Coalition for Marriage

Referendumul care scindează societatea australiană. Reacția Coaliției pentru Căsătorie

19:51, 16 noiembrie 2017 | Social | 990 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/zZv04

În urma unui referendum consultativ național, 61, 6 la sută dintre australienii care au ieșit la vot s-au pronunțat pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale, potrivit marriagesurvey.abs.gov.au.
Conform datelor Biroului Național de Statistică din Australia, la plebiscit au participat 12 milioane 727 de mii 920 de cetățeni, ceea ce constituie 79.5 la sută dintre cei aproximativ 16 milioane de australieni cu drept de vot.

Rezultatele Referendumului din Australia

Rezultatele Referendumului din Australia

Reacția senatorului Penny Wong după ce a aflat rezultatele referendumului.

Premierul australian Malcom Turnbull, care a este un susținător al căsătoriilor homosexuale, a declarat că acum așteaptă ca până la Crăciun și Parlamentul să voteze pentru această inițiativă.

”Știu că mulți oameni – o minoritate evidentă – au votat ”nu”, a spus el. „Dar suntem o națiune onestă”, a precizat premierul.

Potrivit reprezentantului Australian Christian Lobby Lyle Shelton, care face parte din ”Coaliția pentru Căsătorie”, toți creștinii din Australia au rămas dezamăgiți de rezultatul plebiscitului, însă nu trebuie să-și piardă speranța.

”Un creștin când se întristează niciodată nu trebuie să-și piardă speranța. Conștientizăm situația în care ne-am pomenit. Provocarea este ce să facem acum. Într-un fel sau altul, nu se schimbă prea multe lucruri. Trebuie să continuăm să construim o mișcare a creștinilor, care încearcă să aducă influența lui Hristos în politică”, a declarat Shelton.

Totodată, el a mulțumit celor aproximativ 5 milioane de australieni (38,4%) care au votat împotriva legalizării căsătoriilor homosexuale.

”A fost un efort cu adevărat eroic. Aceasta nu este sfârșitul, ci doar începutul unei noi etape”, a mai precizat Lyle Shelton.

Australia ar putea deveni cel de-al 26 stat în lume care ar legaliza căsătoriile homosexuale, asta în cazul în care Parlamentul va vota pentru un asemenea proiect de lege.

Articole relevante

”Soțul lui Santa”, cartea pentru copii în care Moș Crăciun este de cul...
accesări 1674
Trebuie să fii total intoxicat de presa creștinofobă pentru ca să desconsideri atât de mult Crăciunul și să-i numești ”conspiraționiști de extremă dre...
Elveția: Referendum federal pentru căsătorie și taxe
accesări 795
Un referendum care privește definiția căsătoriei în legislația elvețiană va avea loc pe 28 februarie 2016, împreună cu alte 3 referendumuri pe alte su...
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,