În premieră la Orhei va fi organizat Târgul de Paște

11:59, 13 aprilie 2016 | Social | 1391 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:
Adresa scurtă: http://flux.md/NWSaq

În acest an, la Orhei este organizat primul Târg de Paște, care se va desfășura în perioada 24 aprilie – 10 mai, în piața Vasile Lupu.

Din Duminca Floriilor și până la Paștele Blajinilor, centrul orașului Orhei se va transforma într-un iarmaroc cu produse tradiționale de Paște.

Târgul de Paște va reuni zeci de expozanți și agenți economici atât din Orhei, cât și din toate colțurile țării, unde zilnic începând cu orele 10.00-20.00 își vor comercializa produsele de sezon.

Vezi și  Primele dovezi că Ilan Shor nu a mințit în privința lui Filat

Astfel, din vitrinele tarabelor nu vor lipsi ouă încondeiate, cozonaci,pască, flori, produse handmade cu simbolurile Pascale, etc.

La primul Târg de Paște sunt așteptați și copiii, căci aici vor fi desfășurate mai multe ateliere. Ei vor învăța să încodeieze ouă, să picteze, precum și să realizeze felicitări cu specific pascal.

Primul Târg de Paste din Orhei este un proiect comun al Primăriei orașului Orhei și al Consiliului raional Orhei. Proiectul este realizat la inițiativa primarului orașului, Ilan Șor cu susținerea Asociației Obștești „Pentru Orhei”.

Vezi și  Ministerul Justiției: Nu există temei pentru rezilierea contractului de concesionare a aeroportului Internațional Chișinău

În acest context, Primăria Orhei face apel către agenții economici să participe cât mai activ la Târgul de Paște. Pentru detalii de participare sunt rugați să contacteze numerele de telefoane 060606992
sau 068336666.

Articole relevante

Orheiul – iluminat în întregime, în prag de Hramul urbei
accesări 1753
Așa cum a și promis edilul orașului Orhei, Ilan Șor lucrările de reabilitare a sistemului de iluminare stradală au fost încheiate în ajunul Hramului o...
În timp ce la Chișinău pâinea se scumpește, la Orhei se ieftinește...
accesări 2207
În orașul Orhei a fost pusă în vânzare pâinea socială. Așa cum a fost promis anterior de primarul Ilan Șor, prețul acesteia este de 2 lei, fiind cel m...
Locuitorii orașului Orhei pot închiria gratuit bicilete
accesări 494
Veste bună pentru orheeni. Cei care vor dori să facă o plimbare prin oraș cu bicicleta, dar nu o au, vor putea să o închirieze. Serviciul este gratuit...
Orheiul va fi ”curățat” de cazinourile electronice
accesări 359
Orașul Orhei declară război viciilor.  Primăria urbei, intenționează să închidă toate cazinourile electronice din oraș. Potrivit edilului, Ilan Șor o ...
Zis și făcut. La Orhei a început demontarea panourilor stradale
accesări 1031
Orheiul a și început a fi eliberat de panourile publicitare.  Astăzi muncitorii au dezasamblat primele trei dispozitive care se aflau pe str. Vasile L...
Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *