Deputat PNL, către Dragnea și Tăriceanu: asta trebuie să se întâmple în 2018

16:06, 2 februarie 2018 | Social | 3330 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Deputatul PNL s-a adresat cu o scrisoare deschisă lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu în care cere desfășurarea referendumului pentru familie în acest an

Deputatul PNL, Daniel Gheorghe s-a adresat cu o scrisoare deschisă liderilor celor două camere a legislativului de la București – Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu în care cere organizarea referendumului pentru familie. În opinia deputatului, acest plebiscit este unul important pentru anul Centenarului Marii Uniri, care trebuie sărbătorit „așa cum se cuvine”.

„Mă adresez public domniilor voastre pentru a vă reaminti că aveţi o obligaţie neonorată faţă de poporul român. Nu este singura, de altfel, dar este cea mai importantă, având în vedere că tema a fost cerută în mod explicit şi în număr covârşitor: convocarea Referendumului pentru Familie”, se arată în scrisoarea deputatului Daniel Gheorghe.

Inițiativa organizării referendumului pentru modificarea articolului 48 al Constituției, prin înlocuirea expresiei “căsătoriei între soți”  cu „căsătoria între un bărbat și o femeie”, aparține Coaliției pentru Familiei, care reunește 46 de organizații neguvernamentale. În anul 2016, grupul de inițiativă a reușit să acumuleze peste trei milioane de semnături în susținerea ideii referendumului.

În scrisoarea sa, Daniel Gheorghe amintește că a trecut un an de când cei doi preşedinţi ai Camerelor au promis organizarea referendumului.

„A trecut un an de când le-aţi promis românilor, în calitatea pe care o aveţi de oameni politici, că acest referendum va fi derulat în bune condiţii. Aţi semnat chiar şi protocoale în acest sens”, spune deputatul.

În ajunul alegerilor parlamentare din decembrie 2016, Coaliția pentru Familie a încheiat o serie de protocoale cu PSD, ALDE și PNL, în care partidele promiteau să organizeze un plebiscit pe problema definirii familiei cel târziu în aprilie 2017, însă nu s-au ținut de cuvânt.

Tânărul deputat cere lui Dragnea și Tăriceanu să anunțe data organizării referendumului, care, în opinia lui, trebuie să aibă loc în martie 2018. În acest fel, consideră Daniel Gheorghe, România urmează să-și „consolideze valorile identitare care stau la baza neamului românesc”.

“Oamenii sunt nerăbdători să-şi exercite drepturile garantate de Constituţia României. Propunerea mea este ca referendumul să aibă loc în a doua jumătate a lunii martie 2018, într-o perioadă care să permită o participare în număr cât mai mare. Suntem o naţiune creştină şi punctum. Îmi doresc foarte mult să sărbătorim Centenarul Marii Uniri aşa cum se cuvine, prin consolidarea valorilor identitare care stau la baza neamului românesc!”, conchide deputatul PNL.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,