Victor Chironda va fi noul şef al Direcţiei transport public Chişinău, în locul lui Gamreţchi?

11:19, 24 ianuarie 2018 | Politica | 1189 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Activistul civic Victor Chironda, care de câţiva ani se ocupă de problemele municipiului Chişinău şi în mod special de cea a transportului, a avut marţi o întrevedere interesantă cu primarul general interimar, Silvia Radu.

Chironda a vorbit cu Radu despre un studiu al său privind transportul alternativ. Întâlnirea respectivă se pară că va avea efecte pe termen lung.

„Una dintre propunerile din studiul meu privind implementarea transportului alternativ prevede organizarea unui grup interdepartamental de lucru la Primărie care să se ocupe de pregătirea acestei reforme”, a scris activistul pe pagina sa de Facebook.

El precizează că în cadrul întâlnirii cu primarul interimar Silvia Radu, cu arhitectul-şef Sergiu Borozan şi cu reprezentanţii Direcţiei de Transport şi Direcţiei Locativ-Comunale a prezentat studiul pe care l-a realizat şi a discutat cu ei principalele probleme ale sistemului de transport din Chişinău.

Chironda mai scrie că reprezentanţii administraţiei locale au manifestat deschidere pentru dezbaterea subiectului respectiv, fiind convenite pe viitor noi întâlniri.

„Mulţumesc mult dnei Silvia Radu şi dlui Ruslan Codreanu pentru organizarea acestei întîlniri şi pentru colaborare. Sper ca transportul alternativ (infrastructura pietonală şi pentru bicilete) să devină o prioritate pentru administraţia oraşului şi să dezvoltăm împreună un oraş pentru oameni”, a scris în încheiere Chironda.

În condiţiile în care PDM continuă să absoarbă noi şi noi cadre cu o bună pregătire, iar poziţiile lor (electorale) din Chişinău sunt încă foarte slabe, este posibil ca primarul interimar Silvia Radu (sau poate altcineva dintre responsabilii de recrutare din echipa democraţilor) să-l invite pe Victor Chironda să conducă Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie din cadrul Primăriei Capitalei.

În Chişinău problema transportului se agravează din an în an. Numărul mijloacelor de transport devine tot mai mare, în timp ce capacitatea străzilor rămâne aceeaşi, iar centrul oraşului devine tot mai aglomerat de clădiri, în preajma cărora tot mai multă lume îşi caută un loc de parcare, care sunt tot mai puţine.

Lăsând la o parte ironiile, vom sublinia că ar fi binevenit ca funcţia de conducător al direcţiei transport să fie ocupată de un om care studiază problema de ani de zile şi care are o viziune cristalizată despre ceea ce trebuie să se facă pentru îmbunătăţirea şi chiar reformarea domeniului respectiv. De această chestiune trebuie să se ocupe o persoană care are în minte un plan, pe care îl poate explica şi pe care şi-l asumă plenar, nu un prieten al primarului, pus în funcţie doar pentru că-i „băiat bun” şi-i „de-al nostru”.

Reforma poate fi promovată de unul ca Chironda şi de pe platforma societăţii civile. Dar în acest caz cine îşi va asuma proiectul? Unul care doar încălzeşte fotoliul? Unul care, dacă ceva nu va merge, va da vina pe cei cu ideea? Unul pentru care ideea e străină şi o tratează cu indiferenţă? Bineînţeles că nu! Orice transformare benefică e posibilă doar atunci când este făcută de oameni cu angajament, care posedă cunoştinţe şi care sunt capabili să comunice cu toţi actorii vizaţi şi interesaţi, de instituţii şi întreprinderi, până la cetăţeanul care are sau nu are automobil.