Vlad Filat nu a mai rezistat și a renunțat la greva foamei

15:48, 14 decembrie 2015 | Politica | 1000 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Fostul prim-ministru, Vlad Filat a renunțat la greva foamei, anunță Departamentul Instituțiilor Penitenciare. Unui comunicat de presă al instituției, liberal-democratul a luat această decizie la insistențele familiei, dar și avocaților.

Potrivit informațiilor, în urma examinării stării de sănătate a liderului PLDM, Vladimir Filat, medicii din cadrul instituției de detenție au apreciat ca satisfăcătoare starea de sănătate a acestuia.

Totodată, DIP a anunţat că pe parcursul aflării lui Filat la greva foamei, angajații instituției au întreprins toate măsurile care se impun în astfel de situații, asigurându-i asistența medicală necesară, în conformitate cu procedurile care se aplică în astfel de situații.

Realitatea.md amintește că liberal-democratul Vlad Filat, arestat preventiv pentru corupție, a intrat în greva foamei la data de 30 noiembrie. Avocații acestuia invocau tratamentul inuman și degradant la care este supus liderul PLDM, dar și în semn de protest față acțiunile întreprinse de către Procuratura Anticorupție.

Politicianul a fost escortat de către ofițerii CNA în data de 15 septembrie și reținut pentru 72 de ore, el este bănuit de corupere pasivă și trafic de influență.