Slovenia a RESPINS prin referendum căsătoriile HOMOSEXUALE

10:29, 28 septembrie 2018 | Actual | 3344 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

O lege votată în luna martie redefinise căsătoria drept „uniunea pe viață a două persoane independent de sexul lor”. Parlamentul din Slovenia este primul dintr-o țară fostă comunistă care adoptase un asemenea act normativ.

Cu ocazia unui referendum, la care s-a înregistrat o prezență destul de redusă, slovenii au respins duminică, cu peste 60%, legea care autoriza căsătoriile homosexuale, votată în martie în Parlament.

Opozanții căsătoriilor între persoanele de același sex au obținut 63,12% din voturi, față de 36,88% în favoarea acestora.

Prezența la vot a fost de numai 35,65%, dar aceasta nu a putut împiedica atingerea pragului de voturi necesare pentru învingători.

Slovenia este prima țară din blocul ex-comunist care a deschis poarta pentru căsătoriile homosexuale. Legea din martie a fost adoptată cu o mare majoritate în Parlament, de către Stânga și de către partidul centrist al premierului Miro Cerar, și dădea cuplurilor homosexuale aceleași drepturi ca și persoanelor heterosexuale, inclusiv cel al adopției.

Papa Francisc a pledat săptămâna trecută pentru ca slovenii să spună NU la referendum, cerându-le să susțină Familia, structura cea mai importantă a vieții sociale.

Sursa: https://evz.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , ,