Șeful băncii ieșea la protestele din februarie 2017 spunând că îi pasă de români. Iată ce „ofertă de nerefuzat” are banca pentru clienții din România

10:37, 6 ianuarie 2018 | Politica | 1264 vizualizări | Nu există niciun comentariu | Autor:

Pe piața din România se plâng de faptul că nu sunt sprijinite pentru dezvoltarea afacerilor, însă profiturile pe care acestea le-au realizat în ultimii ani, au fost uriașe, asta deși unele bănci care sunt prezente de peste zece ani în țara noastră declară an a de an că nu au profit sau că sunt pe pierdere.

Economistul Bogdan Glăvan a analizat o ofertă din partea băncii Raiffeisen pentru clienții care vor să își facă un depozit de economii. Din calcul realizat de acesta, pentru o depunere de 500 de lei, clientul va încasa 50 de bani pe an ca dobândă și va plăti 4 lei lunar pentru comisionul de administrare. Cu alte cuvinte, după un an în care ai ținut banii în această bancă, vei încasa o sumă mai mică decât cea depusă inițial.

„Raiffeisen are o ofertă nemaipomenită. Se cheamă Cont de Economii Super Acces Plus. E pentru oamenii sărmani, care pot să economisească măcar 500 de lei. Rata anuală a dobânzii este 0,1%, iar comisionul lunar de administrare este 4 lei. Adică banca îți dă 50 de bani anual și îți ia 4 lei lunar. Nu ratați. Așa se acumulează capitalul. La ei, nu la voi, din păcate.

UPDATE: Băncile au ajuns o anexă a ANAF. Taxează populația și apoi dau banii statului. Cu dobânda. Cetățenii pierd, deci, de două ori.”, a scris economistul Bogdan Glăvan pe contul său de Facebook.

Aceeași problemă a semnalat-o și Gheorghe Piperea, care propune găsirea unui nou mod de economisire.

„Mă uit acum pe cifrele depozitelor bancare ale firmelor mele. Dobânzile sunt absolut revoltătoare: 0,05% pe an la depozitele în euro pe termen de o lună și 0,40% pe an la depozitele în lei pe termen de o lună.

Dacă ai proasta idee să scoți acești bani cash sau să îi transferi în alte bănci sau în alte instrumente de economisire, comisioanele te costă atât de mult încât dobanda devine negativă. Pur și simplu plătești banca să îți țină niște bani în depozit, în „siguranță”, deși banca ar trebui să îți plătească pentru că îi furnizezi fonduri pe care să le împrumute naivilor. Dobânda, cică, e prețul banilor. Așa zic niște „liberali” care se declară anti-comuniști. Dar, precum vedeți mai jos, dobânda e prețul banilor numai când banca îi dă cu împrumut, nu și când îi ia în depozit. Capitalism adevărat! Nu numai Adam Smith s-ar fi crucit în fața unei astfel de realități, Marx și Engels s-ar fi amuzat copios văzând la lucru teoriile lor relative la efectele maligne ale acumulării capitalului.

Unde mai pui că, în caz de faliment bancar (foarte probabil anul acesta), sumele din depozite nu sunt asigurate nici măcar la nivel de 100 de mii de euro. Totul se confiscă pentru salvarea sfintei bănci de la faliment. Atenție, nu vorbim de firfirici și nici de scoici sau de piei de capră. E vorba, la nivel de sistem bancar românesc, de mai mult de 15 mld euro în cazul firmelor și de mai mult de 25 mld euro în cazul persoanelor fizice.

Banii aceștia, adunați de la milioane de particulari și firme (care, cică, economisesc și își țin banii „în siguranță” în fragilele bănci românești), sunt plasați cu titlu de împrumut cu dobânzi care încă depășesc 10% pe an (creditele acordate în anii de boom imobiliar, aflate încă în derulare, pentru care nu s-a acceptat nicio reducere a poverii debitorului, în ciuda supra-îndatorării sau a ruinei acestuia și în disprețul campaniilor publice de recâștigare cu zeci de milioane de euro a încrederii în bănci, au dobânzi de peste 10% anual) sau care încă depășesc 8% pe an (creditele care au fost vândute în anii 2014-2017, cu ștampila de credite ieftine, au dobânzi de 4-8% pe an).

