarea acestor divergențe atât de dăunătoare pentru întreaga economie globală.

„A fost o întâlnire uimitoare și productivă cu posibilități nelimitate atât pentru Statele Unite, cât și pentru China”, a declarat Trump. după întâlnirea din Buenos Aires, subiniind natura pozitivă a relației sale cu omologul chinez.

Xi a făcu, de asemenea, o evaluare optimistă a parteneriatului său cu Trump, declarând că „doar prin cooperarea dintre noi putem servi interesul păcii și prosperității în lume”.

Sursa:https://www.activenews.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,