Patriarhul BOR PF Daniel

Gânduri la început de Post: Zece cuvinte ale Patriarhului Daniel

16:49, 22 februarie 2018 | Religie | 535 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Suntem în prima săptămână a Postului Paștelui. Am selectat zece cuvinte despre post ale Patriarhului Daniel, publicate pe pagina Agenției Patriarhiei Române basilica.ro:

  1. Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să ne apropiem mai mult de Dumnezeu.
  2. Cine postește, dar nu se roagă, nu adună lumină spirituală în suflet, ci realizează doar un exercițiu biologic și psihologic, motivat igienic sau estetic.
  3. Postul este nu numai material, ci și spiritual, adică postul ochilor, al gurii, al inimii.
  4. Postul nu trebuie redus la o activitate exterioară, pentru a fi remarcat sau lăudat de oameni, ci trebuie practicat ca pe o faptă plăcută lui Dumnezeu, ca pe o dăruire de sine lui Dumnezeu şi ca detaşare de cele materiale pentru a se îmbogăţi spiritual.
  5. Postul este armă de luptă împotriva ispitelor venite de la demoni.
  6. Postul face rugăciunea mai smerită, iar rugăciunea smerită devine cea dintâi hrană a postitorului.
  7. Postul este o perioadă de luminare a sufletului şi de împodobire a lui cu prezenţa sfinţitoare a lui Dumnezeu.
  8. Postul se săvârşeşte cu bucurie, nu cu întristare.
  9. Postul este o şcoală a libertăţii de a folosi binele.
  10. Vremea postului unit cu rugăciunea şi fapta bună este o perioadă de răstignire a patimilor egoiste prin asceză sau nevoinţă.
Navighează dupa cuvinte-cheie: , , ,