Și, în aceste condiții, băncile se plâng, totuși, de toate relele din lume, inclusiv de mediul de afaceri neprietenos (care le asigură în România profituri de casino, plus ajutor de stat ilegal în cadrul „marinimosului” program Prima casă), de instabilitatea politicilor guvernamentale și de inițiativele legislative botezate în batjocură „populiste”, cum ar fi, de exemplu, legea care limitează dobânzile la nivelul dobânzii de referință BNR, plus (50%).
În toată Europa, inclusiv în Franța și Spania, costurile creditelor acordate populației (DAE) sunt limitate, tocmai pentru a evita consecințele negative ale excesului de creditare și ale creditării prădătoare, care nu sunt doar contrare intereselor consumatorilor, ci și contrare intereselor băncilor, întrucât sunt generatoare de imense „portofolii” de credite neperformante, adică de grave probleme de insolvență și de evaziune fiscală (botezată „optimizare fiscală”, ca să nu afecteze nepătată imaginea pozitivă a capitalismului corporatrist).

Ca să nu vă înfuriați degeaba, trebuie să vă reamintesc că plata acestor pagube generate de predătorii și iresponsabilii și proștii din bănci revine întotdeauna contribuabililor (bail-out), deponenților (bail-in) și celorlalți clienți ai băncilor (spreading), și nu acționarilor sau managerilor băncilor.

Trebuie neapărat să găsim o altă metodă de economisire. Sunt, totuși, 40 de mld de euro în conturile de depozit care, pur și simplu, se erodează prin inflație și dobânzi negative. Poate că titlurile de stat sau acțiunile la bursă ori instrumentele de pe piața forex serioasă (atenție la pokeriștii de pe această piață, încă nereglementată) ar fi o soluție.”, a scris și Gheorghe Piperea.

Președintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, își motiva prezența la protestele din februarie 2017 din România prin faptul că era interesat de viitorul țării în care locuiește, dând impresia că îi pasă de oamenii care locuiesc în această țară. „Marțea trecută, seara, mă sună unul dintre copiii mei. „Tată! Ai auzit?” Și îmi povestește despre ordonanțe. ”Mergem în piață! Veniți și voi?” Era târziu și am lăsat copiii să se ducă singuri. Miercuri am înțeles mai bine despre ce este vorba. Aveam 30 de musafiri acasă, dintre care mulți s-au grăbit să ajungă în piață. Era târziu când am ajuns și noi, iar în partea opusă a pieței erau deja incidente pe care forțele de ordine încercau să le aplaneze. Așa că nu am stat mult. Totuși am rămas impresionat de ce am văzut și ne-am dus în continuare în fiecare seară, cu familia. Prezența mea acolo este o decizie personală. Înainte de a fi președinte de bancă sunt tată și îmi pasă de viitorul copiilor mei și al țării în care locuiesc. Nu cred că din acest punct de vedere există vreo diferență față de cei cu care m-am întâlnit acolo – clienți, prieteni, parteneri de afaceri, antreprenori, sportivi, încă o campioană olimpică, angajați. La fel ca în cazul lor, dorința mea pentru un viitor mai bun pentru copiii mei, într-o Romania mai prosperă, este total legitimă. Înțeleg că faptul că îmi pasă de ceea ce se întâmplă în România, țara unde am locuit 20 de ani și care pentru mine este acasă, îi deranjează pe unii. Am văzut reacții de indignare de la politicieni, declarații că ”nu este corect” să mă aflu acolo.
Da, sunt și președinte de bancă. În acest rol, îmi pasă de cele 5.500 familii de români care depind de salariul de la bancă, îmi pasă de viitorul lor, dar și de cele 2 milioane de clienți care ne-au încredințat economiile lor și de cele 30.000 de companii finanțate de bancă. Politicienii nu ar trebui să fie surprinși de poziția mea. De cel puțin 10 ani am același discurs.

Pentru a crea valoare, pentru a crește productivitatea care ne va permite să plătim salarii mai mari avem nevoie de un sector privat performant. Afacerile au nevoie de un mediu predictibil, fără schimbări importante de legislație făcute peste noapte. Orice schimbare trebuie discutată cu cei afectați, printr-un proces amplu de consultare. Orice propunere legislativă trebuie făcută pe baza unei analize de impact – o altă prevedere legală care adesea nu este respectată de politicieni. Mediul de afaceri are nevoie de o perioadă rezonabilă de implementare a legilor. Cu alte cuvinte, avem nevoie de dialog real, nu doar să ne prefacem ca dialogăm.În ultimii 10 ani s-au schimbat prea puține din acest punct de vedere. Dialogul este evitat. De ce să ne obosim cu contraargumente, dacă este mult mai simplu să discredităm sau să insultăm orice voce critică? Ad hominem nu este un semn bun când este vorba despre un proces democratic. Îmi pasă. De aceea am fost în piață. Era de așteptat că unii vor exploata prezența mea într-un mod total previzibil. Este un risc pe care mi-l asum”, scria atunci Steven van Groningen, pe Facebook.

Sursa: activenews.ro

Navighează dupa cuvinte-cheie: , , , , ,