Va fi oare Andrei în stare să zică: „Piei, arătare!”

19:24, 21 iunie 2018 | Politica | 1273 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

„Dar bine-ai venit amăgire,

mai stai, mai durează un pic,

această mințită iubire,

oricum e mai mult ca nimic” (Adrian Păunescu)

O nălucă bântuie prin Moldova. Năluca europenismului. Acest sindrom colectiv, injectat prin inginerii sociale sofisticate, se erijează într-o alternativă a trecutului comunist. După ce guvernarea comunistă a lui Voronin a fost luată cu asalt de unii ca Vlad Filat și acoliții lui la 7 aprilie 2009 (aceștia erijându-se în crainici ai integrării europene), a urmat o guvernare catastrofală, dominată de niște anticomuniști de carton. Și după nouă ani de exercitare a puterii de către euroentuziaștii care s-au împotmolit în scandaluri de corupție și au dezgustat toată lumea prin incompetența lor profesională și degradarea lor morală, se părea că  fascinația față de o Uniune Europeană aflată în stare de descompunere și duhnind a hoit de la o poștă ar fi trebuit să se mai potolească.

Dar așa cum Moldova se complace în postura ingrată de codașă a evoluțiilor politice de pe continent, mărturisitorii religiei europenismului încă mai apar drept cap de afiș și răsfățați ai mulțimilor credule.

În timp ce în cele mai importante țări ale Uniunii Europene curentul de opinie ostil birocrației de la Bruxelles este din ce în ce mai viguros, producând rezultate electorale impresionante, iar în țările grupului de la Visegrad tonul vieții politice îl dau suveraniștii și conservatorii, moldovenii continuă să orbecăiască prin hățișurile iluziilor neoliberalismului, nutrind speranțe deșarte despre existența unui Occident prosper, stabil și producător de beatitudine generalizată.

Anume această optică mioapă produce vâlvă în mentalul colectiv cu arătări de genul unei Maia Sandu, care a și îmbrățișat impostura de mamă a națiunii. Această fătucă insipidă, incoloră și inodoră, fără pic de carismă și nici urmă de dar oratoric, care, trecând pe stradă, n-ar fi recunoscută de nimeni, reprezintă produsul perfect al spațiului virtual și al tehnologiilor mediatice cunoscute pentru performanța de a face până și din rahat bici.

Un astfel de personaj confecționat în laboratoarele rețelei Soros nu reprezintă o excepție. Anul trecut Franța s-a ales cu un președinte la fel de artificial, care este și el exponentul marii finanțe internaționale, cu aspect de extraterestru catapultat de pe un OZN pe capul bieților francezi.

Fiind însetați de dreptate și adevăr, moldovenii îți îndreaptă privirile încrezătoare spre Maia Sandu precum beduinii prin imensitatea pustiului Sahara spre oazele pe care le văd dincolo de orice dună. Iluzia optică din deșerturi, care apare în fața caravanelor cu beduini, este cunoscută cu numele Fata Morgana.

Fără a ne aprofunda în interpretarea psihologică sau optică a acestui fenomen, nu putem să nu remarcăm similitudinea în reacțiile navigatorilor prin pustiuri cu predilecția aparte a moldovenilor de a se lăsa legănați de spectrul unor figuri, pe care le place cu tot dinadinsul să le creadă aducătoare de mântuire terestră. Adică, avem de a face cu un fel de balon de săpun, umflat de mediile aservite centrelor de influență occidentale, care realizează la ora actuală operațiunea de substituire a unei guvernări prooccidentale corupte și compromise cu o altă guvernare prooccidentală, dominată de „gulerașele albe” precum Maia Sandu și alți indivizi unși cu toate alifiile din eprubetele lui Soros.

Entuziasmul mulțimilor care o aplaudă pe Maia Sandu și îl blestemă pe Plahotniuc este demn de toată admirația. Mai ales că aceleași mulțimi vor ajunge în scurt timp să protesteze deja împotriva uneia ca Maia Sandu, după ce imaginea acesteia se va eroda într-o posibile viitoare guvernare, iar logica eternului carusel electoral va impune substituirea acesteia cu o altă păpușă fardată cu miturile eurolatriei.

În acest context victoria celui mai agreat personaj al euroentuziaștilor, Andrei Năstase, este minată din start de lipitoarea Maia, care nu-l scapă din îmbrățișările ei politice. După ce Andrei Năstase i-a purtat trena Maiei Sandu pe parcursul alegerilor prezidențiale, se pare că rolurile celor doi s-au inversat. A venit rândul Maiei să strige „Sus Năstase, jos Plahotniuc!”.

Rămâne de văzut dacă în marșul său tumultuos spre preluarea puterii la nivel național Andrei Năstase va reuși să se debaraseze de mrejele acestei sirene galbene și să devină un om de stat angajat în servirea interesului național, iar nu al marii finanțe internaționale.

Chipul tot mai fantomatic al Maiei, aciuiate în preajma lui Andrei, nu poate rămâne la aceleași dimensiuni. Această vedenie ori se va spulbera, ori va crește până la proporțiile unui coșmar. Atât pentru Andrei, cât și pentru țară.

 

Grigore Rotaru,

pentru Flux