Autoritățile moldovenești anunță ieftinirea cu 9% a peste o mie de medicamente

16:37, 5 martie 2018 | Social | 553 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) a revizuit preţurile a peste o mie de preparate farmaceutice, stabilind prețuri mai mici cu cel puțin 9 la sută.

Potrivit Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, 1440 de preparate farmaceutice din Catalogul naţional de preţuri vor fi mai ieftine, iar decizia a fost luată ca urmare a aprecierii cu cel puțin 3% a monedei naţionale în raport cu valutele indicate în Catalog (USD/EUR). Astfel, în lei moldoveneşti, medicamentele s-au ieftinit, în medie, cu 9,32%.

Sursa oficială subliniază că ”printre preparate se numără antibiotice (242 poziţii), preparate cu acțiune asupra sistemului nervos (75 poziții), preparate dermatologice (72 poziții), vitamine, multivitamine (68 poziții), preparate cu acțiune asupra sistemului cardiovascular (67 poziții), antiinflamatoare şi antireumatice (67 poziții), antidiabetice (43 poziții), antitusive și expectorante (40 poziții), antineoplazice și imunomodulatoare (39 poziții), antiasmatice (37 poziții), antihistaminice (37 poziții), analgezice-antipiretice (36 poziții) şi antitrombotice (34 poziții)”.

Instituția a precizat că 215 dintre cele 1440 de poziții sunt indicate în Lista medicamentelor compensate, iar pentru acestea, reducerea este de 9,7%.

Însă ieftinirile nu vor urma automat după această decizie, ci abia atunci când vor fi formate costurile finale a produselor farmaceutice, după epuizarea stocurilor de medicamente existente.

Revizuirea precedentă a Catalogului naţional, în care la moment sunt incluse preţurile de producător pentru 4190 de medicamente, a avut loc în anul 2015, menționează aceeași sursă.

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,