În 2017 moldovenii au preferat mai mult să-şi repare locuinţele, decât să cumpere case şi apartamente noi

16:18, 23 februarie 2018 | Social | 861 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Potrivit informaţiilor statistice oficiale, în anul 2017 moldovenii au investit mai puţin în construcţii noi, dar au făcut cheltuieli mai mari în imobilele de care dispun.

Datele publicate de Biroul naţional de Statistică arată că în 2017 volumul total al lucrărilor executate în Republica Moldova de companiile de construcţii a fost de 9 miliarde lei, cu 2,3% mai mult decât în 2016. Însă aproape jumătate din acest volum a fost investit în construcţii inginereşti – 4 miliarde 115 milioane de lei, cu 11,6% mai mult faţă de anul trecut.

FOTO: Volumul lucrărilor de construcţii executate în antrepriză în perioada ianuarie-decembrie 2017 conform datelor BNS

În construcţii noi în 2017 au fost investiţi 4 miliarde 700 milioane de lei. Este vorba despre construcţiile noi rezidenţiale, nerezidenţiale şi inginereşti.

În aceeaşi perioadă în lucrări capitale au fost investiţi peste 2 miliarde de lei şi aproape 2 miliarde de lei în lucrări de întreţinere şi reparaţii curente.

Din tabelul care însoţeşte comunicatul BNS observăm că în 2017 investiţiile în construcţii noi au fost mai mici faţă de anul 2016 cu 7,4%, iar în reparaţii capitale volumul investiţiilor a sporit substanţial – cu 16,8%. Iar în lucrări de întreţinere şi reparaţii curente s-a investit şi mai mult – cu 26,2% mai mult faţă de 2016.

Aceste cifre arată că moldovenii au preferat să investească în cea ce au deja şi au devenit mai reţinuţi când este vorba despre investiţiile în construcţii noi.  Sau pur şi simplu nu au bani pentru a investi în imobile noi.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , ,