Dezastru pe străzile din Chișinău din cauza mixerelor de beton mobile și tăcerea suspectă a primăriei (foto)

11:17, 16 mai 2018 | Social | 2005 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Pe străzile din Chișinău poți observa adesea, în timp ce conduci un mijloc de transport, că roțile acestuia încep să calce prin beton proaspăt vărsat pe asfalt și la un moment dat te poți întâlni chiar cu un mixer mobil de beton, din care curge materialul respectiv, iar șoferul autospecialei conduce fără nicio grijă spre destinație.

Un caz de acest gen a fost surprins chiar în această dimineață de unul dintre numeroșii fotoreporteri ai portalului flux.md. Colegul nostru, văzând ce se întâmplă, a pus mâna imediat pe tehnica specială din dotarea redacției noastre, pe care o avea absolut întâmplător la îndemână și a fotografiat momentul dezonorant.

Fotoreporterul de la flux.md, care a imortalizat aceste imagini, dar a preferat să-i păstrăm anonimatul, a povestit cu stupoare că deși era dimineața și străzile erau pline de mașini, niciun conducător auto, în afară de el, nu a încercat măcar să-l claxoneze pe cel cu betoniera pe roți și să-i arate că nu-i frumos ceea ce face.

Anterior la flux.md au mai fost raportate cazuri de acest gen, dar și altele mult mai grave.

La ora actuală conducătorii auto care fac mizerie pe străzile din Republica Moldova se pot bucura de toată libertatea, pentru că nu sunt trași la răspundere pentru faptele lor josnice.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,